Cazul Tanacu: despărţirea pământului de ape

Am asistat cu toţii, în urmă cu cîteva săptămâni, la una dintre cele mai proaste şi revoltătoare piese de teatru social. Nu este un fapt izolat, ci face parte dintr-o campanie concertată, începută demult şi stimulată total – campanie îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe Române.

Deţinem informaţii din "surse" (cum e la modă a se zice acum …) despre o întrevedere între oficialii români şi un comisar al Uniunii Europene – cu care ocazie comisarul (ce denumire! – parcă am schimbat comisarii sovietici-cekisto-enkavedişti, pe comisari vestici!) ar fi declarat tranşant: "Până nu veţi termina cu ciorile de prin pădurile voastre, nu veţi intra în Uniunea Europeană!" "Ciorile", evident, simbolizează, în viziunea unei Uniuni care a refuzat să stipuleze, în Constituţia ei, realitatea spirituală a bazelor creştine ale civilizaţiei europene, monahismul românesc. Sperietoare pentru toţi cei atei şi mamonici, din Vest ca şi din Est.

Ce s-a regizat, drept consecinţă a întrevederii cu pricina? Comandourile de ziarişti (cei mai bine instruiţi informatori, formatori, dar şi manipulatori de opinie, prin însăşi natura profesiei lor) au căutat, febril, "unde e aţa mai subţire" şi au descoperit în România o episcopie unde monahismul era urgisit: Episcopia Huşilor – unde PS Episcop Ioachim şi vicarul său, PS Corneliu Bârlădeanu, nu suferă prin preajma lor "pletoşi, bărboşi şi jegoşi" (declaraţia la OTV a studentului teolog Cătălin Corogeanu, fratele părintelui Daniel Petru Corogeanu – dar în emisiune au intervenit, confirmând, zeci de localnici ai acelor binecuvântate meleaguri…). Şi unde (spun aceiaşi) preoţii sunt plătiţi nu cu bani, ci "cu ţuică, vin, lumânări şi cărţi la suprapreţ", sugerându-li-se, astfel, să deschidă buticuri, pentru a valorifica "plata Episcopiei"! Bineînţeles, toţi preoţii s-au lăsat păgubaşi, se pare, de "remuneraţie" – dar preotul-călugăr Daniel Corogeanu, de la mânăstirea (cu rânduială atonită) Tanacu-Vaslui, a îndrăznit să şi condamne, public şi pe faţă, procedurile de plată episcopale. Gravă decizie!

Buuun… Sarsailă, deci, lucra pentru ziarişti şi Europeana Uniune… Episcopie dezbinată de monahism s-a aflat, deci să purcedem: "Întărâtă-i, drace, că şi mie îmi place!" toţi gazetarii au căscat obiectivele cât cepele, că ceva tot trebuia să iasă şi să se întâmple, din aşa de frumoasă lucrare episcopală, nu?" Şi-au avut perfectă dreptate.

La o slujire, obişnuită în toată Biserica, de "scoatere de demoni", prin citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare – lucrare făcută de mult-pânditul preot-călugăr Daniel Corogeanu, de la mânăstirea de maici Tanacu, de lângă Vaslui – o soră, de 23 de ani, cumplit bântuită de cel spurcat (abia venită, de câteva săptămâni, Irina Cornici – aflată la Mânăstirea Tanacu, cu tot cu fratele ei mai mare, Vasile, cel care a asistat la exorcizare, s-a sfătuit cu şi a confirmat toate cele făcute de preotul Daniel) a murit. Senină, împăcată cu lumea şi cu Dumnezeu. Ne doare sufletul pentru orice tânăr şi pentru orice fiinţă care, supusă legii divine, părăseşte această lume, dar poate că, într-adevăr, prin lucrările sfinte ale rugăciunilor, ea s-a mântuit. "Răstignită şi torturată medieval" – ţipă, ca din gură de şarpe, presa, română şi (aţi ghicit!) străin-vestică: de fapt, legată de-o targă, pentru a putea asculta moliftele, şi să nu se zbată, ca să-i vatăme pe cei din jur, în timpul slujbei (fratele ei, Vasile, confirmă că sora sa fusese karatistă!). Toţi ştiţi acuzaţiile de "crimă", la adresa nu doar a preotului, ci şi a maicilor. Nu ştim nici azi pe ce criterii au selectat jurnaliştii şi episcopia doar patru maici, pentru cătuşe! Trebuiau arse pe rug toate cele 24 de maici, să se înveţe minte monahii să se mai roage pentru păcatele oamenilor!!! De fapt, Prea-Sfinţitul vicar episcopal a şi declarat apocaliptic, pe toate posturile tv şi radio, la oră de maximă audienţă, că "nu va mai lăsa piatră pe piatră din mânăstirea asta blestemată"(???), afirmând, cu tărie, că mânăstirea n-a fost sfinţită şi recunoscută de nimeni, nici preotul Daniel nu-i preot – sugerând că s-au strâns acolo nişte nenorociţi de sectanţi… "Nu va mai lăsa piatră pe piatră"… asta aduce grozav de un alt "sfânt" episcop, seniorul Simon de Montfort, care, în veacul 13, "n-a lăsat piatră pe piatră" din locaşurile albigenzilor-catari, masacrându-i şi arzându-i pe rug, la hurtă, cu miile…

Şi, nici una, nici două, părintele-episcop s-a transformat din ce era el acolo – în ditamai sinod al Preasfintei Biserici Ortodoxe!!! – şi i-a caterisit, pe rudă-pe sămânţă, în doi timpi şi trei mişcări, pe "criminali"! Acuma, şi alta-i: cum să despopeşti ceea ce nu-i popit?! Unde-i logica? Sau: mai e nevoie, oare, de logică, atunci când năvăleşte politica Uniunii?

