Între Calvin si Pangloss

Încercând sa foloseasca prilejul deconspirarii dosarelor de securitate ale clerului B.O.R. pentru a mai da o lovitura "credintei stramosesti", dl. Catalin Avramescu promoveaza, în nr. 859, 25-31august, al saptamânalului 22, o "Românie reformata".

Impresionat de o vizita în Perth, Scotia, pe parcursul careia "o doamna amabila din congregatia locala" i-a lamurit ca "liderul public" al prezbiterienilor e "Jesus Christ", dl. Avramescu ne someaza sa abandonam Ortodoxia pentru a ne putea bucura de "civilizatia occidentala": "Sa parasim cu totii bisericile acestea sortodoxet," se înfierbânta dl. Avramescu, "pentru a redeveni oameni liberi. Sa nu va para rau dupa ele, caci sunt lucruri din lumea aceasta. Daca e sa avem un viitor întru spirit, el va fi într-o Românie reformata". Un sceptic ar putea raspunde ca si "civilizatia occidentala" e "din lumea aceasta" si ca deci nu are nici un rost sa schimbam o zadarnicie pentru alta. Din nefericire pentru sceptic dl. Avramescu stie ca "zadarnicia" occidentala e mai comfortabila, are "tren, banii de hârtie si apa la robinet", nu iobagi si latrine în fundul curtii. Si toate acestea datorita Reformei.

"Modernitatea civilizata [...] a devenit pe deplin posibila abia dupa ce Luther a anuntat printilor germani principiile Reformei", scrie domnul Avramescu dându-ne a întelege ca "modernitatea" astepta undeva, într-o debara, fluierul de început al lui Luther. Aceasta lectura teleologica si prezentista a istoriei Reformei — numita, în istoriografia britanica, "old hat" (Whig) sau "old guard" (marxista) — nu se mai practica de aproximativ cincizeci de ani, de pe vremea debuturilor lui Sir Geoffrey Elton, fiind mai apoi demontata de întrega scoala istoriografica revizionista, de la Christopher Haig, Eamon Duffy si David Cressy, la Peter Lake si J.C.D. Clark. Neintimidat însa de bibliografia ultimilor decenii, dl. Avramescu se deda cu placere celor mai simpliste sloganuri istoriografice de sfârsit de secol nouasprezece: "Fara

Reforma, nu am fi avut ziare, nu am fi avut Societatea Regala cu stiinta mecanica a naturii a lui Robert Boyle si a lui Isaac Newton [...] nu am fi avut nici macar cerealele de la micul dejun," se înfioreaza domnia-sa.

Reforma, reforma, dar care-i cîstigatoare?

Dl. Avramescu alege sa ignore nu numai rolul catolicilor în dezvoltarea "stiintei noi" — de la Copernic la Galilei, si de la jansenistul Pascal la Iezuiti si Minimi - dar si relatiile de multe ori persecutoare pe care le-a avut protestantismul cu stiinta si filosofia (de la prigoana anticarteziana dezlantuita de Voetius si concedierea profesorilor de la Oxford sau Cambridge care nu semnau declaratia de credinta anglicana, pâna la actualele dezbateri între evolutionisti si protestantii adepti ai lui "intelligent design", care nu e decât o reînviere a sistemului newtonian asa cum a fost el elaborat teologic de celebrele Boyle Lectures).

În plus, faptul ca un lucru s-a întâmplat nu înseamna ca el trebuia sa se întâmple, asa si nu altfel. Nesocotirea contingentei istorice si eliminarea variabilelor si exceptiilor dupa modelul stiintelor sociale — precum politologia sau sociologia -, îl duc pe dl. Avramescu la telescopari precum urmatoarea: "Biserica prezbiteriana a introdus, pentru prima data, în Scotia, un sistem universal de educatie, animat de ideea ca fiecare în parte trebuie sa fie în stare sa înteleaga singur Biblia. Dupa doua secole, scotienii descopereau locomotiva, logaritmii, macadamul si economia politica moderna."

