|
||||||||||||||||||||||||||
|
numar - pilot, 2002 |
||||||||||||||||||||||||||
|
Holocaustul culturii cresti ne
Unul dintre tezaurele inestimabile ale crestinismului românesc antebelic (crestinism alungat în catacombe si cimitire de statul ateu comunist) l-a constituit numărul impresionant de biblioteci crestine. „Ateismul militant de stat" a distrus cu ferocitate orice fond de carte crestină aflat în mii de biblioteci particulare sau publice. Au fost tolerate, în anumite orase mari, doar câteva „biblioteci de stat" cărora cenzura comunistă le-a impus „epurarea ideologică" si faimoasele fonduri de carte „S" (secret). În rest tot ceea ce a însemnat carte crestină, revistă, ziar sau publicatie religioasă, brosuri populare, în colectie sau tiraj de masă, a fost confiscat, distrus sau dispărut fără urmă. Astfel se poate spune că a fost desfiintat un adevărat patrimoniu national de carte crestină. Astăzi, cu greu mai pot fi descoperite, prin anticariate sau unele biblioteci personale exemplare din editiile unor cărti dispărute poate pentru totdeauna. Urmarea acestui „holocaust cultural anticrestin" e evidentă. Teologi, clerici, scriitori, apologeti, predicatori, profesori sau publicisti, ziaristi si gânditori crestini - autori ai unor tratate, cărti, studii si articole care intraseră în circuitul cultural al valorilor national-crestine între anii 1860-1947 (deci aproape 100 de ani de publicistică si cultură ortodoxă românească) - au dispărut fără urme din cultura si viata românească. A descrie, într-un sumar documentar dimensiunile acestui „holocaust cultural anticrestin", este imposibil. Râmâne în sarcina istoricilor, a teologilor si a bunilor crestini de a recupera si reactualiza, în cultura crestină de azi, autori si cărti fără de care gândirea ortodoxă românească nu-si poate recăpata vitalitatea si combativitatea - altfel spus, puterea de viată. În acest documentar de presă, structurat în trei părti, vom exemplifica o serie de nume de autori uitati, din galeria marilor gânditori crestini români si o serie de cărti si lucrări care în epoca interbelică figurau obligatoriu în orice bibliografie referitoare la viata acestui neam. Apoi, vom da o serie de autori si cărti care s-au aflat la „Fondul S" al Bibliotecii Centrale „M. Eminescu" din Iasi (fond redat circuitului public în 1990). În sfârsit, vom aminti autori si cărti din fondul de carte de teologie ortodoxă de la Cernăuti, existent în mai multe biblioteci care au fost distruse de regimul sovietic, după pierderea Bucovinei de Nord. O seamă de autori au fost consacrati prin valoarea operelor scrise, pentru care editurile de carte crestină din epocă îsi disputau dreptul de publicare si tipărire (să enumerăm doar editurile „Margăritarele lumii", „Sfarmă-Piatră", „Cugetarea", „Tipografia Cărtilor Bisericesti", Tipografia „Dacia Traiana", Tipografia „Bucovina" I.E. Toroutiu, „Porunca vremii" sau editurile Episcopiilor si Mitropoliilor B.O.R. si ale marilor mânăstiri). Multi dintre acesti autori deschiseseră drum în domenii ce abia îsi înfiripau dreptul la existentă într-o cultură laică ostilă Bisericii si Ortodoxiei. Gândirea crestină încerca să cucerească spiritual România Mare, adică o lume în care crestinismul îsi pierdea, progresiv, legătura cu filosofia, cu morala, cu etica, cu stiinta, cu politica, iar neamul românesc se vedea amenintat din toate directiile de ateism, cosmopolitism, sectarism, materialism, apostazie. Vom cita, asadar, în documentarul nostru în special autori care au lăsat importante cărti si studii de cultură crestină, mai ales în privinta apologeticii, misionarismului, moralei si eticii, nationalismului-crestin. Fie si simpla lectură a titlurilor editate poate da imaginea diversitătii tematice (probleme sociale, culturale, politice si nationale) dezbătute din perspectiva crestin-ortodoxă. Dacă - printr-o minune - parte din acesti autori ar fi reeditati, după o miraculoasă redescoperire si recuperare a cărtilor lor, Biserica Ortodoxă ar redescoperi multe solutii salvatoare pentru problemele grave cu care este confruntată în prezent lumea românească. Fiindcă din punctul de vedere crestin, se stie, problemele de ieri sunt si cele de azi si cele de mâine, adică lupta cu necredinta, cu apostazia si cu păcatul. Pentru o lectură mai eficientă, am grupat autorii pe diverse tematici care ni s-au părut a fi mai de interes.
