Noica – o institutie supravegheată de Securitate

Nu oricine are capacitate de dăruire şi de influenţare în cadrul procesului de formare şi de optimizare a performanţelor umane. Nu oricine are abnegaţia şi deschiderea pentru instruirea tinerilor sau specialiştilor, pentru iniţierea şi susţinerea lor, în parametrii constanţei şi perseverenţei, mai ales într-un cadru dictatorial al constrângerii şi manipulării. Aşadar, cu aceste câteva repere, deducem că ne referim la semnificaţia noţiunii de mentorat, noţiune aproape dispărută în limbajul contemporan. Astăzi pare să fie similară procesului de instruire, formare, supervizare sau consiliere, dar destul de departe de sensul iniţial introdus de şcoala lui Socrate şi Platon sau de academia aristotelică, sau mai de dinainte, de cel evocat în epopeea grecească a războiului troian, când Ulisse îşi încredinţa fiul, spre învăţătură şi iluminare, credinciosului său prieten, Mentor.

Instituţia mentorală este proces instrumental, organizat, în vederea atingerii unor performanţe, un proces asistat, realizabil printr-un regim de întărire, de stimulare şi de competiţie, este un mod de interrelaţionare multidimensională, în care se proiectează maturizarea şi autonomia, precum şi schimbul valorilor şi competenţelor. După cum sublinia E. Paul Torrance (în "Mentor Relationships –how aid creative achievement, endure, change, and die", New York:Bearly Limited, 1984), "prezenţa sau absenţa unui mentor provoacă o diferenţă ce nu poate fi atribută întâmplării".

Scoala lui Noica

Constantin Noica a rânduit o astfel de şcoală, graţie unui instinct-dorinţă ce sfida obiceiurile şi regulile timpului său, încă de pe vremea când, la rându-i, se afla în situaţia discipolului "sedus" şi fascinat de Nae Ionescu. Din 1940 a visat continuu la "o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic" (Jurnalul filozofic, 1940). Proiectul său a devenit concretizabil parţial în perioada 1945-1946, beneficiind de cele două proprietăţi, una de la moşia Chiriacu (de lângă Alexandria), iar cealaltă fiind casa Andronache (de lângă Bucureşti), spaţii în care erau nelipsite întâlnirile cu Mircea Vulcănescu, Alexandru Dragomir şi Mihail Rădulescu, cu muzica lui Bach sau Haendel, cu poezia şi filozofia.

Instalarea terorii comuniste a distrus acest cadru al înălţimilor spirituale, condamnând şi suprimând, rând pe rând, orice încercare de a gândi şi exprima liber cuvântul de duh.

În 1946, Noica şi-a pecetluit destinul autodenunţându-se, el însuşi fiind cel "care îl provoca" - acesta fiind "înscris de la bun început" în chiar hotărârea sa (Gabriel Liiceanu făcând referire la frică în "Despre limită", Editura Humanitas, 2004) -, stârnind confuzia autorităţilor bolşevice prin decizia sa. E foarte posibil să nu fi suportat calvarul suferinţelor celor din jur şi nici presiunea imensă care domina spaţiul românesc, la fel cum e posibil să fi fost conştient că simpatia pentru legionarism ar fi adus prejudicii imense familiei, iar proprietăţile moştenite l-ar fi inclus în categoria "chiaburilor". Oricum, mai devreme sau mai târziu ar fi fost arestat şi atunci lucrurile ar fi luat un curs, poate, iremediabil.