Presupunând ca cineva ar dori sa se converteasca la o religie al carei merit se socoteste în locomotive si metri patrati de macadam, nu putem decât sa regretam ca dl. Avramescu nu încearca sa fie mai specific. Domnia-sa scrie ca prezbiterienii au dat lumii macadamul, calvinii genevezi au dat lumii pe Rousseau si pe "legendarii ceasornicari", "…uakerii au întemeiat Pennsylvania, iar puritanii Bostonul", în vreme ce "Japonia s-a deschis catre lumea moderna datorita protestantismului european si tunurilor americane". Dl. Avramescu neglijeaza însa sa precizeze la care dintre aceste confesiuni ar trebui românii sa se converteasca pentru a se bucura, în tihna si cu profitabil temei, de foloasele "civilizatiei occidentale"? Pentru ca ele nu sunt otova, între Archbishop Laud si Cotton Mather e o distanta ca între T.S. Eliot si Armata Salvarii. …uakerii au întemeiat Pennsylvania din cauza Puritanilor care i-au amendat, întemnitat si biciuit (au scapat oricum mai ieftin decât indienii, cazuti prada "razboaielor sfinte") silindu-i sa împunga fuga mai la sud. Istoria Noii Anglii e plina de procese religioase, de persecutii si de excomunicari în urma carora diferite grupuscule reformat-milenariste au fugit din Massachusetts în Rhode Island, Connecticut, Utah etc. Nici calvinii olandezi nu prea se dadeau în vânt dupa …uakeri, dupa cum nici anglicanii nu se omorau dupa prezbiterieni. Adica, ba da, se omorau, deoarece din cauza lor, a intolerantei Kirk-ului, ziceau Anglicanii Vechiului Regim si mai nou Conrad Russell, s-a ajuns la razboi civil în Anglia, la decapitarea lui Charles I, si la exilul lui Charles II. Asadar, Reforma, Reforma, dar sa stim si noi care e lozul câstigator, care denominatiune e mai buna de primarie: sa asfalteze, sa fie punctuala cu ridicatul gunoiului, cu tunsul gazonului si cu alte asemenea victorii ale spiritului.

Ochelarii de cal ai dlui Avramescu

În comparatie cu micile, desi îndelungatele si cumva sângeroasele, dispute intestine protestante, Ortodoxia are, în viziunea dlui Avramescu, pacate mult mai grave: "Este oare o coincidenta ca toate tarile ortodoxe — Rusia, Belarus, Serbia, Bulgaria, Ucraina, cu partiala exceptie a Greciei — sunt exemple de dezastre economice si si sociale?" Acestei întrebari a dlui Avramescu i se poate raspunde cel mai bine, în adevarata dialectica evanghelica, printr-o alta întrebare: Este oare o coincidenta ca toate tarile ortodoxe, cu exceptia Greciei, au avut de suportat decenii de dezastru economic si teroare sociala comuniste? E oare o coincidenta faptul ca în Cuba si în alte tari (catolice) din America Latina, din Africa sau din Asia unde a încercat/reusit sa se instaleze, comunismul a produs dezastru economic si social? Nu trebuie sa nesocotim nici ipoteza ca, în nimicnicia noastra, nici macar ingineria sociala protestanta nu ne poate salva, dupa cum nu am observat sa-i fi rentabilizat pe africanii convertiti de misionari baptisti, anglicani sau penticostali. Sau poate apartheid-ul Africii de Sud ar fi un exemplu de reusita protestanta africana.

Oscilând astfel între Calvin si Pangloss, între acuta constiinta a mizeriei omenesti asa cum apare ea în cadrele vietii românesti si elatia indusa de contemplarea celei mai bune dintre lumile Occidentale posibile (1), dl. Avramescu, în raspar cu istoria veacului trecut, e sigur ca poate detecta în stranele Ortodoxiei viermele comunist: "În ce priveste România, o istoriografie patriotarda ne învata ca Biserica Ortodoxa a fost un element central în identitatea românilor. Daca este asa, atunci ar trebui sa îsi asume raspunderea pentru marasmul în care se zbate aceasta tara [...] În secolul al XIX-lea, ortodoxia româneasca se organizeaza ca biserica de stat, ascunzându-se sub pulpana puterii politice, o poveste trista, al carei final îl gasim în dosarele de colaboratori de la CNSAS. Ce relevanta mai are o asemenea biserica, va întreb?" Asadar, în vreme ce bisericile protestante, edictate de printii nordeuropeni si folosite de acestia ca departament al cultelor, educatiei si moravurilor, merita extazele dlui Avramescu pentru meritul de a fi fost "element central" al identitatii si civilizatiei "omului european" (sa întelegem ca evreii nu sunt "oameni europeni"?), legaturile dintre Ortodoxie si poporul român sunt pura inventie patriotarda.

Dl. Avramescu se declara consternat de predicile ortodoxe "în care se vorbeste despre «traditie», valorile «neamului» si despre «înainte-statatori». Dar Cristos nu a spus: Am venit sa mântuiesc poporul român! Ma îndoiesc ca în planul Mântuirii crestine natiunea aceasta are un loc rezervat. Nu cred ca în Rai ne vom aseza pe banci tricolore."

Despre protestantism si nationalism

Desi nu stiu prea multe despre Rai — pâna si Dante e rezervat în privinta asta -, as îndrazni sa speculez ca nu e ca o biserica protestanta unde se sta pe banci. Dar pâna la bancile Raiului, tricolore sau de plus, un popas pe bancile unei biblioteci bune i-ar da prilejul dlui Avramescu sa-si completeze bibliografia despre legaturile dintre protestantism si nationalism (se poate începe cu Patrick Collinson si Adrian Hastings). Daca protestantii au ceva în comun cu ortodocsii, atunci e faptul ca sunt organizati în biserici nationale autocefale, spre deosebire de Catolici. De aici, si pericolul filetismului. Discursul mesianic-national a jucat un rol important în dezvoltarea protestantismului, atât prin supralicitarea "puritatii" germane/nordice opuse coruptiei Romei/Sudului superstitios, cât si prin paradigma "noului Israel", a "poporului ales". Englezii, olandezii, americanii, toti au sucombat figurismului, ideii ca au de jucat un rol mesianic dupa model veterotestamentar.

