Biserica, la rascruce

Alegerea unui nou patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este un moment crucial din doua motive. Primul: toata lumea asteapta desprinderea categorica a institutiei de umbrele trecutului recent. Al doilea: de noul Întîistatator va depinde în buna masura directia de mers a Bisericii si, îndraznesc sa spun, unitatea ei.

Este evident ca Biserica are nevoie de schimbare. Patriarhatul PF Teoctist, neasteptat de lung, ar putea fi caracterizat, paradoxal, cu un cuvînt aparent dur, dar onest: provizorat. Din perspectiva modului în care PF Teoctist a înteles sa conduca Biserica. În provizorat nu se fac reforme spectaculoase si nu se apasa pe acceleratie, ci totul este tinut pe linia de plutire, în ritmul si pe directia mostenite.

PF Teoctist i-au fost straine gesturile ferme, limpezirea situatiilor confuze, deschiderea unor drumuri noi. În locul actiunii, a preferat asteptarea. Si s-a înconjurat de oameni carora le era comod sa astepte: sa fie uitate compromisurile din comunism, sa se aseze societatea fara ajutorul Bisericii, sa se primeneasca Biserica în mod natural si sa înceteze provizoratul prin moartea de batrînete a patriarhului.

Odata cu trecerea la cele vesnice a PF Teoctist, teoretic provizoratul a încetat. Si oricine ar veni patriarh este silit sa rascumpere, fie si în parte, vremea asteptarii prea putin roditoare, prin actiuni energice. De la schimbarea calitativa a functionarimii ecleziale si la adoptarea unei transparente firesti si decomplexate în relatiile cu presa, pîna la transarea chestiunii ecumenice, la reorganizarea eparhiilor (este nevoie de mai multe episcopii si mitropolii, pentru ca ierarhul locului sa-si poata cu adevarat pastori turma) si la mai buna cumpanire a termenilor privind raporturile dintre puterea spirituala si puterea seculara. “Reforma” care se cere nu vizeaza nici aggiornamento, nici transformarea Bisericii în departament social al guvernului sau în SRL.

Or, la un asemenea demers nu se poate angaja decît un ierarh nemanevrabil si nesantajabil, un om credibil, cu autoritate, motivat si mai ales capabil de iubire. Un calugar autentic, nu un tuns în monahism peste noapte pentru a îmbraca haina episcopala. În nici un caz, unul amenintat de cedarile sub comunism, sau unul cu agenda politica oculta.

Din pacate, alegerea patriarhului sta deja sub semnul suspiciunii. Prea multi dintre electori sînt oameni politici controversati, afaceristi dubiosi, masoni cunoscuti si fosti colaboratori ai Securitatii. Ei reprezinta diverse grupuri de interese, dar nu si interesul Bisericii, adica al credinciosilor. De ce si cum s-a ajuns aici e de prisos sa discutam. Fapt este ca acesti alegatori nu pot fi schimbati înainte de 12 septembrie. Ne ramîne speranta: fie ca nu sînt majoritari, fie ca Dumnezeu nu vrea sa ne certe printr-un patriarh nevrednic si le va lumina constiintele.

Claudiu Târziu

PS: Un grup de credinciosi a cerut public, la sfîrsitul lunii august, ÎPS Bartolomeu Anania sa accepte candidatura sa la demnitatea de Patriarh, în interesul Bisericii.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!