După confiscarea averii, ceea ce nu a avut prea mare însemnătate pentru Noica - scăpându-l de neplăcerea de a avea sau de a poseda -, în mai 1949 a fost expulzat din Bucureşti şi constrâns să trăiască timp de 10 ani, cu domiciliu obligatoriu la Cîmpulung-Muscel, cu interdicţia strictă de a părăsi locul. În aceste circumstanţe, nimic nu a fost mai înălţător şi binefăcător pentru călătoria spre centrul fiinţei şi devenirii umane. Noica a valorificat experienţele acumulate în acest interval, exersându-şi puterea limitelor interioare sau exigenţele celor "de depăşit", cu o responsabilă "eleganţă de eludare a realităţii" şi întotdeauna arătându-şi îngăduinţa, înţelegerea, deloc superficială, pentru slăbiciunile sau răutăţile celorlalţi. Unii chiar au interpretat gesturile aristocratice şi civilizate ale lui Noica ca defensive sau modalităţi de evitare. Informaţiile aflate în documentele redactate de organele Securităţii (note informative, rapoarte de filaj, note-sinteză sau notele de interceptare ale convorbirilor) subliniază adesea comportamentul echilibrat, civilizat şi integrativ, atât de aproape de cel specific unei cure psihanalitice finalizate, chiar şi în circumstanţele confruntării cu anchetatorii sau ofiţerii de Securitate.

Primejdioasele idei

Presiunile mediului extern aproape nici nu le resimţea, pentru că îi erau suficiente ideile. La Cîmpulung, Noica a recurs la o altă modalitate de întâlnire cu filosofia şi cultura - alături de Nicu Steinhadt, Alexandru Paleologu, Arşavir Acterian şi alţii - , obligat la conspirativitate, prefigurând astfel un alt mod de a dărui şi altora din cunoaşterea şi trăirea sa. Se asemăna din ce în ce mai mult cu ipostaza de a prelua în proiect nu numai libertatea, ci bucuria împărtăşirii ei, "prin cultivarea limitelor" în beneficiul ei. (vezi Gabriel Liiceanu, op. cit., p. 191 şi 215)

Devenise nu numai persona non grata, ci un pericol pentru stabilitatea şi linia partidului comunist, un "duşman" al ideologiei de "angajare". Securitatea a instrumentat cazul Noica prin măsuri operativ-informative sporite. În cele din urmă a fost arestat în 1958, "petrecând" aproape doi ani în arestul Securităţii – la Malmaison şi Piteşti - , în condiţiile regimului de anchetă extremă şi prelungită până la epuizare fizică şi psihologică. Toţi participanţii la seminariile de la Cîmpulung-Muscel au fost arestaţi şi condamnaţi în procesul "lotului Noica-Pilatt" – denumire dată de organele parchetului şi ale Securităţii. C. Noica fost judecat şi condamnat la 25 de ani de muncasilnica, prin sentinţa nr. 34 din 1 martie 1960. Cei şase ani de detenţie sunt evocaţi în volumul "Rugaţi-vă pentru pentru fratele Alexandru", purtând, iniţial, titlul "Amintiri din închisoare" (conform datelor din dosarul de urmărire informativă şi de anchetă întocmit de Securitate, aflat în arhiva C.N.S.A.S).

Cu nevoia de a sublinia atât experienţa durerii trăite în timpul anchetelor din beciurile Securităţii, cât şi dialogul intim cu discipolii săi, redăm mai jos un fragment din Nota privind înregistrarea discuţiilor purtate de Noica Constantin, Liiceanu Gabriel şi Pleşu Andrei (document redactat şi exploatat de Direcţia I în perioada octombrie-noiembrie 1977).

Banda 11

Noica începe să spună un episod din ancheta efectuată cu el: am fost mutat de la o Securitate la alta, din Dealul Spirii, în alt loc, pe Uranus. Am stat patru ani singur, apoi doi ani cu cineva. La început mi-au dat să citesc unele lucrări filosofice ale lui Marx, apoi sdint "Glasul Patriei", "Contemporanul" şi "Stiinţă şi Tehnică".

La Uranus, celula mea avea mai multe ieşiri. Când am intrat, din toate părţile am auzit ciocănituri de Morse. După ce a plecat caraliul care m-a băgat, au început ciocăniturile de Morse. Eu nu ştiam să bat Morse, n-am răspuns. Apoi am învăţat Morse şi ţineam legătura.

