2% pentru Asociatia ROST

Publicaţie lunară editată de Asociaţia Rost


Blogurile ROST:

Claudiu Tārziu

Razvan Codrescu

Mihail Albisteanu


cultural, politic, religios

Cum ne puteţi ajuta           | Numărul curent | Gruparea revistei | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva
Carti ale membrilor ROST | Atitudini la zi: Campanie: "Daruind vei dobindi"
English Edition
numărul 31, septembrie 2005

Sumarul revistei












Orbirea proeuropeană

 

Opţiunea proeuropeană de la noi este aşa de largă īncīt inhibă o dezbatere naţională asupra ei. Partidele in corpore, aşa-zisa societate civilă, mai toată presa, o seamă de personalităţi culturale neīnregimentate, pīnă şi Biserica Ortodoxă (altminteri văzută drept frīna progresului) s-au declarat fără rezerve pentru integrarea īn UE. Utilitatea acestei afilieri sau condiţiile īn care ar trebui săvīrşită nu sīnt discutate. Ba, se găsesc destui intelectuali cu pretenţii care ne somează să nu punem īntrebări căci astfel atentăm la interesul naţional. Cine īndrăzneşte să comită o atare impietate, riscă să fie taxat de "naţionalist", "izolaţionist", "xenofob".

 

Avem īnsă datoria să cercetăm rădăcinile unor temeri īndreptăţite, dar ignorate īn discursul public. Pīnă nu e prea tīrziu.

Sondajele de opinie ne arată că 85% dintre romāni vor ţara īn UE. Drept e că 56% prevăd că pe termen scurt vom avea mai degrabă dezvantaje īn urma aderării (şi pe bună dreptate, după cum ne arată experienţa altor state). Dar 68% sīnt convinşi că pe termen lung vom avea mai mult de cīştigat. Acesta este rezultatul unei propagande duse, la marginea isteriei, vreme de un deceniu. Propagandă care ascunde ipocrit, sub un nou limbaj de lemn, un adevăr simplu: Romānia se zbate să fie primită īn UE doar pentru bani. Alegătorul visează la un salariu decent, omul politic – la fonduri europene din care să se căpătuiască el şi-ai lui. Nici romānul cu leafa minimă pe economie şi nici cei mai mulţi politicieni nu cred īn "valorile comune" ale Europei şi nu īnţeleg defel cum funcţionează UE sau cīt va costa integrarea. Şi nici nu se grăbesc să afle. Īn schimb, politicienii de toate culorile ne zugrăvesc eventuala amīnare a admiterii Romāniei īn UE ca pe īnceputul Apocalipsei.

Mai grav, ministrul de externe, Ungureanu, apoi şi premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu ne-au avertizat că amīnarea nu este luată īn calcul şi că, dacă se va īntīmpla totuşi, nu avem un "plan B".

Īn vacarmul făcut de primadonele Puterii, care īşi iau angajamente, şi de bocitoarele Opoziţiei, care cobesc amīnarea, discernămīntul pare că i-a părăsit pe romāni. Doar cīţiva oameni de afaceri, controversaţi, şi vreo doi intelectuali au spus că sīnt şi costuri. Dintre politicieni, doar Băsescu a fost pe aceeaşi poziţie, dar īntre timp s-a răzgīndit.

Continuă să rămīnă tabu problemele de fond privind aderarea. Cum ar fi amputarea suveranităţii naţionale, birocraţia generatoare de corupţie a UE, conducerea Uniunii de elite nealese, alunecările nedemocratice ale acestora, nivelarea culturală a naţiunilor şi pierderea identităţii, statutul de colonie pe care se prea poate să-l căpătăm, limitarea drepturilor esenţiale printr-o legislaţie aberantă etc.

Credem că această īnjghebare politică este una dintre cele mai nedemocratice şi mai nocive din istorie. Măcar vechile imperii mai erau controlate de religie şi de tradiţiile locale. Dar īn noul stat unic european, Biserica nu are vreun cuvīnt de spus, iar autonomia locală este doar o vorbă, politicile fiind dictate de la Bruxelles. Ce-i va īmpiedeca pe birocraţii UE să domine abuziv, precum altădată feudalii? Majoritatea lor nu diferă mult de neşlefuiţii noştri politicieni. Īşi votează salarii grase şi privilegii jenante (cum sīnt grădiniţele şi şcolile subvenţionate pentru odraslele europarlamentarilor, īn vreme ce īnvăţămīntul statelor UE se duce de rīpă, provocīnd un exod al creierelor spre SUA), bagă mīna īn banul public şi fac favoruri pe bani candidaţilor la aderare.

Cīt despre foloasele economice la care sperăm, ar fi bine să ne aruncăm un ochi mai treaz īn bucătăria UE. Principalii contribuabili, francezii şi germanii, nici nu mai vor, nici nu mai pot să susţină economia mamutului cu picioare de lut. Strategiile socialiste de cheltuire a fondurilor, au şubrezit serios Uniunea.

Nu negăm că īn cursa spre UE, Romānia a avut pīnă acum şi cīştiguri certe. Oligarhiei i s-a mai dat uneori peste mīnă, au fost adoptate legi importante, am primit finanţări europene substanţiale. Totuşi, "sistemul ticăloşit" a limitat efectele binefacerilor. Banii europeni au fost dirijaţi, īn mare parte, către conturile unor clienţi politici ai puternicilor zilei. O căruţă de legi sīnt formale. Iar oligarhia nu a fost īnlocuită cu o clasă politică profesionistă şi onestă şi cu o puternică pătură de īntreprinzători mici şi mijlocii. Şi nu sīnt semne că lucrurile se vor schimba după ce vom fi membri ai UE.

Credem că UE, aşa cum o prefigurează Constituţia sa, nu se poate construi pīnă la capăt. Şi dacă insistă pe acest drum, riscă să se dizolve īn maximum zece ani. Un prim avertisment grav este paralizarea UE ("suspendarea" referendumurilor naţionale şi căderea bugetului), după respingerea Constituţiei de către francezi şi olandezi. Bruxelles-ul ar trebui să-l ia īn considerare şi să lase UE să fie o alianţă de state naţionale, care cooperează mai ales pe tărīm economic.

Īn acest context, foarte probabila amīnare a aderării noastre nu este o tragedie, ci un răgaz de gīndire.

Claudiu Tārziu


|


Cautam distributori

Revista ROST cauta distribuitori in toata tara si in comunitatile de romani din strainatate: biserici de mir, manastiri, firme locale de difuzare a presei, librarii, magazine generaliste si persoane particulare. Ofera comision generos.

Pentru detalii si contracte, luati legatura cu directorul publicatiei, la telefon 0740.103.621 sau 0727.722.632, ori pe e-mail: rost@rostonline.org sau revistarost@gmail.com.

Acum, revista ROST poate fi procurata de la chioscurile Rodipet SA sau:

  • In Bucuresti – de la librariile "Vasiliada" (Bd. I. C. Bratianu 12) si "Sophia" (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie)
  • In Constanta – de la libraria "Brāncoveneasca" (Str. Vasile Lupu nr. 43)
  • In Galati – de la libraria "C. Negri" (Strada Domneasca 27)
  • In Suceava – de la libraria "Sf. Voievod Stefan cel Mare"
  • In Comanesti (Bacau) – de la libraria „Epiharia"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!