Riscurile dosariadei preotesti

Fâlfâind zgomotos din aripi, dosarele fostei Securitati se întorc târziu în societatea noastra post decembrista, aidoma unor pasari migratoare betegite de efectul de sera al tranzitiei.

De ce abia acum, nu îmi propun sa lamuresc în prezentul articol, desi poate ca discutia ar trebui sa fie purtata. Ceea ce îmi retine atentia este recenta initiativa a unui grup de intelectuali de a cere deconspirarea clericilor ortodocsi care au colaborat cu fosta Securitate.

Într-o emisiune difuzata de Deutsche Welle, Horia Roman Patapievici afirma ca: "Exista o conceptie larg împartasita printre oamenii care înteleg într-un anume fel patriotismul, ca tara s-ar destabiliza si ca poporul ar parasi în masa Biserica daca lumea ar afla adevarul despre colaborarea cu Securitatea a unora din înaltele fete bisericesti. Potrivit acestei conceptii trebuie sa ascundem adevarul daca vrem sa conservam credinta. Acest tip de patriotism nu este doar daunator, prin faptul ca intretine o confuzie imorala între minciuna si credinta; nu este doar trufas, prin aceea ca refuza multimii ceea ce ofera câtorva: cunoasterea privilegiata a adevarului aflat în dosare; cred ca este cu totul si cu totul ineficient, judecat în raport cu obiectivul pe care si-l propune". Într-un interviu acordat BBC si difuzat în cadrul emisiunii "Puterea Credintei", Teodor Baconski pleda pentru deconspirare pe considerentul ca, pâna la urma, "clericii sunt cetateni care au aceleasi obligatii ca toti ceilalti cetateni printre care si obligatia transparentei atunci când exerciti o functie publica. Si apoi, lumea asteapta de la biserica sugestii de comportament moral. Cred ca daca aceasta dosariada va purifica spatiul public românesc ea nu trebuie sa se opreasca la usile altarului. Se stie ca au existat membri ai clerului si ai episcopatului care au fost colaboratori patimasi ai Securitatii, cariera lor e bazata pe aceasta fundatie putreda si dreptul lor de a da lectii de moralitate e egal cu zero". În aceeasi emisiune, criticul Dan C. Mihailescu facea apel la cuvintele lui Iisus care a spus: "Veti afla adevarul si adevarul va va face liberi! Tin la aceasta exhibare evident, fara dorinta de razbunare. Noi trebuie sa stim ca sa putem ierta! Ca sa ierti trebuie sa stii ce. Care este partea proasta acum… Ca nu s-a dorit sa se ajunga la înaltii ierarhi ai bisericii pentru ca acolo lucrurile sunt sigur mai delicate, de oamenii aceia depind zeci, sute, poate chiar mii de persoane. Pe urma este un conflict în faptul ca multa lume, mai ales din societatea corectitudinii politice, a cerut numai deconspirarea preotilor ortodocsi. Or Securitatea a racolat clerici ai tuturor cultelor."

Vânatoarea de vrajitoare

Ca o replica indirecta la aceasta cerere a intelectualitatii românesti, putem mentiona opinia Parintelui Patriarh Teoctist care, în predica sa din 22 august anul curent, reafirma hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care "înca din anul 1997 a declarat oficial ca nu este împotriva deschiderii dosarelor. Nu ne opunem. Se pot deschide dosarele preotimii. Dar iata se repeta aceleasi lucruri, învechite de acum, ca si cum am fi vorbit atunci în vânt." Fost detinut politic, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Bartolomeu Anania, s-a aratat de asemenea deschis deconspirarii clericilor ortodocsi pentru ca: "Trebuie sa-si faca si Biserica rânduiala în propria ograda." În acelasi timp, ierarhul ardelean a declarat: "S-ar putea ca multi sa fie dezamagiti. Adica sa fie un numar mult mai mic (de colaboratori, n.n.) decât se asteptau oamenii."

La o prima trecere în revista, avem radiografia unei debut promitator: intelectualii crestin ortodocsi cer deconspirarea, iar Biserica este deschisa la aceasta idee. E foarte firesc ceea ce ei cer si argumentele lor sunt de bun simt: nu poti ascunde adevarul pentru a salva credinta, clericii sunt cetateni la fel ca noi, iar ca sa îi iertam trebuie sa stim ceea ce au facut. Totusi, în procesul acestei deconspirari ar putea interveni mecanisme în masura sa invalideze partial argumentele de mai sus. În cazul în care se va ajunge la varianta fericita a postarii integrale a dosarelor pe Internet, putem presupune ca orice crestin nedumerit de etichete lipite în graba de catre presa pe mitrele unor ierahi va putea sa îsi limpezeasca nedumeririle navigând prin dosare. Fara sa ne punem problema tehnologica a unei astfel de solutii (daca e sa ne gândim la cantitatea enorma de informatie si la costurile întretinerii unui asemenea site, care ar trebui sa poata fi accesat suficient de rapid, altminteri va avea mai degraba un efect de propaganda decât unul informativ vom avea ingredientele unui esec) nu e greu sa ne imaginam totusi numarul redus de persoane care ar poseda timpul necesar, cunostintele aferente si rabdarea pe masura pentru a se documenta direct la sursa din simpla curiozitate. Imensa majoritate se va multumi în schimb cu etichetele fabricate la repezeala în varii medii si din diverse interese, gasind în ele un subiect numai bun de bârfa în pauza de masa de la serviciu. La apetenta aceasta grozava a neamului nostru (crestin ortodox si cu încredere în Biserica!) pentru senzational de proasta factura se va adauga o presa pe masura. Inapta în a analiza fenomenul bisericesc si cu un soi de anticlericalism mostenit de la o societate civila care iubeste crestinismul dar … nu în forma lui eccleziala, presa va fi bucuroasa sa porneasca la o vânatoare de vrajitoare si va exploata orice dialog cu potential de scandal.