Ne scoteau la reeducare, dar pe mine m-a dus la un supliment de anchetă, apoi m-am îmbolnăvit şi nu mai m-au dus. Când eram mai mulţi, era mai bine, că ţineam conferinţe şi trecea timpul altfel. O dată ne-a pus cu faţa la perete şi ne-a controlat. După aceea, eu care mă aşteptam să ne pună pistolul în ceafă şi să ne împuşte, după ce am mers în celulă, am început să râd. Atunci, caraliul a început să mă bruscheze, întrebându-mă «de ce râd?». I-am spus că mi-am adus aminte de ceva. Atunci m-a luat şi m-a dezbrăcat şi m-a aruncat la izolare, unde o zi mâncai şi una nu mâncai, dar îţi dădea apă caldă să bei. Mi-a dat şi două palme.

Aveam dreptul să ieşim la raport. O dată am ieşit la raport şi am cerut hârtie şi creion, să fac filozofie. Atunci, m-au dat afară şi au spus: «ce, bă, tu te-ai găsit să faci filozofie, noi avem academicieni care fac asta!». După un timp, mi-au dat un sul de hârtie şi creion şi am făcut "Tratatul de logică".

În continuare, explică celor doi modul cum a reuşit să înveţe semnalele Morse.

În ianuarie a fost dat decretul, apoi în 8 august ΄64, am fost pus în libertate; mi-au dat un costum de haine şi 5 lei. M-au controlat în celulă la toate hârtiile şi eu le-am spus «Domnule, sunt lucrările mele, nu au nimic în ele». Cel mai mult ţineam la tratatul meu de logică reală şi pe acesta ţineam să-l iau. Au zis că da, este opera dumneavoastră, dar nu puteţi pleca cu ele.

La întrebarea lui Pleşu dacă aşa vorbeau cu, dumneavoastră, adică cu pronumele de reverenţă, Noica arată că totdeauna cei de sus au vorbit frumos cu el, numai cei mici se purtau urât, îl loveau etc. !...1" (ACNSAS, fond Informativ, dosar 15156, vol.1, ff. 100 -101)

O scoala a libertatii

Mărturia împărtăşită şi trăită empatic înseamnă implicare, cunoaştere reciprocă, transfer de afecte – pe scurt, fundamentul oricărui mentorat. Prin aceste secvenţe experienţiale, Noica exprima garanţia, încrederea, responsabilizarea şi cerinţele unei relaţii paideice, pentru că doar în acest mod, discipolul avea prilejul de a exersa eliberarea finală de maestru.

A dorit să împărtăşească altora trăirea, experienţa, proiecţiile şi sensul spiritual, s-a angajat cu atâta râvnă şi fermitate să iniţieze, să orienteze şi să favorizeze creşterea şi ascensiunea profesională a discipolilor săi, astfel că, imediat după ieşirea din temniţa comunistă, Noica a devenit o şcoală informală în care se învăţa simţirea libertăţii şi "puterea limitei", fără a-şi dori vreo clipă să fie un model "comunitar" sau să aibă "moştenitori" care să-i continue filosofia. Fără nici un dubiu, şi-a încredinţat viitorul propriilor sale idei celorlalţi, le-a oferit ca suport pentru a-şi dezvolta mijloace de depăşire, având forţa de a "seduce" prin trăire şi cunoaştere, asemenea unui "izvor din care curge mereu apă proaspătă" (L. Wittgenstein, Însemnări postume.1914-1951, Editura Humanitas, 1995, p. 33). Toate aceste abilităţi ale înzestrării iradiau necesitatea de a avea prin a fi, întocmai după legile unui tropism magic.

