Ce-a mai ramas de aparat?

Într-o celebra lucrare din 1922 intitulata Mesure de la France, Drieu la Rochelle scria ca nu mai exista conservatori din cauza ca nu mai exista nimic de conservat: "Religia, familia, aristocratia, toate vechile întrupari ale principiului autoritatii sunt praf si pulbere." Daca un colectionar de vinuri sau de timbre poate trai si fara colectia sa, pe care o transcende, daca detractorii "pasunismului" au conace la tara si arhitectii modernisti locuiesc în case boieresti cu veranda, conservatorul nu include, ci e inclus de lumea pe care o apara, e parte a realitatii mai degraba decât manager al ei. Conservatorismul e mai mult o atitudine decât o ideologie, e adica nascut din întâlnirea cu ceilalti si din locuirea în lume si nu din ambitia de a rationaliza raporturile interumane si a planifica stiintific existenta. Nefiind asadar în nici un fel detasati de lumea pe care o aparau, conservatorii de care vorbea Drieu par a fi disparut odata cu lumea sacrificata în transeele primului razboi mondial, odata cu ultimul atac al cavaleriei usoare, cu arta filigranului si cu bataile cu flori la sosea. Tot atunci, la începutul anilor ’20, disparea si în România ultima factiune care mai rezistase din vechiul Partid Conservator. Agitata istorie politica a României interbelice poate fi citita si ca o criza a unui sistem politic din care absenta o componenta conservatoare serioasa, care sa exprime starea socio-profesionala si culturala a României.

Situatia României interbelice pare a se repeta si acum, cu partide lipsite de consistenta electoral-umana, gravitând isteric în jurul unui pol de centru stânga a carui alternativa conservatoare lipseste. Si asta în ciuda existentei unor nebuloase de energie intelectuala conservator-libertariana care prefera însa volatilitatea gnostica întruparii politice. Urgenta ar fi cu atât mai mare cu cât integrarea României în Uniunea Europeana nu va face decât sa sporeasca deficitul de autonomie al României. Cu o Uniune Europeana care a declarat ca România are prea multi tarani si ca acestia ar trebui redusi cam cu 50% - operatiune în curs de înfaptuire prin transformarea taranilor nostri în proletari occidentali -, cu o Uniune Europeana care s-a angajat sa pompeze pâna în 2013 30 de miliarde de euro în România, bani care vor ajunge în cea mai mare parte la structurile birocratic-mafiote si de inginerie sociala, cu o populatie în scadere si cu un numar din ce în ce mai mare de imigranti, România are toate sansele sa devina, dintr-un stat national, un kolhoz agricol-industrial european fara identitate, fara memorie si deci fara libertate. În aceste conditii, în care stânga ne fura si dreapta se/ne evapora, în aceste conditii de diminuare rapida a prezentei noastre demografice si a "greutatii" noastre culturale, o miscare conservatoare se impune. Dar ce mai pot conserva conservatorii?

Samuel Francis, un vechi conservator american, scria ca, din confruntarile cu stânga, dreapta actuala a învatat ca "nu luptam pentru a conserva ceva, luptam pentru a rasturna ceva". Lupta pentru a conserva un mod de viata traditional (precum cel al taranilor amenintati de industrializare sau de marile concernuri alimentare), identitatea nationala sau cultura locala, e deci si lupta împotriva institutiilor si ideologiilor care cauta sa le rada. De fapt, e important sa retinem ca, acum, Stânga e cea interesata în pastrarea starii de fapt actuale, nu Dreapta. Simbioza stângismului academic si social cu capitalismul corporat, alianta dintre corectitudinea politica si globalismul economic e cea care da apa la moara sistemului actual. Imigrantii, de exemplu, convin si Stângii multiculturale ahtiate dupa "hibriditate", si marilor corporatii care cauta mâna de lucru ieftina si servila. Daca Stânga e "conservatoare", Dreptei nu i-ar ramâne asadar decât sa devina "revolutionara". Dar "revolutia conservatoare" - admitând ca nu esueaza în dinamica traditiei sindicalizate pentru uz tehnocratic, în combinatia de rasism si tehnologie predicata cândva de Ernst Jünger - nu e numai a elanurilor subversive, precum ecologismul anarhic.

Stânga s-a straduit întotdeauna sa puna mâna pe institutiile statului, pe scoli, pe economie, pe "sistem" într-un cuvânt, din cauza ca, în viziunea stângii, sistemul e cel care modeleaza omul. În viziunea stângii, omul nu e nici bun, nici rau, e infinit elastic si modelabil prin stiinta infinit perfectibila. Omul progreseaza odata cu stiinta, si prin ea. În masura în care avanseaza stiinta avanseaza si omul, cu conditia ca societatea sa devina mai stiintifica. Ingineria sociala, adica rearticularea societatii dupa modelul rational al unei utopii care nu tine seama de traditii, realitati si precedente, ci doar de estimari ale expertilor, ambitioneaza producerea de oameni noi pentru o societate noua. Stânga crede ca omul e asa cum e datorita societatii, nu datorita naturii sale intrinseci: ca, de exemplu, hotii exista datorita faptului ca exista proprietate privata a carei abolire ar duce automat la disparitia hotiei. Stânga încearca întotdeauna sa puna mâna pe sistem pentru ca prin sistem sa reformeze omul. Sistemul occidental actual e deci convenabil stângii liberale din cauza ca poate fi folosit pentru crearea a ceea ce ei cred a fi un om nou: fara identitate, sau cu multiple identitati nationale, sexuale, religioase. Un om hibrid.

În aceste conditii, ceea ce are de conservat miscarea conservatoare e tocmai definitia omului, întelesul naturii umane, calea firii restaurate. Conservatorismul e o afirmare a prezentei si, ca atare, nu poate fi nici spiritualist, nici materialist, ci personalist. Stânga liberala vrea sa puna mâna pe sistem ca sa creeze un om dupa chipul si asemanarea sistemului, un om perfect adaptabil si intersanjabil. Conservatorii trebuie sa apere omul pentru a articula o societate dupa chipul si asemanarea omului, fara ambitii tehnocratice si fara a robotiza omul de dragul productiei, fara a distruge criteriile discernerii binelui de rau de dragul egalitatii, fara a distruge familia ca "ordine naturala permanenta în care înfloreste fiinta umana" (Susan Orr) de dragul experimentelor sexuale, fara a pretinde ca suntem zei dar ca singurul zeu e nimicul. În aceste conditii, conservatori sunt cei care rezista oricarei întreprinderi si oricarui set de valori care tind la abolirea omului, de la corporatismul de stat la cel anonim. Ce mai putem conserva? Taina persoanei umane, acea realitate, "chipul si asemanarea lui Dumnezeu", necuantificabila si imposibil de vândut sau cumparat. Si o lume la dimensiuni umane.

Mircea Platon

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!