Literatura crestină dispărută definitiv din circuitul public după 1947
BISERICĂ si STAT: Prof.univ. N.Gr. Popescu-Prahova:1) "Raportul dintre Stat si Biserică", Chisinău, 1936; 2) "Crestinism si Natiune. Patrie si Religiune", Buc. 1941; Părintele Nicolae, "Ne piere Neamul", 1936; Seria de volume cu titlul "Probleme actuale în Biserică si Stat" editată de Consiliul Central Bisericesc, Buc., 1936 (cuprinde conferinte ale clericilor, teologilor si ale unor intelectuali, tinute la Fundatia „Dalles", 25 ianuarie - 26 martie 1934, Bucuresti); Prof.dr. D. Stănescu, "Viata religioasă la români si influenta ei asupra vietii publice"; Sofia Stefan Mates, "Credinta religioasă ca factor de disciplină si solidaritate natională", Sibiu, 1941; Pr. C. Morariu, "Mântuirea Neamului nostru", Cernăuti, 1926; PEDAGOGIE ORTODOXA; MISIONARISM: Pr.prof. Isidor Pascan, "Iisus Hristos, cel mai perfect si strălucit model pentru predicatorul bisericesc", 1906; Pr.prof. Al.N. Constantinescu, "Nu neglijati copiii!", Buc., 1937; Dionisie Făgărăseanu, "Tânărule, tie-ti zic, scoală-te! Îndemnuri crestinesti către tineretul de azi", vol. I, II, Sibiu, 1933; Prof.dr. Mureseanu: 1) "Scoala creatoare", Vatra Dornei, 1927; 2) "Cartea sub Icoană", Iasi, 1937; Dr. Simeon, 1) "Rolul învătătorului laic în educatia morală religioasă a tinerimii", Cernăuti, 1936; 2) "Predicile si trăirile religioase ca mijloace de educatie religioasă si morală", 1934; Pr. Gh. Paschia, "Tineri biruitori", Buc., 1941; Pr.dr. N. Terchila, "Evanghelia în Scoala", Sibiu, 1935; Prof. univ. dr. C. Mihăilescu, "Problema educatiei tineretului" (Bibl. "Apostolul"), Buc., 1938; C. Asiminei, "Religia si sufletul copiilor", 1936; Pr. A. C. Cosma, "Hristos si tineretul", Galati, f.d.; Pr. St. R. Lungu, "Fericirea tineretului si Societatea Sf. Gheorghe", Arad, f.d.; Prof. Elisabeta Mănescu, "Educatia prin Iisus Hristos", Buc., 1940. MORALA SOCIALA, MORAVURI: Prof. dr. Dom. Spânu, "Suferintele sociale si Hristos", Cernăuti, 1925; T. Isaia, "Criza familiei românesti, Stări alarmante în lumina cifrelor", Buc., 1938; Episcop Policap P. Morusca, "Căsnicia crestină", Arad, f.d.; Pr. prof. Caius Turicu, "Casa fără Dumnezeu", Arad, f.d.; Pr. D. Voniga, "Mizerie, boală, crimă si degenerare sau alcoolismul si urmările lui", 1940; Iuliu Maior, "Cărticica mirilor", "Cărticica sotilor căsătoriti" (Bibl. "Bunului Crestin") ; Pr. Grosu Pavel, "Căsătoria vremurilor noastre", Buc., 1938; "Avortul si lipsa de prunci" (Bibl. "Poporul credincios"), Buc., 1939; pr. Ioan N. Ionescu, "Artă si pornografie", Buc., 1929. BISERICA si POLITICA. IDEOLOGIILE ANTICRESTINE: Buzea N., "Socialismul si crestÎnismul social", ChisÎnau 1926; Diac. Gh. Dam. Ciocan, "Lumini ce trebuiesc aprinse", Buc., 1935; G. Cordun, "Etica crestină si socialismul", Buc., f.d.; P. F. Alexandru, "Biserica si Comunismul", Husi, 1937; Prof. V. l. Burjacovschi, "Împotriva frontului antireligios", Chisinău, 1931; Pr. G. Ciuperca, "Clerul si politica. Sectarismul, o primejdie pentru Stat si neam"; Pr. dr. D. C. Dron, "Cooperatia, Crestinismul si Criza", Buc., 1937; "Ordinea crestină în lume", Buc., 1937; Pr. dr. G. Banilevici, "Tulburătorii bisericii", Cernăuti, 1921; "În contra doctrinelor socialiste si pseudo-liberale", 1911; "Asa numita democratie", Cernăuti, 1913; "Ce greutăti poate întimpina o luptă ideală?", 1912; Prof.dr. Dumitru Neda, "Bolsevism si Crestinism", Buc., f.d.; Anton Pecuraru, "Democratia crestină în lupta cu autocratia burgheziei capitalismului si cu comunismul", 1936; G. Dimitriu, "Comunism, Iudaism, Francmasonerie", Buc., 1937. CRESTINISMUL si FILOSOFIA: Const. Gaiculescu, "Crestinismul, doctrină utopică?", Buc., 1928; R. Seisanu, "Filosofia si Crestinismul", Buc., 1938; Nicolae Balca, "Criza spirituală modernă si cauzele ei", 1934; Pr. V. Godeanu, "Filosofia religiei după Maurice Blondel. Aspecte din problemele filosofiei crestine în gândirea contemporană", Rm. Vâlcea, 1935; Pr. V. Runcanu, "Sufletul omenesc este o realitate distinctă de corp", Rm. Vâlcea, 1933; Prof.dr.Gh. Tetu, "Problema vietii în filosofia modernă", Mânăstirea Cernica, 1938; Pr. Vicentie Simiganovschi, "Evolutionismul si depravationismul", Cernăuti, 1912. CRESTINISMUL SI STIINTA: Al. I. Alexandrescu, "Originea si evolutia spiritului stiintific", Buc., 1927; P. Sergescu, "Crestinismul în fata stiintei", Buc., 1932; Pr. prof. Al. N. Constantinescu, "Biblie si Stiinta", Brăila, 1924; Pr. A. C. Cosma, "Biblia si Stiinta", Adjud, 1928; Pr. I. Sachelarescu, "Problema miracolului crestin în fata criticii stiintifice", Buc., 1932; Pr. C. Morariu, "Dogmatica poporală - Dumnezeu, lumea si omul", Cernăuti, 1910; Prof. dr. Clementie C. Popovici jr., "Caracterul si pozitiunea dreptului bisericesc în organismul stiintelor", Cernăuti, 1890; Pr. prof. C. Nitescu, "Influenta Crestinismului asupra Dreptului", Târgoviste, 1932. (va urma)
Silviu Alupei |
||||||||||||||||||||||||||