Centrul de Logică şi apartamentul din strada Ornamentului au devenit în scurt timp după eliberarea din temniţă, locurile unde sublimul căpăta faţa umană. Tinerii cercetători ai Insitutului de Artă şi colegii de la Centrul de Logică participau cu regularitate la seminariile private ţinute de Noica în locuinţa sa, deloc încăpătoare. Securitatea supraveghea orice spaţiu ocupat de Noica, fie prin intermediul reţelei de informatori, fie prin instalarea mijloacelor de tehnică operativă de înregistrare a convorbirilor sau filaj. Noica şi tineretul devenea, aşadar, o temă obsedantă pentru autorităţile statului. După pensionare şi retragerea sa la Păltiniş, urmărirea lui Noica a declanşat o adevărată isterie la nivelul conducerii Securităţii.

Rapoartele, notele de analiză şi notele informative întocmite de Securitate (Direcţia I) pentru obiectivului urmărit "Nica Dan" (Noica Constantin) menţionau compulsiv-repetitiv faptul că:

- "acest ideolog legionar manifestă multă preocupare pentru a polariza în jurul său elemente intelectuale asupra cărora exercită o influenţă ideologică negativă de natura idealistă, îi influenţează să se ocupe de fiolosofia veche. Unii din aceşti tineri cum ar fi: Liiceanu Gabriel, Zamfirescu Vasile, Vieru Sorin, Surdu Alexandru, cercetători ştiinţifici, în anumite împrejurări îşi manifestă dezacordul lor total cu filosofia marxistă, se manifestă ostil la adresa orânduirii sociale şi de stat din ţara noastră" (ACNSAS, fond Informativ, dosar, 15156, vol.2, f.81);

- "Printre tinerii cercetători în filozofie polarizaţi în jurul lui Noica C-tin se află: Vieru Sorin, Surdu Alexandru, Liiceanu Gabriel, Zamfirescu Vasile, Masek Victor, Creţia Petru, Anghelescu Ion, Anca Gheorghe şi alţii. Aceştia împărtăşesc concepţii idealiste în filozofie şi evită să se angajeze în elaborarea unor teme filosofice materialiste, socotindu-se discipoli ai lui Noica Constantin" (ACNSAS, fond Informativ, dosar 15156, vol. 1, f. 12, Notă-sinteză în dosarul de urmărire informativă privind pe Noica Constantin, cercetător ştiinţific la Centrul de Logică al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, 6 august 1973);

- "Atât în discuţii, cât şi în scrierile sale, susnumitul se situează ca susţinător al teoriei dezangajării în filosofie. Noica Constantin se bucură de mult prestigiu şi chiar admiraţie din partea multor tineri cercetători sau alţi intelectuali din ţară; continuă şi în prezent mai intens acţiunea aceasta cu tinerii, urmărind a polariza în jurul său în mod deosebit elemente intelectuale de valoare. (ACNSAS, fond Informativ, dosar, 15156, vol.2, f. 14, în Fişa personală privind pe Noica Constantin, cercetător ştiinţific la Centrul de Logică al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, 25 septembrie 1974)

- "În mod deosebit, în ultimele luni de zile s-au făcut simţite unele modificări în comportamentul lui Noica Constantin. El îşi expune mai pe faţă ideile în diverse cercuri de oameni, manifestă multă virulenţă şi răutate în atitudinea sa, scrie articole despre care ştie că nu-i pot fi publicate datorită conţinutului lor. Unul dintre acestea a reuşit să-l trimită la München, difuzează în rândul tinerilor intelectuali din anturajul său astfel de materiale şi idei negative despre societate şi cultura noastră socialistă" (ACNSAS, fond Informativ, dosar, 15156, vol.2, f. 20);

