Deconspirarea deconspirarii

Vară ferbinte! Şi nu doar la propriu. Au dat în clocot şi acum fierb la foc mocnit toate "non-conştiinţele" clasei noastre politice. A fost deschisă cutia Pandorei şi tot trecutul lor infam stă să se surpe peste ei. E bine?...E rău? Nu ştiu.... Pe de o parte e bine că, în sfârşit, a început să se mişte ceva în problema esenţială a societăţii româneşti postdecembriste: exorcizarea răului din sufletul colectiv al poporului român.

Pe de altă parte, însă, este foarte suspectă zarva care se face în jurul deconspirării informatorilor Securităţii care, în fond, este doar un aspect, şi nu cel mai important, al problemelor care ne interesează şi anume: adoptarea unei legi a lustraţiei şi procesul comunismului. Am impresia că, această isterie a dosarelor care a cuprins întreaga societate românească este orchestrată şi are menirea să oculteze problemele esenţiale amintite mai sus. Dacă această zarvă va mai dura mult, atunci problema deconspirării, de care se face atâta caz, va cădea în derizoriu şi, odată cu ea, vor cădea în derizoriu şi celelalte două (legea lustraţiei şi procesul comunismului), aşa cum se întâmplă, de fapt, şi cu lupta împotriva corupţiei. După cum unii dintre marii rechini ai corupţiei sunt, pe de o parte, arestaţi de procurori şi, pe de altă parte, eliberaţi de judecători, şi în acest caz, unii dintre împricinaţi vor fi, pe de o parte, deconspiraţi, iar, pe de altă parte, vor fi avansaţi sau, în cel mai rău caz în ceea ce-i priveşte, vor fi lăsaţi în plata Domnului să-şi rumege, în linişte, agoniseala. De altfel sunt şi semne că aşa se va întâmpla. Căci iată ce năstruşnicii avansează, nu un oarecare, ci un scriitor mai mult decât respectabil, şi formator de opinie pe deasupra, (l-am numit pe domnul Mircea Cărtărăscu), care, într-un articol intitulat "O posibilă soluţie în cazul dosariadei", apărut în Jurnalul Naţional din 29 august, propune, nici mai mult, nici mai puţin, să apelăm la o comisie de arbitraj europeană (un fel de instanţă morală sui generis) care să ne facă dreptate! Dar să-i dăm cuvântul dumnealui: "Cine să facă la noi, dintre noi, deosebirea, fie şi pe bază de documente, dintre cei care-au fost vectorii sistemului comunist şi cei care doar l-au suportat? Cine a putut rămâne, timp de patruzeci de ani, atât de curat încât să poată fi, azi, o instanţă credibilă? ... În consecinţă, doar într-o doară, ca încă o idee aruncată într-un brainstorming naţional, mă întreb dacă, din momentul intrării în Uniunea Europeană, n-ar fi mai bine, mai curat, mai eficient ca toate dosarele fostei Securităţi să fie predate unei comisii europene, care să delimiteze obiectiv zona de negru pur a societăţii noastre şi să o aşeze sub incidenţa legii. În definitiv să ne amintim de un fapt: cândva românii au comis gestul, aparent la fel de nepatriotic, de a apela la un principe străin. El s-a dovedit, deşi era neamţ, cel mai mare român din istorie". Hodoronc-tronc!. Ce are a face una cu alta?! Domnul Mircea Cărtărăscu ori este înduioşător de naiv, ori este, pur şi simplu, cinic şi îşi bate joc de suferunţele generaţiilor precedente.

Legea deconspirarii, o diversiune

Dar să revenim la problema dosarelor. În ceea ce mă priveşte, despre legea 187 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, apărută în decembrie 1999, mi-am spus părerea încă de pe vremea cînd iniţiatorul ei, domnul Constantin Ticu Dumitrescu, senator pe atunci, a introdus-o, sub formă de proiect, în Parlament. De pe atunci am considerat că această lege constituie o mare şi ticăloasă diversiune. De pe atunci semnalam că prin ea se va abate atenţia opiniei publice de la problema esenţială a societăţii româneşti postdecembriste (care era pe atunci, şi continuă să fie şi astăzi, deconspirarea şi stigmatizarea marilor ticăloşi ai istoriei noastre recente) spre o zonă a unor ticăloşii mult mai mărunte şi – având în vedere circumstanţele în care au fost săvârşite – mai puţin vinovate. Căci, oricât de aspru i-am judeca noi pe foştii informatori, trebuie, totuşi, să recunoştem că, în ultimă instanţă, marea majoritate a acestora tot victime sunt. Victime ale propriilor lor slăbicini, laşităţi sau păcate. Unde ni-s, însă, adevăraţii călăi?

