numar - pilot, 2002

Ultima

linie de rezistentã împotriva haosului

Totul se judecã din perspectiva eternitãtii natiunii. Ceea ce conteazã cu adevãrat este supravietuirea ei peste timp. Lumea în care trãim tinde sã îmbrace uniforma occidentalizãrii de tip american. Mediul ambiant suferã modificãri radicale, fãcând de nerecunoscut natura în care trãim pânã acum. Misterul unicitãtii persoanei umane (imagine a Chipului divin) este pus sub semnul întrebãrii prin clonare, prin manipulare geneticã.

Provocarea extrem de serioasã pe care ne-o lanseazã secolul XXI cere un rãspuns rapid si vital. El trebuie dat în termenii foarte concreti ai supravietuirii etnice. Poti fi deposedat de propria ta culturã etnicã în mod violent, prin socuri istorice intervenite manu militari (invazii, cucerirea ta de cãtre forte strãine de ocupatie), sau,  insidios, prin acceptarea tacitã de cãtre tine a unor forme de organizare a vietii si a unor norme simbolice si culturale care, chiar dacã nu contrazic total specificitatea ta etno-culturalã, îti sunt în esentã strãine, nu le resimti ca fãcând parte din fiinta ta etnicã, din modul tãu de a fi în lume. Rezultatul se va vedea imediat: începi sã privesti cu indiferentã, ba chiar ca pe ceva strãin, propria ta etno-culturã; începi, comparând-o cu imaginarul pe care l-ai importat de la forta colonizatoare,  sã o devalorizezi, sã o refulezi si, finalmente, sã o lasi pradã unei uitãri definitive. A uita de tine însuti ca grup etnic, a te auto-descalifica prin pãrãsirea competitiei istorice cu alte popoare, înseamnã a-ti semna irevocabil sentinta la moarte. Este o formã de abandon istoric dictatã de un fel de patologie colectivã: un popor refuzã sã mai trãiascã prin sine însusi, refuzã sã se mai conceapã drept grup etno-cultural distinct de altele, acceptând cu lejeritate si pasivitate propria disolutie si transformarea în orice altceva decât el însusi. Am putea numi acest fenomen etno-masochism.

De aceea, nu trebuie sã încetãm sã recurgem la miturile fondatoare ale natiunii, la memoria comunitãtii noastre etnice, la mostenire culturalã care ne premerge si care trebuie re-transmisã în pofida oricãror cataclisme ale istoriei.

Problema supravietuirii nationale se pune astãzi nu atât în termeni politico-militari, cât, mai ales, sub aspect etnologic. Ceea ce îngrijoreazã astãzi este disparitia lentã a etno-diversitãtii. La scarã planetarã are loc un proces de omogenizare progresivã a popoarelor si culturilor într-o masã biologicã indistinctã de câteva miliarde de consumatori. Capitalismul transnational are nevoie de o piatã globalã si de agenti de întretinere a ei. Diversitatea de cutume si spirite etno-nationale, statele care încã îsi mai orienteazã politica în functie de aceste repere, pot constitui o frânã în calea expansiunii sale. Popoarele sunt practic somate sã se alinieze directiilor imprimate de Sistem, sã asigure fãrã sincope buna lui functionare, sã se ofere ca materie primã mecanismelor bazate pe logica profitului economic, pe dictatura tehnologicului, pe sub-cultura furnizatã pe canale mediatice care emit în toatã lumea delirul publicitar.

În dezbaterile de tip doctrinar, se tot vorbeste de necesitatea abordãrii conservatoare a lumii si politicii.Ea ne învatã cã, în pofida oricãror mutatii politice de proportii, a unei discontinuitãti de forme institutionale si de mode trecãtoare, existã o continuitate a continutului etno-national. Pornind de la aceastã premizã, orice conservator militeazã pentru punerea în acord a oricãrei noi formule, intervenite prin schimbãri politice epocale, cu un continutul etno-national particular.

Schimbãrile majore care vor interveni odatã cu integrarea noastrã în structurile euro-atlantice trebuie, de aceea, gândite din aceastã perspectivã conservativã. Ele nu trebuie refuzate a priori. Ele trebuie remodelate curajos în favoarea natiunii. Din perspectiva eternitãtii ei, unde totul se mãsoarã în secole, NATO si Europa Unitã reprezintã chestiuni de conjuncturã. Aderarea noastrã la ele înseamnã, în definitiv, a specula o conjuncturã istoricã favorabilã necesitãtilor noastre de apãrare si supravietuire. Atât. În lumina interesului national, aceste organisme se justificã numai din ratiuni strategice de oportunitate. Cea mai bunã metodã de a nu fi strivit de bolid, este sã îl prinzi din mers. Apoi,  în loc sã te lasi dus unde vrea el, sã cobori din mers la statia la care doresti tu. Alianta Nord Atlanticã si Uniunea Europeanã, privite de nationalisti de cele mai multe ori ca niste locomotive ale globalizãrii, nu sunt nici entitãti demonice, nici mega-masini infernale. Dar, nici ratiunea noastrã de a fi în lume. Doar, etnicitatea, ca structurã spiritualã, si natiunea, ca formã de organizare statalã, constituie împreunã ultimã linie de rezistentã împotriva haosului.

Bogdan George Rãdulescu