Dosarele preotilor. Pledoarie pentru iertare

Înca un scandal a iesit la suprafata punând serios la încercare Biserica si pe credinciosii ei. Este vorba despre dosarele preotilor si deconspirarea celor care au facut politie politica în perioada regimului comunist, a celor care, cu alte cuvinte, au fost turnatori.

Problema pentru noi este extrem de delicata pentru ca este vorba de ierarhia bisericeasca, de cei care, prin voia Domnului, au fost pusi sa ne conduca pe noi, cei care facem parte din Biserica, spre mântuire. Cel care a cerut deconspirarea, în primul rând a ierarhilor – si nu este vorba doar de ierarhii ortodocsi, ci si de conducatorii celorlalte culte, atât crestine cât si necrestine – a fost ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu. Reactia Prea Fericitului Patriarh Teoctist la solicitarea ministrului a fost una asteptata, acesta spunând ca Sfântul Sinod al BOR nu are nimic împotriva deconspirarii. S-a mai spus, printre altele, ca judecarea celor care au colaborat cu Securitatea nu poate fi facuta decât de catre Biserica si este perfect normal si adevarat întrucât, în eventualitatea în care ar exista "cazuri grave", posibilitatea de a lua masuri apartine ierarhiei bisericesti. Ce înseamna cazuri grave este greu de spus. Este de asteptat deznodamântul acestei actiuni în urma careia vom vedea si vom sti cu siguranta mai mult decât am stiut pâna acum. Ce va naste în sufletele noastre aceasta deconspirare este greu de spus si de prevazut. În mod sigur, unii se pot sminti si pentru acestia mereu îmi vine în minte exemplul lui Iuda, cel care, apostol fiind, l-a tradat pe Însusi Mântuitorul – si acesta este adevarul în privinta lui Iuda, chiar daca unii au încercat din rasputeri sa ne spuna altceva! – si cu toate acestea nimeni nu s-a gândit sa îi condamne în grup pe toti ceilalti Apostoli. Asa stau lucrurile si cu BOR. Este vorba despre dosarele unor preoti sau ierarhi si nu ale tuturor reprezentantilor. Câti au fost colaboratori? Deocamdata nu stim, dar speram ca numarul lor sa fie cât mai mic. Sigur, este regretabil ca au fost astfel de cazuri, însa numai Dumnezeu poate sti în ce conditii au semnat acestia un act în baza caruia noi cei de azi îi incriminam, noi cei care am trait în libertate, sau am prins regimul comunist la o vârsta la care nimeni nu ne putea cere asa ceva.

Cui foloseste?

Într-un interviu televizat al teologului ortodox Radu Preda, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj, domnia sa remarca întârzierea cu care se face aceasta actiune spre deosebire, de exemplu, de alte tari cu ierarhie majoritara catolica – este vorba de Polonia si de Ungaria – în care ierarhii Bisericii Catolice care au colaborat cu Securitatea au facut un gest firesc, crestinesc, cerându-si iertare de la credinciosi pentru acest lucru. Un asemenea gest a facut la noi si Î.P.S. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, care pentru aceasta a câstigat respect, mai ales din partea intelectualilor. Fireste, Î.P.S. Sa nu a urmarit asa ceva. Dar profesorul Radu Preda a mai amintit un adevar, extrem de important pe care din pacate l-am uitat si anume faptul ca mult mai multi au fost preotii si ierarhii care au refuzat sa colaboreze cu regimul comunist, pentru acest refuz multi dintre ei înfruntând lungi perioade de temnita. Prin urmare mai degraba se poate vorbi de un martiriu al BOR în vremea regimului comunist. Din pacate, rolul presei din România – si nu numai – este sa scoata la iveala raul, negativul, pentru a face senzatie si chiar daca acesta este redus în cantitate i se da o atât de mare amploare încât avem impresia ca totul a fost numai rau. Este mult mai palpitant sa aflu ca ierarhul X, ortodox sau nu, a colaborat cu regimul comunist pentru ca subiectul respectiv ofera prilej de bârfa, dar si de sminteala. Ce daca au fost mult mai multi cei care au suferit în închisoare? Nu este ceva senzational, aceasta tine de trecut. Da, este interesant de stiut cine a colaborat, dar în acelasi timp nu trebuie sa uitam ca majoritatea celor care au facut închisoare politica i-au iertat pe cei din cauza carora au suferit. Si, atâta vreme cât adevaratii turnatori, cei care au facut asta din pasiune, cu draga inima, nu sunt luati la rost, cui foloseste? Da, aflam ca într-un moment de slabiciune cutare personalitate a semnat un act – chiar daca nu a dat nici o informatie care sa faca rau cuiva – si ne alimentam astfel patima de a bârfi, de a urî si de a terfeli pe oricine. Cu bucurie. Si asta este pe placul dracului, în nici un caz al lui Dumnezeu.