Incompetenta primejdioasa a presei

Am fi naivi sa credem principala grija a presei noastre va fi aceea de a informa corect si detaliat asupra colaborarii cu Securitatea a diferitilor clerici. Sa ne aducem aminte de cazul Tanacu, când aceeasi presa a inventat o cruce si o rastignire copiata parca dintr-un manual medieval al torturilor si a etichetat drept criminal pe un ieromonah care era cercetat în stare de libertate, în timpul unei anchete abia începute. Prin comparatie, presa franceza a evitat orice denumire incriminatoare pentru asasina românca a fratelui Roger, atât timp cât ancheta a fost în desfasurare. Daca adaugam la acest tablou faptul ca în cazul fratelui Roger era vorba de o personalitate intens mediatizata, un simbol al iubirii pentru întregul Occident, iar omuciderea s-a petrecut în vazul a sute de persoane si îl asezam fata în fata cu cazul Tanacu, în care ieromonahul Corogeanu nu a ucis-o în mod direct pe sora Irina Cornici, necunoscuta pentru media pâna în momentul mortii, avem în fata imaginea unei incompetente cel putin suspecte. La acest caz putem adauga alte zeci în care presa a cautat cu obstinatie clerici pentru rugul ei mereu aprins. M-am referit la acesta pentru ca a fost cel mai mediatizat, dar îi putem adauga cazul disparitiei din judetul Tulcea, în care copilul trebuia sa fi fost rapit de calugari doar pentru ca parintii l-au pierdut în apropierea unei manastiri. Afirmatiile aberante s-au destramat în aceasta situatie odata cu descoperirea cadavrului fara urme de violenta, dar câti crestini au urmarit desfasurarea cazului pâna la capat?

Cu astfel de precedente, ma întreb cum vor fi edificati oamenii care vor "sa stie pentru a putea ierta" ? Pentru ca în cazul colaborarii cu fosta Securitate lucrurile sunt infinit mai complexe si mai greu de cercetat. Cine si în ce fel va diferentia între colaboratorul benevol, care turna pentru a obtine diferite avantaje, si informatorul "reeducat" prin diferite mijloace care nu au exclus tortura? Cine va publica notitele informative inofensive ale unui "colaborator" care refacea pe hârtie diferite trasee, reale sau imaginare, excluzând persoane si informatii esentiale pentru Securitate? Din contactul repetat cu fostii detinuti politici, pot spune ca variantele de a "fenta" securistul care te supraveghea erau tot atât de variate pe cât erau cei supravegheati. Or astfel de note, care nu numai ca nu erau în folosul Securitatii, ci încercau o lupta camuflata cu aparatul ei, pot fi folosite la repezeala pentru a inventa colaboratori care, de facto, nu au fost niciodata în aceasta postura. Sa ne amintim doar modalitatea în care Î.P.S. Bartolomeu Anania a fost ponegrit drept colaborator al regimului în contextul înfiintarii Mitropoliei de la Cluj si sa ne gândim ca tovarasii sai de suferinta, cu care a patimit în temnita, l-au aparat catalogând atitudinile sale din închisoare drept o rezistenta la reeducare si nu drept o cedare, si vom avea un prim exemplu despre cum legatura cu Securitatea poate fi folosita pentru a denigra tocmai pe cei care i s-au opus.

Iuda poate deveni erou

În situatia unei deconspirari lipsite de stiinta, discernamînt si nuanta, am putea avea în viitor o Biserica în care Iuda ar fi confundat cu tâlharul de pe cruce, desi în traditia eccleziala unul e pomenit ca exemplu de pervertire, iar celalalt ca model al mântuirii. Am putea obtine atunci nu o lustratie, ci o pervetire demonica a valorilor atât în Biserica cât si în afara ei. Nu numai ca românii nu vor ajunge sa stie pentru a putea ierta, nu numai ca vor exclude oameni onorabili de la statutul de cetatean, dar ma tem ca, ajungând sa nu mai discearna între adevar si falsitate, vor reusi sa îsi piarda tocmai ceea ce înca mai au într-o oarecare masura: credinta. Ei nu vor cunoaste adevarul si nu vor fi nicidecum mai liberi. Argumentele intelectualilor sunt folositoare într-o societate normala. O societate bolnava ca a noastra s-ar putea sa aiba nevoie de o perioada îndelungata de reanimare; altminteri, încercând sa trezim din coma, prin mijloace intesive, bolnavul nostru rahitic, s-ar putea sa obtinem nu un om viu, ci un zombi.

Iar daca e nevoie de argumente pentru a dovedi coma noastra profunda ma întreb: cum de vorbim, la 16 ani dupa acel decembrie însângerat, de colaboratori si nu de ofiteri? Cum de ne gândim la vina celor care au pus umarul si nu îi cautam pe cei care au dat cu bâta sau, mai rau, cu ordinul. În capitalismul nostru de duzina, generali si activisti deopotriva îsi împart limuzinele luxoase si fotoliile în Parlament, zâmbind gigantic, pentru ca ei nu au avut dosare. Ei le-au întocmit. Fortând lucrurile, daca o canalie ca Turcanu (calaul-sef al "reeducarii" de la Pitesti) ar mai trai astazi, ar putea ponegri un martir ca Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Nu i-ar trebui decât un post de televiziune cu audienta consistenta. Ca dosare cine sta sa citeasca?

Cristian Curte

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!