Orbirea proeuropeană

Opţiunea proeuropeană de la noi este aşa de largă încît inhibă o dezbatere naţională asupra ei. Partidele in corpore, aşa-zisa societate civilă, mai toată presa, o seamă de personalităţi culturale neînregimentate, pînă şi Biserica Ortodoxă (altminteri văzută drept frîna progresului) s-au declarat fără rezerve pentru integrarea în UE. Utilitatea acestei afilieri sau condiţiile în care ar trebui săvîrşită nu sînt discutate. Ba, se găsesc destui intelectuali cu pretenţii care ne somează să nu punem întrebări căci astfel atentăm la interesul naţional. Cine îndrăzneşte să comită o atare impietate, riscă să fie taxat de "naţionalist", "izolaţionist", "xenofob".

Avem însă datoria să cercetăm rădăcinile unor temeri îndreptăţite, dar ignorate în discursul public. Pînă nu e prea tîrziu.

Sondajele de opinie ne arată că 85% dintre români vor ţara în UE. Drept e că 56% prevăd că pe termen scurt vom avea mai degrabă dezvantaje în urma aderării (şi pe bună dreptate, după cum ne arată experienţa altor state). Dar 68% sînt convinşi că pe termen lung vom avea mai mult de cîştigat. Acesta este rezultatul unei propagande duse, la marginea isteriei, vreme de un deceniu. Propagandă care ascunde ipocrit, sub un nou limbaj de lemn, un adevăr simplu: România se zbate să fie primită în UE doar pentru bani. Alegătorul visează la un salariu decent, omul politic – la fonduri europene din care să se căpătuiască el şi-ai lui. Nici românul cu leafa minimă pe economie şi nici cei mai mulţi politicieni nu cred în "valorile comune" ale Europei şi nu înţeleg defel cum funcţionează UE sau cît va costa integrarea. Şi nici nu se grăbesc să afle. În schimb, politicienii de toate culorile ne zugrăvesc eventuala amînare a admiterii României în UE ca pe începutul Apocalipsei.

Mai grav, ministrul de externe, Ungureanu, apoi şi premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu ne-au avertizat că amînarea nu este luată în calcul şi că, dacă se va întîmpla totuşi, nu avem un "plan B".

În vacarmul făcut de primadonele Puterii, care îşi iau angajamente, şi de bocitoarele Opoziţiei, care cobesc amînarea, discernămîntul pare că i-a părăsit pe români. Doar cîţiva oameni de afaceri, controversaţi, şi vreo doi intelectuali au spus că sînt şi costuri. Dintre politicieni, doar Băsescu a fost pe aceeaşi poziţie, dar între timp s-a răzgîndit.

Continuă să rămînă tabu problemele de fond privind aderarea. Cum ar fi amputarea suveranităţii naţionale, birocraţia generatoare de corupţie a UE, conducerea Uniunii de elite nealese, alunecările nedemocratice ale acestora, nivelarea culturală a naţiunilor şi pierderea identităţii, statutul de colonie pe care se prea poate să-l căpătăm, limitarea drepturilor esenţiale printr-o legislaţie aberantă etc.

Credem că această înjghebare politică este una dintre cele mai nedemocratice şi mai nocive din istorie. Măcar vechile imperii mai erau controlate de religie şi de tradiţiile locale. Dar în noul stat unic european, Biserica nu are vreun cuvînt de spus, iar autonomia locală este doar o vorbă, politicile fiind dictate de la Bruxelles. Ce-i va împiedeca pe birocraţii UE să domine abuziv, precum altădată feudalii? Majoritatea lor nu diferă mult de neşlefuiţii noştri politicieni. Îşi votează salarii grase şi privilegii jenante (cum sînt grădiniţele şi şcolile subvenţionate pentru odraslele europarlamentarilor, în vreme ce învăţămîntul statelor UE se duce de rîpă, provocînd un exod al creierelor spre SUA), bagă mîna în banul public şi fac favoruri pe bani candidaţilor la aderare.

Cît despre foloasele economice la care sperăm, ar fi bine să ne aruncăm un ochi mai treaz în bucătăria UE. Principalii contribuabili, francezii şi germanii, nici nu mai vor, nici nu mai pot să susţină economia mamutului cu picioare de lut. Strategiile socialiste de cheltuire a fondurilor, au şubrezit serios Uniunea.

Nu negăm că în cursa spre UE, România a avut pînă acum şi cîştiguri certe. Oligarhiei i s-a mai dat uneori peste mînă, au fost adoptate legi importante, am primit finanţări europene substanţiale. Totuşi, "sistemul ticăloşit" a limitat efectele binefacerilor. Banii europeni au fost dirijaţi, în mare parte, către conturile unor clienţi politici ai puternicilor zilei. O căruţă de legi sînt formale. Iar oligarhia nu a fost înlocuită cu o clasă politică profesionistă şi onestă şi cu o puternică pătură de întreprinzători mici şi mijlocii. Şi nu sînt semne că lucrurile se vor schimba după ce vom fi membri ai UE.

Credem că UE, aşa cum o prefigurează Constituţia sa, nu se poate construi pînă la capăt. Şi dacă insistă pe acest drum, riscă să se dizolve în maximum zece ani. Un prim avertisment grav este paralizarea UE ("suspendarea" referendumurilor naţionale şi căderea bugetului), după respingerea Constituţiei de către francezi şi olandezi. Bruxelles-ul ar trebui să-l ia în considerare şi să lase UE să fie o alianţă de state naţionale, care cooperează mai ales pe tărîm economic.

În acest context, foarte probabila amînare a aderării noastre nu este o tragedie, ci un răgaz de gîndire.

Claudiu Târziu

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!