Ofensiva Ortodoxiei în Anglia

În timp ce Biserica Anglicană se străduieste din greu să-şi ţină turma cât mai aproape, un nou venit, cu un trecut străvechi, îi învăluie din ce în ce mai mult pe englezi, inclusiv pe prinţul de Wales.

Luna trecută, sâmbătă noaptea, poliţia din Londra a fost chemată să supravegheze o mare mulţime adunată în aria londoneza Knightbridge. O mie cinci sute de persoane se înghesuiau să se strecoare într-o clădire a cărei capacitate era pentru cel mult o jumătate din ei. Unii chiar au leşinat, iar înăuntru, conform celor raportate de un poliţisti, era "ca într-un cuptor".

Înghesuiala aceasta nu era prilejuită de vreo manifestare ilegală, ci de slujba Învierii Domnului din noaptea de Paşti la Catedrala Ortodoxă rusă din Ennismore Gardens. În ultimii 15 ani, numărul credincioşilor ortodocşi din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, făcând din această religie confesiunea creştină cu cea mai rapidă creştere. Biserici ortodoxe şi circa şase mănăstiri pot fi întâlnite din Truro şi până la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Orodoxia nu face evanghelizare ca alte denominaţii şi este, după spusa unui convertit, absurd divizată, în ceartă continuă şi cu multe ranchiune.

Un factor important îl constituie marele număr de imigranţi sosiţi din Răsărit şi din fosta Uniune Sovietică. Deşi numărul de convertiţi nu este mare, prin comparaţie, ei joacă un rol extraordinar de mare. Cei mai influenţi oameni ai bisericii ortodoxe din Anglia – episcopul Kalistos Ware în biserica greacă şi episcopul Vasile Osborne în biserica rusă - au venit de la protestanţi. În plus, există un număr important de figuri mari în Anglia care simpatizează Ortodoxia, fără a fi convertiţi. Un centru important de simpatie îl constituie organizaţia Prietenii Muntelui Athos, care susţine mănăstirile greceşti din Sfântul Munte şi include ca membri importanti pe Sir Patrick Leigh Fermor, pe Ducele de Edimburg şi pe Prinţul de Wales. Implicarea prinţului Filip nu ne surprinde, având în vedere că Biserica Ortodoxă Greacă şi l-a apropiat mai demult. Mai surprinzătoare este prezenţa prinţului Charles, care este viitorul cap al bisericii anglicane. "El este profund mişcat în duh de Muntele Athos", spune un membru al Societăţii. "Prinţul vizitează Muntele Sfânt în fiecare an, petrecând acolo o săptămână şi este foarte admirat acolo".

Philip Sherrard spune că prinţul Charles a fost influenţat de el, care este un comentator radical pentru Ortodoxie şi ecologie şi argumentează că întreaga creştinătate occidentală a produs pagubă mediului natural prin separarea dintre spiritual şi fizic. Prinţul mai este puternic influenţat şi de stră-stră-mătuşa lui, Elizabeta, Marea Ducesă de Rusia, victimă a revoluţiei comuniste şi care a fost canonizată în 1993. Charles a comandat o icoană a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost călugăr ortodox stabilit în Shropshire. În plus, prinţul are un requiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre convertiţi, John Tavener, care a compus mai multe lucrări pentru biserică şi a înfiinţat biserica sa personală plină de icoane, în Dorset.

Pentru un neiniţiat, Biserica Ortodoxă este bizantină în multe sensuri şi ea cere un cap limpede şi o hartă clară a Orientului apropiat din primul mileniu după Hristos pentru a o înţelege. Biserica primară a fost organizată în cinci Patriarhii: Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Roma şi Constantinopol.

Primele trei au căzut sub invazia musulmană şi, la 1054, biserica din Roma se rupe de trupul primar al bisericii dând naştere marei schisme. Atunci Patriarhul Constantinopolului a fost declarat "primul între egali" (primus inter pares n.n.) în lumea ortodoxă, susţinut prin formarea unor noi biserici şi patriarhii în Grecia şi în Europa de Est. Bisericile din Anglia (ortodoxe - n.n.) sunt vlăstare ale acestor biserici şi îşi au jurisdicţia dincolo de ocean: cea rusă la Moscova, cea greacă la Istambul şi cea antiohiană la Damasc.

Cea mai largă prezenţă în Anglia o are biserica greacă, cu 120 de parohii, cea rusă adună vreo 35, dar, după părerea Victoriei Clark, o specialistă în ortodoxie, ea este mai inclinata şi mai deschisă pentru convertiţi decât cea greacă. Dacă te duci în Ennismore Gardens într-o duminică dimineaţa, vei găsi acolo perechi de tineri care nu au nimic de a face cu Rusia.

