numar - pilot, 2002

Dreptul la opinie

E un drept câstigat, mai ales în ultima vreme, datorită agitatiei - făcută pe această temă - de toată vorbăria centrată pe asa-zisa Cartă a "Drepturilor omului" (din păcate nu si pe a datoriilor sale). De ce, însă, drepturi si nu si datorii este o altă discutie, pe care vom purta-o altă dată. Să revenim. Opinia, în acceptia clasică a cuvântului si în conceptia mostenită din antichitatea greacă - îndeosebi de la Platon - e o treaptă în procesul de cunoastere a realitătii înconjurătoare sau, mai precis, a lumii fenomenale (a ceea ce apare si se poate constata prin simturile coordonate ulterior de intelect si ratiune). O treaptă, deci, a cunoasterii lumii fenomenelor care, si ele, constituie doar  o parte a totului pe care-l alcătuieste realitatea. Or la acest fragment, precizează tot Platon, se referă opinia, si numai la el, deoarece numai lucrurile sensibile pot fi obiectul ei.

Asa se face că, după această delimitare platonică a sferei opiniei doar la lucrurile sensibile ale realitătii, alti gândtiori moderni si contemporani "opinează" cum că"această opinie nu ar fi decât "o receptare sau descriere necritică a realitătii, o adeziune spontană ori empirică a subiectului fată de anumită situatie, sau fată de un anumit plan de actiune; o reflectare subiectivă neverificată a obiectului, a faptului sau evenimentului, în spiritul unui realism naiv". Iar această opinie, întemeiată de obicei pe consideratiile majoritătii, ale celui mai mare număr si pe lipsa conjuncturală de certitudine stiintifică proprie într-o problemă dată, se opune nu numai stiintei dar si credintei.

În consecintă însă, cu toate slăbiciunile ei, această opinie, ("opinează" alti gânditori moderni, nu doar Platon si stoicii), reprezentând  un "început" de cunoastere, trebuie privită nu numai cu prudentă, ci si cu atentie si respect, prin ea făcându-se posibilă totusi initierea unei dezbateri sau a unui dialog. Mai adăugând apoi, tot niste gânditori contemporani, că: "În cele din urmă, investigarea acestei «opinii» se bazează pe ancheta sociologică si statistică vizând tocmai sondarea-i proprie - a ei, a opiniei opiniei publice - în vederea unei cunoasteri a diferitelor stări de spirit ale unui grup social la un moment dat" (apud Dictionarul de filozofie, Ed. Politică, Bucuresti, 1978).

O poliloghie întreagă, deci, a "opiniilor" despre opinia însăsi. O sumă de încercări, de fapt, de a explica opinia si de a o legitima în procesul de cunoastere si în dreptul ei de existentă în cetate.

Primind-o si luînd-o însă ca atare, cu toate explicatiile impuse de context, să încercăm acum să ne-o manifestăm si noi în procesul cunoasterii, la care oricine are dreptul si pe care nimeni, de fapt, nu-l poate stânjeni. Si vom încerca o cunoastere si o opinie a noastră  asupra lumii în care trăim. Numai că vom "opina" nu conform opiniei publice, oficiale, a nu stiu cărei institutii de stat sau de partid. Ci, în virtutea drepturilor si a datoriilor pe care ni le conferă firea în lumea si societatea în care trăim; drepturi si datorii însă  fată de neamul si identitatea noastră în primul rând. Si pe care le vom respecta si îndeplini potrivit aceluiasi mod al nostru de a vedea si întelege lumea; un fel în care datoria fată de identitate precumpăneste asupra oricărei păreri. Paradoxal ca relatie în cadrul procesului de cunoastere, dar legitim totusi în ascensiunea spre lumea idealurilor - spre care năzuim, chiar dacă le vom întrezări numai fără a le putea tinge. Doar nu sunt scopuri, iar noi câtusi de putin o generatie a acestora. Opinia noastră acum, la început de drum.

Marcel Petrisor