De când a început întreg scandalul – si nu ma refer doar la preoti – am aflat numai adevaruri compromitatoare despre mari personalitati. Despre Noica, despre Paleologu si recent, cu mâhnire, despre parintele Iustin Marchis. Ma întrebam, la un moment dat, cum ar trebui sa reactionez daca as afla ca parintele Constantin Galeriu, sau parintele Dumitru Staniloae au "colaborat" si ei cu Securitatea. Nu stiu! Stiu doar ca semnarea unui angajament putea fi facuta în atâtea împrejurari. Ce valoare incriminatoare poate avea un document semnat, sa spunem, cu pistolul la ceafa, sau în urma unui santaj? Si, mai ales, ce prevedea acel angajament? Sau, daca informatiile pe care "colaboratorii" le-au dat au fost unele pozitive, care nu au facut nimanui nici un rau, unde este vina?

O sansa de fructificat

Cred ca reactiile noastre în legatura cu deconspirarea, fie ea a politicienilor, a oamenilor de cultura, sau a reprezentantilor cultelor religioase, sunt lipsite de logica si de întelegere. Nu este firesc sa "lovim" – pentru ca, iata, fara sa vrem ne întoarcem la Vechiul Testament si la legea talionului – doar pe cei care au facut rau si nu pe cei care prin notele lor informative nu au facut nici o nedreptate? În tot acest scandal mediatic, în acest haos produs de asa-zisa deconspirare, ma întreb unde sunt adevaratii turnatori si ofiterii de securitate care i-au supus pe oameni la astfel de presiuni. Nebunia declansata îi scoate la suprafata pe unii a caror vina este extrem de mica si îi ascunde pe cei care au tradat cu pasiune. Daca acestia, înainte de ’89, îsi bateau joc de noi fortându-ne sa pârâm, acum râd în hohote când vad ditamai circul provocat tot de ei. Si culmea, acum, ca si atunci par sa iasa câstigatori.

Este interesant, pe de alta parte, si punctul de vedere pe care domnul Marius Vasileanu îl lanseaza în editorialul din "Adevarul Literar si Artistic" din 2 septembrie, în care domnia sa afirma ca aceasta este o sansa imensa pentru BOR, chiar daca actiunea poate avea un efect negativ. Este sansa de a elimina odata pentru totdeauna toate zvonurile rautacioase întretinute de ani de zile si de a arata ca Biserica nu este nici pe departe plina de informatori si ca reprezentantii ei nu au colaborat în masa cu regimul comunist, ci ca numarul acestora este nesemnificativ. Daca au fost accidente este cu totul altceva, iar acestea nu sunt Biserica în totalitate. Este un exercitiu greu, dureros pentru Biserica, din care aceasta are sansa de a iesi cu fruntea sus, iar daca este cazul, curatata. Si cred ca, asemenea ÎPS Nicolae al Banatului, cei care se vor spovedi public, acolo unde este nevoie, vor câstiga întelegerea si aprecierea celor din jur.

Înainte de toate însa si indiferent care ar fi rezultatul, cred ca ar trebui sa ne reamintim de învatatura iertarii. Suntem crestini si iertarea trebuie sa fie o virtute esentiala, care sa lucreze în fiinta noastra. Tare îmi este teama ca înca odata suntem trasi pe sfoara pentru ca preocuparile noastre sa fie abatute de la ceea ce este cu adevarat important, ori mult mai mult decât deconspirarea celor care nu au fost atât de puternici si au cedat în fata unor presiuni, cei care ar trebui sa plateasca sunt cei ce au folosit diferitele metode pentru a îi "convinge" pe cei dintâi sa colaboreze. Pâna la urma, noi ne legam de victime si îi lasam pe tortionari în pace. Nu ar fi bine sa avem mai mult discernamânt atunci când ne bucuram, cu bucurie draceasca, ca înca unul a fost gasit cu dosar? Si sa ne întrebam o clipa, în toiul acestei false bucurii, daca noi ne-a fi comportat altfel. Asa cum este dificil sa gasim un raspuns, la fel de greu este sa judecam fara noima si sa ne mentinem în acelasi timp si în Adevar. Nu greu, ci imposibil.

Antonio Aroneasa

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!