Constantin Noica, filosof şi antrenor cultural

Constantin Noica este un reper esenţial în cultura română nu numai prin ce a scris, ci deopotrivă pentru că a reuşit, într-o epocă de crîncenă marginalizarea a intelectualităţii româneşti, să facă şcoală. "Şcoala de la Păltiniş" nu este o metaforă, ci o realitate. S-au adăpat la ea minţi strălucite, care astăzi sînt în prim-planul vieţii culturale şi civice de la noi: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Victor Stoichiţă, Andrei Codrescu ş.a.

Noica era preocupat de viitorul cultural al românităţii, de isprăvile culturale pe care trebuiau să le săvîrşească tinerii intelectuali. Şi a devenit un veritabil antrenor cultural, care îşi selecţiona foarte atent elevii, pe care apoi îi supunea unui program intensiv de acumulare culturală. Se orienta asupra unor vîrfuri a noii generaţii, oameni între 25 şi 28 de ani – vîrsta la care, spunea, erau potriviţi pentru a trece printr-un antrenament cultural serios, de cîţiva ani. Pentru unii dintre discipolii săi s-a bătut inclusiv cu autorităţile. "Plătiţi zeci de fotbalişti anual, care sînt angajaţi fuictiv în fabrici, şi doar cîţiva dintre ei fac performanţă. Înţelegeţi că dacă aţi plăti la fel doar doi, trei tineri intelectuali din fiecare judeţ, aceştia ar putea face cu adevărat performanţă", ar fi izbucnit Noica în faţa mai-marilor politici dintr-un judeţ.

Dovadă că peste "momentul Noica" nu se poate trece sînt şi recentele confruntări dintre anumite personalităţi din lumea culturală românească. Iar aceste dezbateri, în jurul lui Noica şi al faimoasei sale Şcoli, se vor reaprinde mereu. Pentru că miza este felul în care tineretul României trebuie format, educat, orientat.

Biobibliografie

Constantin Noica s-a născut pe 24 iulie 1909, în Vităneşti, judeţul Teleorman. În 1931 şi-a luat licenţa în filosofie, după care a urmat studii de specializare în Germania. A obţinut titlul de doctor în filosofie în 1940, la Bucureşti. A debutat cu volumul de eseuri Mathesis sau bucuriile simple (1934), distins cu premiul scriitorilor tineri. A fost membru al Uniunii Scriitorilor.

Noica s-a dedicat cu precădere lucrărilor şi traducerilor din filosofii clasici, publicînd Regulae ad direcionem ingenii (1935), Meditationes de prima philosophia (1937), Viaţa şi filosofia lui Rene Descartes (1937), De colelo (1937), Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (1943); Despre forma şi principiile lumii sensibile şi ale celei inteligibile (1936), Concepte deschise în istoria filosofiei (1936) – lucrare distinsă cu premiul Academiei Române; Diferenţa dintre filosofia lui Fichte şi a lui Schelling (1943); Introduction a la Logique, vol. I (1970) şi Commentaire a la Metaphisique, vol. II (1974). Apoi: Jurnal filosofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), Lysis sau despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri (1968), Douăzeci şi şapte de trepte ale realului (1968), Rostirea filosofică românească (1969), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Fragmentele presocraticilor, vol. I (1974), Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii (1978), Povestiri despre Om (1980), Devenirea întru fiinţă (1981), Trei introduceri la Devenirea întru fiinţă (1985), Scrisori despre logica lui Hermes (1986).

Pentru întreaga sa activitate, Noica a primit Premiul Special al Uniunii Scriitorilor.

A murit la 4 decembrie 1987. A fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniş, după dorinţa sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului.

Radu BĂLAŞA

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!