Numai că Adevărul iese, totdeauna, ca uleiul, deasupra apei: în "Candela Moldovei", revista Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în nr. 9, din anul 2000 – scrie, negru pe alb, că mânăstirea a fost sfinţită, chiar de episcopul Ioachim, iar părintele Daniel chiar a fost miruit ca ieromonah, printr-o frumoasă slujbă episcopală… Şi chiar de mâna episcopului Huşilor, în prezenţa Vicarului şi a protopopului Vasile Pârcălab… Dar, de parcă n-ar fi auzit glasul Adevărului, presa şi Prea-Sfinţitul, cel care s-a lepădat de un frate, continuă să susţină "nesfinţirile" (care?cele de-atunci ori cele de-acum?). Să conteste, adică, sacramentele slujite cu propriile binecuvântate mână şi glas ale celui care se leapădă, azi, de fratele Daniel – în loc să se lepede de demonii minciunii, laşităţii, asupririi celui drept… Curios, dar nici Prea-Fericitul nu se prea grăbeşte să să reamintească faptul, bine ştiut, că un slujitor al B.O.R. este judecat, întâi, de Biserică şi abia apoi este predat braţului secular al legii oamenilor (destul de stângace, versatilă şi relativă, complet insensibilă la cele ale Nevăzutului Sfânt Duh!).

Şi, în toată această vreme, toate frontispiciile de ziare zbiară: "Criminalii" şi iar "Criminalii!", cu mult înainte ca orice anchetă a Procuraturii să se pronunţe (da, ori ba – vinovat sau nevinovat) – ceea ce, după umila noastră opinie, aminteşte de instigarea la linşaj din statele confederat-sudiste ale Americii, ale jumătăţii de secol XIX… Iar orbii şi sangvinalii patibulari din societatea românească – şi mulţi mai sunt, Doamne! – despre care tot jurnalele, cu senzaţionalele lor statistici spectaculoase, afirmă, an de an, că sunt creştini ortodocşi 87%, ba chiar 93% (dacă n-ar fi fost cazul Tanacu, săreau peste 100%…) – urlă, şi ei, asmuţiţi, în cor, ca la Gavafta Ierusalimului, din timpii lui Pilat şi ai fariseilor: "Ucideţi-i! Ucideţi-i!" şi ce dacă în România s-a desfiinţat pedeapsa cu moartea? Biserica Ortodoxă şi "ciorole"ei – zău că merită o excepţie!…

Noi ce putem zice? Noi nu contestăm, Doamne păzeşte!, şi nici nu comentăm Justiţia lumească. Nu întotdeauna putem recunoaşte dreptatea, dar suferinţa, credinţa şi crâncen-prigoniţii au întotdeauna dreptate. Sub aparenţele tragicei dezbinări a societăţii româneşti, în raport cu cele descrise mai sus – s-ar putea să stea voinţa lui Hristos, cel care, prin Sfânta Evanghelie, ne-a anunţat Mistica Sabie a Discernerii Credinţei. Poate aşa a orânduit Dumnezeu şi păcatele (ori meritele duhovniceşti) părintelui Daniel ca, prin această aparent revoltătoare – în realitate, probabil tainică lucrare, care este, de-acum, "cazul Tanacu" – să se despartă pământul de ape, şi să se lămurească, odată, cine este dreptcredincios, statornic şi nebătut în credinţă faţă de Unul Dumnezeu – şi cine numai hămăie aiurea din gură; şi încă, ce-nseamnă lucrarea de duh, acţionând în nevăzutul spiritual a lui Dumnezeu, şi cum trebuie ea privită, spre a nu o tot confunda cu lucrările microscopice ale muşuroiului nostru de furnici umane (câtă umanitate va mai fi rămas şi în noi…). Şi că, spre deosebire de greşitorii prin râvna lucrării, de felul incriminatului preot Daniel (care n-a beneficiat, prin "lucratea" presei, de nici o urmă de prezumţie de nevinovăţie!) – greşitorii prin comoditatea spirituală a laşităţii, minciunii şi a hulei neghioabe şi oarbe sunt cu totul altceva decât creştini. Astfel că, în Împărăţia Cerurilor, nu-i nici o nădejde ori primejdie să se ciocnească nas în nas, pe aceeaşi cărare paradisiacă, părintele Daniel cu lucrătorii de felul Prea-Sfinţiţilor Ioachim şi Bârlădeanu şi Pârcălab… ori cu acea presă română nestăpânită şi suspect gudurată, pe lângă cenuşii eminenţe… ori cu cei care urlă în delir colectiv, cu spume la gură…

Prof. Dr. Adrian Botez

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!