Şi iată că acum se vădeşte că am avut dreptate. Au trecut aproape şapte ani de la intrarea în vigoare a legii respective şi eu nu am auzit, nu ştiu, ca ea să-şi fi făcut vreun efect. Au avut de atunci loc alegeri prezidenţiale, parlamentare şi locale pentru două legislaturi, au fost aleşi sau numiţi în diferite demnităţi ori funcţii înalte zecii, sute, de indivizi, unii dintre ei vădit de suspecţi, iar alţii chiar contestaţi pe faţă, şi eu nu am auzit ca vreunuia dintre aceştia să i se fi barat drumul spre demnitatea sau funcţia respectivă în virtutea articolului 2 lit. a) – c) al acestei legi care prevede destul de clar obligativitatea verificării lor din oficiu. Toţi au avut dreptul să candideze şi să fie aleşi ori numiţi în funcţiile respective doar pe baza unei declaraţii dată pe propria răspundere. Iar acum, când a început, (nu pot încă discerne din ce motive), în forţă acţiunea aceasta numită "dosariadă" şi unii dintre ei au fost deconspiraţi, observăm cu stupoare că nici măcar nu sunt chemaţi, în instanţă, să răspundă penal pentru declaraţie mincinoasă, necum să fie sancţionaţi în vreun fel pentru turnătorie. Domnul Dan Voiculescu alias "Felix", de exemplu, dovedit că a fost informatar (ba se spune că ar fi fost chiar ofiţer acoperit), e bine, merci. Nu i s-a clintit un fir de păr. Este pe mai departe parlamentar, votează sau respinge legi, dă verdicte, propune soluţii şi, cosiderându-se calomniat, ameninţă cu justiţia. Ba mai are şi tupeul să pretindă că tot ce a făcut a făcut din patriotism şi că nu se consideră cu nimic vinovat faţă de poporul român. Şi asemenea lui sunt mulţi.

Tapul ispasitor al politiei politice

Spuneam mai sus că nu pot încă discerne motivele pentru care s-a iscat această furtună, tocmai acum, într-un moment atât de neptrivit, (mă gândesc la "iminenta" noastră integrare în Uniunea Europeană). Dacă deconspirarea tot nu s-a făcut la timp, ea mai putea fi amânată încă câteva luni când ar fi putut fi făcută în cu totul alt climat. In orice caz, eu nu cred că ea a fost demarată, tocmai acum, din dorinţa "cuiva" de a purifica moral clasa noastră politică, cum pretind unii. Mai degrabă înclin să cred că ea face parte din lupta surdă pentru putere care se dă, de o bucată bună de timp, în sânul acestei clase. Prin ea se încearcă compromiterea adversarilor politici, reglarea unor conturi sau plătirea unor poliţe. Este edificator, în acest sens, cazul doamnei Mona Muscă. Nu înţeleg de ce în jurul acestui caz s-a făcut atâta zarvă de parcă ea ar reprezenta chintesnţa răului din societatea românească, când, de fapt, nu este decât unul din sutele sau chiar miile de informatori pe care Securitatea i-a racolat prin diverse metode. Sigur, se poate ca, la zarva făcută în jurul cazului dumneaei, să fi contribuit şi impactul emoţional pe care această deconspirare l-a avut asupra acelui segment din populaţie care-şi făcuse din ea un fel de "reper moral". Nu pot însă să nu observ că domnul Tăriceanu nu este străin de acest scandal. Doamna Muscă a plătit, cu această ocazie, cu vârf şi îndesat, îndrăsneala de a-l fi înfruntat cândva pe primul ministru în legătură cu anticipatele şi, spun unii, şi pentru faptul că ar fi râvnit la şefia Partidului Liberal.

De asemenea, este suspectă reacţia pe care a avut-o, cu această ocazie, elita intelectuală românească şi societatea civilă în general. Nu ştiu dacă domnul Gabriel Liiceanu are sau nu simpatii liberale, dar scrisoarea deschisă adresată de dumnealui "împricinatei", deşi, în principiu justificată, este totuşi prea severă şi, mai ales, discriminatorie. Se pune întrebarea de ce dumnealui nu a trimis o asemenea scrisoare şi altora mult mai proeminenţi şi, în orice caz, mult mai vinovaţi precum Dan Voiculescu, de exemplu. Avea posibilitatea, apoi, să se adreseze tuturor celor deconspiraţi cum s-a adresat cândva tuturor lichelilor. De asemenea, este deosebit de suspect faptul că foarte mulţi dintre intelectualii noştrii de frunte au simţit nevoia, ca imediat ce a apărut scrisoarea, să ia poziţie şi să arunce cu piatra, deşi foarte mulţi dintre ei nu aveau calitatea morală să facă acest lucru. Este clar că toată această tărăşenie a fost orhestrată. Şi, între noi fie vorba, dacă această acţiune va merge până la capăt, atunci domnul Liiceanu va avea ocazia să trimeată câte o astflel de scrisoare multora dintre cei pe care "păcatul" doamnei Mona Muscă i-a "scandalizat" atât de tare.

Şi ar mai fi de observat un aspect. Se pare că asistăm, cu această ocazie, şi la începutul unei lupte între generaţii. "Lupii tineri" au eşit la atac, încercând să-i compromită pe "bătrâni" pentru a le lua locul. Este edificatoare, în acest sens, sârguinţa cu care, alde Cosmin Guşă, Lavinia Şandru, Mugur Ciuvică şi alţii din generaţia lor, scotocesc, pe cont propriu, prin arhive pentru a descoperi lucruri compromiţătoare la adresa "dinozaurilor" pe care vor să-i dea afară din istorie. Acesta ar putea fi, poate, singurul aspect oarecum pozitiv al acestei acţiuni – care e posibil să intre în istorie sub numele de Dosariadă.

Demostene Andronescu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!