- "Aici se întâlneşte el în idei cu Cioran. Revirimentul şi la noi va veni din partea tinerilor. […] Dar, Noica reluând mereu ideea lui, repetă că foarte adesea mulţi tineri i se plâng că nu au unde să publice, că pe timpuri, când Noica era tânăr, tinerii aveau multiple mijloace de afirmare a scrisului lor. Astăzi, optuzitatea redacţiilor, cenzura, numărul redus de pagini al revistelor, sunt piedici serioase. Îmi spunea că tineri ca Surdu (fost la Centrul de Logică), Liiceanu, Creţia şi alţii din rândul scriitorilor, au lucrări în manuscris, cu vederi foarte personale şi care nu pot fi publicate" (ACNSAS, fond Informativ, dosar 15156, vol.1, ff. 193,în Nota informativă dată de sursa "Cristian");

- "Noica Constantin este preocupat şi acţionează pentru racolarea unor tineri cu pregătire superioară, pe care îi formează în acord cu concepţiile sale filosofice şi social-politice, după care, pe cei de încredere, îi recomandă şi susţine, prin relaţiile sale personale, să obţină burse de studii în străinătate.

Din date verificate rezultă că Noica Constantin împreună cu Liiceanu Gabriel şi Pleşu Andrei, după întoarcerea acestora din RFG/august 1984/ intenţinează să scoată împreună o revistă trimestrială intitulată "Caietele de la Păltiniş", de orientare filosofică idealistă." (ACNSAS, fond Informativ, dosar 4664, f. 25, în Radiograma Departamentului Securităţii statului, Direcţia a III-a din 8. 06. 1984 către Inspectoratul Judeţean Sibiu, Securitate, Serviciul III).

Frica de Paltinis

De ce anume se temea Securitatea? De Păltiniş. De efectul catalizator generat şi întreţinut de Noica în rândul tinerilor şi specialiştilor în formare, în rândul altor maeştri ai vieţii culturale şi ştiinţifice din ţară.

Obiectivele lui Noica, declarate sau indirect formulate nu prezentau, de fapt, nici un pericol pentru regimul comunist. Ele vizau asigurarea unui mediu de dezvoltare, în care discipolii puteau dobândi performanţa rezistenţei şi cunoaşterii, unde se puteau exprima şi îşi puteau testa ideile, capabilităţile, produsele ideative, le puteau modela şi supune criticii lipsite de ostilitate. Pentru foarte mulţi tineri, Păltinişul devenise locul cel mai propice pentru autoanaliză, autocunoaştere şi responsabilizare, în care se puteau exersa intersubiectiv curiozităţile epistemice, căutările intuitive sau logice, meditaţia şi sensul rostului.

Din documentele create de Securitate am selecţionat, spre exemplificare, câteva pasaje în care Noica dădea sfaturi tinerilor, care nu pregetau să-l contacteze:

"Mi-ar plăcea să-ţi povestesc câte ceva despre viaţa mea, cu împlinirile şi neîmplinirile ei, ca şi despre dorinţa mea, din ce în ce mai accentuată cu trecerea anilor, de a avea fii spirituali. I-am căutat în câţiva tineri de vârsta ta, le-am trecut ce mi s-a părut că am mai bun de transmis şi m-am reîntors la gândul că pe deasupra tuturor…te am pe tine." (în scrisoarea adresată fiului său, Noica Rafael, 28.12.1971 - ACNSAS, fond Informativ, dosar 15156, vol.2, f. 76);

"…Puţinul timp pe care îl am, îl dau tinerilor de excepţie, care se întâmplă să mă caute. O cultură se face şi sau mai ales prin excepţie (cu exemplul lui Eminescu însuşi!). Dacă-mi puteţi semnala 2-3 tineri de excepţie v-aş fi recunoscător." (Notă, 29.10.84, ACNSAS, fond Informativ, dosar 4664, f. 12);

"G. Decublé – student în vârstă de 18 ani, i-a trimis de curând susnumitului una din creaţiile sale. Fiind foarte încântat de talentul tânărului, Noica îl îndrumă să fie preocupat şi pe viitor de creaţia sa, indicându-i o bibliografie obligatorie (ptr. îmbunătăţirea conţinutului), însuşirea limbilor străine, precum şi a culturii greceşti în întregime. Având în vedere că tânărul doreşte să colaboreze cu Noica (iar Noica nu doreşte să risipească un asemnea talent) îşi încheie mesajul astfel: «pe viitor nu-ţi mai scriu decât dacă mă asculţi. De ai alte căi, mai bune, uită-mă»" (ACNSAS, fond Informativ, dosar 4664, f. 30, în Notă din 6.09 1984);

