Rugăciunea fratelui Alexandru

Printr-o filieră oarecare, la cunoştinţa lui Constantin Noica a ajuns o întâmplare petrecută în 1944, la "o mănăstire de maici din Moldova, ocupată de trupele sovietice biruitoare". Revenite, după urgie, din refugiu, maicile au găsit un bilet cu un conţinut neaşteptat: "Comandantul trupelor care au ocupat mănăstirea vă declară că a lăsat-o neatinsă şi vă cere să vă rugaţi pentru sufletul său". Noica povesteşte întâmplarea în memoriile sale de detenţie, inspirat intitulate Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru (Bucureşti, Editura Humanitas, 1990, 124 p.). O carte oarecum surprinzătoare din partea autorului matematizantei Mathesis sau bucuriile simple (1934), nu însă şi din partea celui care înţelesese foarte bine că, de fapt, "nu există cărarea, ci numai cel care o face".

Scrisoarea ofiţerului sovietic era formulată ca o rugăminte. În realitate, ea era mai mult decât un apel la rugăciunea altora pentru propria sa mântuire. Trebuie să fi fost, de fapt, o rugăciune proprie. Rugăciunea "fratelui Alexandru", inspirată sau nu de o revelaţie avută între zidurile mănăstirii, avea în vedere o întreagă categorie de comandanţi şi executanţi ai victoriilor militare ale ultimelor decenii. Noica şi-a explicat gestul ofiţerului sovietic prin faptul că "nu oricine poate triumfa asupra victoriei proprii şi să simtă atât de adânc ca fratele Alexandru că nu are ce face cu ea". Interpretarea lasă însă loc unei perspective destul de sumbre (dacă ar fi să calculăm câţi "fraţi Alexandru" se găsesc printre învingători şi ce şanse de impact pe plan pământesc ar mai avea un asemenea gest într-o lume ca cea de azi, dominată de televiziune şi persuadată de manipulările cele mai goteşti): "Ce dezastru dacă fratele Alexandru ar fi avut conştiinţă de învingător, când a intrat în mănăstire. Lumea s-ar fi împărţit între subiecte şi obiecte umane sau, mai degrabă, între o umanitate privilegiată, a învingătorilor, şi o sub-umanitate". Astăzi pare a se fi impus cu aplomb ideea (malformaţie nu atât a intelectului, cât a spiritului) că adversarii sunt suboameni, iar împotriva lor este permis a fi folosite orice fel de mijloace, fără nici o grijă pentru eventuale penalităţi de ordin politic sau juridic. Valoarea general-umană a smereniei lui Alexandru a înţeles-o, ca puţin alţii, Noica: "Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru! Roagă-te şi tu, cititorule, căci numele nu priveşte doar pe comandantul trupelor victorioase – dar, ce ai făcut între timp frate Alexandru? ţi-ai petrecut zilele în închisoare, sau ai devenit un conformist? ai robit ca ceilalţi în câmpul muncii, sau ai scris cărţi şi le-ai trimis în străinătate? –, ci numele îi priveşte pe toţi ceilalţi fraţi Alexandru, biruitori nesiguri şi ei. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru din China, dar nu uitaţi pe fratele Alexandru din Statele Unite; rugaţi-vă pentru cei puternici de pretutindeni, pentru cei ce ştiu, fizicieni, matematicieni şi supratehnicieni, dar care nu mai ştiu bine ce ştiu şi ce fac, pentru cei ce posedă şi dispun, cu economiştii lor cu tot; rugaţi-vă pentru cei ce rătăcesc triumfători prin viaţă fără cultură, dar şi pentru cei ce rătăcesc în cultură; pentru omul european care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care a triumfat asupra naturii şi a bunului Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!".

Să fi fost cuvintele rusului un simplu exerciţiu de stil? Aparţineau ele unui om religios, bine camuflat sub stelele roşii în cinci colţuri de pe uniforma sovietică? Să fi fost ele inspirate de "pariul" pascalian, în sensul că, oricum, nu avea nimic de pierdut? Sau să fi fost un avertisment sibilinic faţă de tarele spiritului uman? În special faţă de cele ale învingătorilor, pe care, evident, Alexandu era în măsură să le înţeleagă foarte bine, în toiul iureşului sovietic ce potopise deja un sfert de Europă. În orice caz, nu era puţin lucru să-ţi poţi înfrâna pofta de a împinge dincolo de limitele admise sau admisibile trăirea victoriei, dorinţa instinctivă (atavic şi grosolan instinctivă) de a-i umili şi distruge pe cei învinşi. Poate că ofiţerul victorios a simţit că lumea nu se îndrepta spre acceptarea normelor moral-umanitare, aşa cum au crezut majoritatea intelectualilor, convinşi că forţa exemplelor negative din timpul carnagiului mondial va reprima de la sine pornirile atavice ale supravieţuitorilor...

Noica a înţeles de ce: cuvântul-cheie din descrierea sovieticilor este "biruitori". Judecata de valoare: "biruitori nesiguri". În fond, pe plan pământesc, victoria sovieticilor era extrem de sigură şi cei ce au trăit-o (Noica însuşi, printre ei) ştiu asta foarte bine. Pe plan uman, însă, nu obţin victoria decât cei ce ştiu ce să facă cu victoria lor militară.

Nu ştiu dacă "fratele Alexandru" a fost un om "sub vremi" sau "peste vremi". Mesajul său a fost însă unul de o frumuseţe uluitoare. În cel de-al doilea război mondial, românii au avut parte de puţine mesaje de acest gen. Cei de azi, de şi mai puţine. Marii învingători şi-au pierdut sentimentul de nesiguranţă.

Silviu B. MOLDOVAN

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!