Dialog cu filosoful PETRE ŢUŢEA: "Istoria e făcută de Aleşi"

La începutul anilor ‘70, când l-am cunoscut pe filosoful Petre Ţuţea, eram student la Politehnica bucureşteană şi frecventam, ca proaspăt aspirant la gloria literară, restaurantul Uniunii Scriitorilor din casa lui Sadoveanu, de pe Calea Victoriei. Aici, în una din după-amieze, un bătrân înalt şi falnic, cu, încă de pe atunci, o chelie glorioasă, a intrat perorând despre Sofocle şi încercarea rudelor lui de a-l lua sub tutelă, pe motiv că-i iresponsabil, senil şi trebuie îngrijit ca atare; drept răspuns la intenţiile rudelor, Poetul a participat la concursul dramatic din Atena acelui timp cu piesa "Antigona". Astfel, cum spunea Ţuţea (v-aţi dat seama că el era): "La 90 de ani le-a tras o «Antigona»!", râzând încântat şi aşteptând, cum îi era obiceiul, susţinerea şi aprobarea auditoriului.

Am mai avut şansa, de câteva ori, să-i stau în preajmă. E drept, pe atunci nu realizam dimensiunile reale ale gânditorului, şi aceasta mai ales din lipsa posibilităţilor de cunoaştere a vieţii, operei şi poziţiei sale în cadrul glorioasei generaţii din care a făcut parte, a lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica... Repartiţia de la terminarea facultăţii, undeva în nordul Moldovei, a întrerupt, practic total, legătura cu filosoful creştin Petre Ţuţea.

A venit decembrie 1989, odată cu el libertatea atât aşteptată şi sperată, şi iată, visul din adolescenţă, de a scoate o revistă, s-a materializat.

La începutul lui ianuarie 1990, lansam la Iaşi săptămânalul "Timpul", ce-şi propunea a continua linia "Timpului" eminescian. Din al treilea număr, apărut tot în ianuarie '90, am început publicarea în serial al primului volum Problemele sau cartea întrebărilor din Omul – Tratat de antropologie creştină al marelui gânditor Petre Ţuţea. Am continuat să public, în serial, din acest volum, până în octombrie 1991, când am plecat de la revista "Timpul" (unde intrasem în conflict cu "sponsorii") la revista "Cronica".

Ultima oară când am vorbit cu Petre Ţuţea, acesta se afla la aşezământul Christiana. Am discutat ultimele detalii privind editarea Tratatului de antropologie creştină. L-am întrebat despre Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu; nu mai avea vigoarea şi forţa spiritului pe care atât de mult le admiram, îşi pierduse vlaga, deja era mai mult în cer decât aici, cu noi. I-am promis atunci – era la sfârşitul lui mai ‘91 – că voi face tot posibilul ca, în timp util, să aibă în mână acest prim volum tipărit. N-a fost să fie. Greutăţile financiare şi de altă natură m-au împiedicat. Între timp au apărut câteva cărţi semnate de filosof, cuprinzând părţi din operă, mai puţin semnificative pentru marele gânditor creştin care era. Abia în 1993 am publicat primul volum din Omul. Tratat de antropologie creştină– Problemele sau cartea întrebărilor. Au urmat şi celelalte volume, ca, în 2004, să-l editez integral.

Sper că de acolo, de Sus, cum îi plăcea lui să spună, să îmi acorde clemenţă, pentru că motive în afara voinţei mele m-au împiedicat să public primul volum din Tratat, în timpul vieţii sale.

Umbra palidă a lui Petre Ţuţea

Interviul pe care îl propun în continuare l-am realizat în toamna anului 1990, în garsoniera filosofului, aflată la etajul 8 al unui bloc bucureştean, pe strada Şipotului. Era un spaţiu auster, cu un pat mare în dreapta, cum intrai în încăpere. La capătul patului era o ladă pentru aşternuturi, iar la perete un raft plin de cărţi, în principal în limba germană. În faţa patului era o masă înconjurată de câteva scaune, iar în stânga încăperii un alt raft cu câteva poliţe, la fel de plin cu cărţi vechi. Nu eram prima oară prezent în garsoniera filosofului. De această dată aveam la mine un reportofon. Petre Ţuţea era, ca întotdeauna, pregătit pentru un dialog - care nu putea fi decât un adevărat banchet platonician. Eram însoţit în austera garsonieră, când am făcut înregistrarea, între alţii, şi de Titus Ceia.