Ce-i atrage acolo? Conservatismul Ortodoxiei este o importantă atracţie. În timp ce anglicanii şi catolicii agonizează sub tendinţele moderniste, mulţi tineri găsesc o certitudine într-un corp care, după afirmatia episcopului Ware "a păstrat tradiţia şi continuitatea vechii biserici în deplinătatea ei".

Această aderenţă la dogmă este completată de credinţa că bisericile din Vest se sprijină prea mult pe raţiunea umană. Slujbele ortodoxe, cu aprinderea lumânărilor, metaniile şi sărutarea icoanelor are mai multă acţiune fizică şi este mai potrivită pentru emoţia spirituală. "Liturghia noastră are o frumuseţe care se adresează întregii fiinţe", spune părintele John Hockway, un preot englez prin naştere, stabilit în Enfield. "Cântările, tămâia, modul în care e construită biserica, toate sunt manifestarea lui Dumnezeu şi părtăşia noastră la Împăraţia Lui. Ea răspunde unui adânc dor al fiinţei umane".

Dacă Biserica Ortodoxă este oarecum împotriva prozelitismului, aceasta se datorează,în parte, convingerii că Liturghia vorbeşte prin ea însăşi. În plus, spune un convertit, "Ortodoxul este foarte conştient de faptul că el este un musafir în Anglia şi nu doreşte să intre în conflict cu alte biserici".

Cea mai notabilă dintre recentele convertiri fost trecerea la Ortodoxie a unui număr de 30 de preoţi şi diaconi anglicani care au respins preoţirea femeilor. «Dar – spune unul dintre ei, părintele Mihail Harper – nici biserica grecă, nici cea rusă, nu s-au arăta receptive faţă de intenţia noastră. Atunci ne-am adresat bisericii antiohiene, pentru că ea a fost singura care şi-a deschis bratţele ca să ne primească, ceea ce celelalte biserici n-au făcut".

Faptul că slujbele ortodoxe sunt ţinute tradiţional în limbi nefamiliare englezilor – limbi slavone, greacă sau arabă – a constituit un impediment pentru convertiri. În ultimul timp, situaţia s-a schimbat mult, fiindcă bisericile au introdus părţi din serviciul religios şi, la unele din ele, întreaga liturghie în limba engleză.

Persoana cea mai acreditată pentru a aduce în Biserica Ortodoxă vorbitorii de limba engleză a fost mitropolitul Anthony Bloom. Ierarh harismatic, mort anul trecut, este considerat de mulţi drept un sfânt. "Nu-mi venea să cred că un aşa de mare număr de englezi au fost prezenţi la înmormântarea lui" spune Piers Buxton, fostul secretar al Academiei Regale, care a fost printre participanţii la funeralii. "Ei se strecurau printre pietrele de morminte ca să fie cât mai aproape de groapă".

Printre cei care au ţinut discursuri funebre a fost şi Arhiepiscopul de Canterbury, care a aprobat părtăşia bisericilor anglicane cu comunităţile ortodoxe. În mod inevitabil, există şi diferenţe de opinii – deşi nu doctrinare – printre diferitele ramuri ale Bisericii Ortodoxe, dar cele mai serioase conflicte au loc adesea în interiorul aceleaşi naţiuni. Cel mai amar dintre conflicte este între biserica rusă "roşie", cea care a acceptat jurisdicţia Patriarhiei de la Moscova în timpul manipularii ei de către comunism şi cea "albă" care stă sub jurisdicţia unei succesiuni de episcopi exilaţi. În prezent, relaţiile, oarecum, s-au mai dezgheţat. "Nu mai sunt aceleaşi sentimente care erau înainte împotriva Patriarhiei moscovite", zice unul dintre membrii bisericii "albe".

În cartea sa, The Inner Kingdom, episcopul Kalistos Ware recunoaşte aceste probleme însă, argumentează el, este mai bine să te sfădeşti pe anumite probleme mai puţin importante, decât să fii, ca anglicanii, «uniţi, în cea mai mare parte, într-o organizaţie aparentă şi să fii profund divizat în credinţe şi în formele publice de adorare a lui Dumnezeu".

"Biserica Ortodoxă, spune un convertit, este plină de tot felul de neînţelegeri mărunte, dar, în inima ei, ea rămâne într-o singură credinţă – neclintită – că lumea este transfigurată prin săvârşirea Sfintei Liturghii. Este foarte obişnuit să găsesti convertiţi care au ajuns întâmplător din stradă la o slujbă ortodoxă şi au gândit: "Aici rămân! M-am întors acasă".

Anthony GARDNER

Traducere şi adaptare de Pr. Gh. Calciu din Times, 22 mai 2004. Titlul original este "O religie străveche – o stea care răsare în Est"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!