Din punct de veder istoric, nationalismul e parte a discursului identitar protestant. Protestanta e si ideea pe care se bazeaza articolul dlui Avramescu, si anume ca succesul material e un indiciu al "electiunii", al "sfinteniei", al atletismului spiritual. Aparuta din nevoia de a mai îmblânzi asceticul discurs teologic al lui Calvin, descurajant pentru credinciosii nevrozati de tensiunea posibilei si probabilei damnari, belsugul exterior ca semn al mântuirii e o "erezie" din punct de vedere al ortodoxiei predestinationiste calvin-augustiniene.

Admitând ca algoritmii istoriei pot fi calculati cu abacul dlui Avramescu, de ce sa ne oprim la rolul protestantismului în dezvoltarea ceasurilor cu cuc si a cailor ferate, de ce sa nu mergem de la vânatorile de vrajitoare, pâna la comunism (de la Marx si Engels, pâna la fabienii eugenisti), rasism fundamentalist (vezi Episcopalienii în secolele XVII-XIX si, în secolul XX, Southern Baptists si K.K.K., organizat pe structura de loja masonica protestanta), eugenia suedezilor care le-a îngaduit mai apoi sa aiba un sistem de asigurari sociale relaxat, eficientele masacre coloniale, militarismul prusac si strânsa legatura dintre Biserica Lutherana germana si hitlerism, persecutia catoliclor irlandezi de catre anglicani, colaborarea cu regimul comunist a clerului polonez si maghiar, atât catolic cât si protestant, si alte delicatesuri "tolerante" si "verticale". Daca totul e determinat de religie, atunci extrema stânga occidentala ("left-wing nuts") are dreptate atunci când considera religia o unealta a exploatarii, imperialismului si opresiunii. De fapt, acuzatiile intelectualilor de stânga occidentali ne arata ca relatia dintre protestantism si "the chattering classes"/"clasele sporovaitoare", nu e cu nimic mai buna decât relatia dintre Ortodoxie si "societatea civila" româneasca, cu singura deosebire ca, la protestanti, pietismul, pasunismul popular stie sa combata mai cu spor convusliunile antireligioase ale "oamenilor de gust".

În fine, daca tot e sa ne convertim la o religie solvabila, de ce sa nu mergem pe mâna ateismului? Daca protestantismul ne-a adus modernitatea, ateismul ne-a adus postmodernitatea. Caile ferate si sistemul mecanicii celeste al lui Newton sunt depasite, si protestantismul odata cu ele, dupa cum o dovedesc bancile goale din catedralele muzeu.

Descoperirea si decriptarea genomului uman, cea mai mare izbânda stiintifica de la Newton încoace, ne-au adus-o si o duc la îndeplinire atei precum James D. Watson, Francis Crick sau cei 93% dintre membrii Academiei Nationale Americane de Stiinte care se declara "necredinciosi". Poate ca, în spiritul proverbialei noastre capacitati de a "arde etapele", am luat-o deja înaintea Occidentului, de vreme ce dl. Avramescu e convins ca: "Din punct de vedere practic, România este oricum o tara ateista". Suntem deci în avangarda! Poate ca actuala stare a României nu se datoreaza Ortodoxiei, ci ateismului prin care ne bransam la "noua ordine mondiala". Poate ca actuala mizerie româneasca promite lucruri mari, poate ca nu e decât echivalentul dezolarii Angliei Revolutiei Industriale. Traim în plin Dickens: orice anglofil autentic ar trebui sa jubileze.

În aceasta lumina, proiectul reformator al dlui Avramescu ne apare doar ca mostra a paseismului unui intelectual pe care dragostea de Hobbes, Oldenburg si Reform Club l-a facut sa se piarda cu firea. Oricui i se poate întâmpla, o data. Singurul mod de a evita repetarea acestor momente ne e indicat tot de dl. Avramescu atunci când ne îndeamna sa "interiorizam si sa practicam" reforma în "interior". Pornind de la acest principiu, mi-e teama ca, în conformitate cu logica precipitata a domniei-sale, dlui Avramescu nu îi ramâne altceva de facut decât sa se reformeze si sa taca. "Elementary, old bean."

Mircea Platon

1. "Se pune întrebarea daca exista o alternativa rezonabila la optiunea protestanta. Experienta istorica ne arata ca nu", scrie dl. Avramescu.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!