"[…] Noica vizitat de 3 tineri, veniţi din Sibiu şi Mediaş … Nsoicat afirmă că este supărat pe tinerii care nu ştiu să facă diferenţa între artă şi semi-artă (cinematograful), precum şi pe cei care practică sportul. Este nemulţumit că peste tot s-a instalat o atitutudine de văicăreală indiferent că e bine sau rău. Spune că este o ruşine a anului 2000. Acum 1000 de ani era aceeaşi atitudine, dar într-un sens nobil, că va veni timpul să dea socoteală la ceea ce a făcut până atunci. Dacă cineva de atunci ar putea să apară acum va fi decepţionat văzând că cei care trăiesc în prezent au devenit nişte târâtoare, nişte lighioane, care se sperie de un rău pe care-l îl faceţi voi, cu mâna voastră. Alţii se văicăresc de prosperitate şi el nu poate înţelege acest lucru. Le cere, în continuare celor 3 stinerit să îi spună ce au realizat şi ce vor să facă în continuare. Se discută în continuare de prieteni de calitate, de liceu, profesori, facultate…. Nsoicat le care tinerilor să facă ceva deosebit, aproape imposibil pentru a-şi da seama că sunt subiecte ale societăţii şi nu obiecte ale ei, să se debaraseze de acest lucru şi să-şi impună o disciplină foarte severă. Afirmă că la noi se face carte mult, mai multă ca în Apus şi atunci ce îi împiedică pe tineri să facă mai mult…Nsoicat îi sfătuieşte să persevereze în continuare şi să realizeze o continuare a profesiei, fie în domeniul respectiv, fie în domeniul artei, pe cont propriu, dacă în laborator nu se pot realiza. În continuare se discută despre cartea "Al treilea val"…. Nsoicat afirmă că el împarte societatea în 3 categorii: cai de tracţiune, cai de circ şi cai de curse. Majoritatea sunt cai de tracţiune, câţiva sunt cai de circ - chiar dacă sunt scriitori, nu sunt artişti, câţiva sunt cai de curse. Nu te poţi resemna să rămâi toată viaţa cal de tracţiune şi trebuie să aspiri să treci peste ceea ce e dat. Un om poate face orice. Sau îţi faci profesiunea cu mâna stângă şi cu cealaltă faci altceva, sau cauţi în ceva, în adâncul profesiunii pe care ţi-ai ales-o. Totuşi, trebuie să te angajezi, să realizezi ceva" (în Nota redactată de organele de Securitate pe baza materialului înregistrat prin instalarea mijloaceleor de tehnică operativă în locuinţa lui Noica de la Păltiniş, 21.03.1984, ora 19,30 - ACNSAS, fond Informativ, dosar 4664, f. 340-341).

Cautatorul de performeri culturali

În primii ani ai deceniului ’80, Noica îşi propunea un deziderat înalt: să identifice performerii de vârf, să le găsească calea de perfecţionare, asumându-şi rolul de buffer pentru protecţia şi stimularea lor. Proiectul "Platon", pentru cultură şi performanţă, iniţiat de Noica în 1981, devenea acţiune operativă de interes pentru Securitate. Astfel:

- în Notă-sinteză cuprinzând aspectele ce s-au desprins din lucrarea prin mijlocae specifice a lui Noica Constantin, întocmită de Inspectoratului Judeţean de Securitate Sibiu, la data de 20.05.1985, se menţionează numele unor "antrenori" care aveau misiunea de a descoperi tinerii înzestraţi, personalităţi care, la rândul lor, erau luate în evidenţă sau urmărite de organele de Securitate: Liviu Antonesei, Liviu Morar, Buhociu Iuliu, Papahagi Marian, Lăzărescu Mircea-Doru. De asemenea, în acest document se precizează că "în acelaşi timp şi cu acelaşi sens, Noica Constantin a corespondat şi direct cu tinerii pe care cei menţionaţi i-au selecţionat, căutând să le insufle convingerea că au luat o hotărâre bună, că vor trebui să se angajeze ferm şi să-i dea o ascultare totală, dându-le asigurări că va face demersurile de rigoare şi le va crea condiţii de studiu. Dintre aceştia, i-am stabilit pe următorii: Mihăeş Mircea, Gherghel Valeriu, Hossu Andrei, Pîrvu Dan, Stamp Hans-Otto, Popovici Vasile, Codoban Aurel, Ica Ioan" şi că "Sensul declarat al creerii colectivului "Platon" este sprijinirea celor ce-l compun de a-şi forma o cultură filosofică temeinică, care să aibă la bază filosofiile franceză, engleză, şi germană şi care ar presupune ca pe parcursul celor doi ani de studiu, cei în cauză să fie absolviţi de alte preocupări şi să fie subvenţionaţi de stat, de fonduri ce se cheltuiesc – după părerea lui- în scopuri mai puţin utile" (ACNSAS, fond Informativ, dosar 4664, ff. 73-76);

- în Nota întocmită de cadrele Inspectoratului Judeţean de Securitate Sibiu din 7.02.1986 se preciza că:

"Este cunoscut faptul că Noica Constantin manifestă o intensă preocupare pentru tineret în care sens, potrivit spuselor sale, împreună cu alţi oameni de cultură trecuţi de 70 de ani, foşti academicieni sau profesori universitari, au hotărât ca timp de doi ani să ajute tinerii intelectuali înzestraţi, între 25-30 de ani, de specialitate, pentru a-şi forma " o cultură de performanţă". Aceste colectiv de tineri şi acţiunea în sine a denumit-o "Platon".

Între cei pe care obiectivul i-a angajat în identificarea unor asemenea tineri au fost persoane, care în urma verificărilor a rezultat că:

• se aflau în atenţia difseritelort serv. op. din Inspectoratul M.I.;
• suspecte de evaziune şi semnalate cu manifestări ostile;
• cu rude – fugarsit.

După identificarea «tinerilor intelectuali înzestraţi», Noica i-a selecţionat căutând să le insufle convingerea că au luat o hotărâre bună, că vor trebui să se angajeze ferm şi să-i dea o ascultare totală, indicându-le printre altele şi ascultarea unor posturi de radio germane" (ACNSAS, fond Informativ, dosar 4664, f. 40)

Concluzii

Documentele Securităţii se dovedesc a fi o sursă impresionantă de informaţii privind măsurile de represiune desfăşurate continuu asupra lui Constantin Noica, precum şi asupra discipolilor săi. În acelaşi timp, ele întăresc şi subliniază angajarea anxioasă a organelor de Securitate în operaţiuni de supraveghere, inutile şi costisitoare.

Dincolo de aspectele tehnice, conţinutul documentelor atestă că Noica nu pregetat să-şi exprime dragostea firească, deloc mimată, pentru cultura şi valorile româneşti, şi nici nu obosea în căutările sale de a germina şi transfera aceste sentimente cu prilejul fiecărei întâlniri cu tinerii şi profesioniştii. Mentoratul lui Noica avea să promoveze, să iniţieze chipul trăirii exclusive în dimensiunile ideilor, catalizând minţi şi spirite care îşi doreau înălţarea şi rezistenţa faţă de constrângerile regimului tcomunist – a funcţionat, fără a-şi fi propus acest lucru, ca o formă de rezistenţă spirituală, devenind "negustorul de idei", unica materie de schimb pentru existenţă şi fiinţare.

Cristina Anisescu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!