La ultima întâlnire cu filosoful, la patul de spital, eram împreună cu Marcel Petrişor, scriitor şi fost deţinut politic – aveam reportofon, dar, cum am precizat, Petre Ţuţea era o palidă umbră a celui pe care l-am cunoscut în anii ‘70 şi care era încă atât de plin de forţă spirituală doar cu câteva luni în urmă, când înregistram acest dialog.

Tovarăşul Stalin i-a dizolvat sufleteşte şi i-a ucis biologic

Ce credeţi, domnule Ţuţea, despre economia de piaţă?

Asta e o vorbă pur şi simplu. Păi ce, poate să existe economie fără piaţă? Până acum n-a fost piaţă? Lăsând gluma deoparte, într-o economie contează cel mai mult întreprinzătorul. La oraş, întreprinzătorul – la ţară, gospodarul! Lozinca liberalilor moderni e că statul e un prost gospodar. Pentru asta însă nu există decât un singur remediu: triumful interesului privat. O liberalizare a economiei! După dumneavoastră, care ar fi cea mai puternică cetate economică în ziua de azi? Vă spun eu: liberala Americă! Din punctul acesta de vedere, europenii sunt, pardon de cuvânt, nişte băşinoşi.

Nu credeţi, totuşi, că Germania, după ce s-a reunificat, a dobândit o mare şansă?

Deocamdată nu arată. Aceasta, deoarece germanii nu au vocaţie politică. Sunt doar nişte buni gospodari şi asta nu ajunge. Nici alţi europeni nu au şanse mai mari. Să luăm, de pildă, francezii care s-au democratizat total. Ei bine, democraţia totală este cimitir istoric. Europa poate azi exporta idei tehnice, ştiinţă, politic însă, zero.

În urmă cu ani aţi prezentat comuniştilor un proiect de reforme economice…

Nici nu mi-au răspuns. N-aveau ei ce discuta cu un om pe care-l ştiau de dreapta. Eu am fost totdeauna de părere că singurul mijloc de a ridica omul din cele patru labe antropoidale în care a căzut este Dreapta. Chiar extrema dreaptă. Indolenţilor, bâte pe spinare până fac băşici. La figurat, bineînţeles, deşi n-ar strica nici la propriu. Ruşii ar fi putut avea o şansă prin extrema dreaptă. Dar ruşii nu au vocaţie istorică. Au doar vocaţia de cireadă.

Ruşii au făcut în schimb bolşevismul. Zic unii că l-ar fi făcut evreii, dar, întreb eu, de ce nu l-au făcut evreii la francezi? Sau la germani, că Marx era german. Nu l-au făcut pentru că ăştia, măcar, nu sunt cirezi! Bolşevismul a putut prinde la un popor agrar, nu la orăşeni. Şi de fapt, socialismul ar merge la citadini! La un popor de ţărani, însă, a dat-o în bară.

Ca să vă spun drept, are mare importanţă şi un alt lucru: fondul rasial. Socialismul "prinde" pe un fond rasial imbecil. Cultură inexistentă, cirezi rurale, plus un fond rasial imbecil, şi iată că socialismul devine doctrină şi se îndreaptă spre faliment. S-a început cu o minciună: li s-a spus oamenilor că li se dă pământ, după asta au fost beliţi şi li s-a luat pământul înapoi.

Unii şi-au pierdut şi vieţile…

Să tot fie vreo 15 milioane, numai în Rusia. Tovarăşul Stalin i-a dizolvat sufleteşte şi i-a ucis biologic. Din punct de vedere românesc, căci eu gândesc româneşte, asta a fost pentru noi o adevărată binefacere, să mă ierte Dumnezeu!

În belşugul de acolo nu poate apărea o gândire teologică

Gândind româneşte, ce credeţi, va mai fi o Românie Mare?

Păi este aproape mare. Ce-i mai lipseşte? Doar Bucovina şi Basarabia. Numai că nu prea depinde de noi problema Basarabiei, că acolo e căpcăunul rusesc. Cât mai e… Când mă gândesc: dacă nu i se întindea Rusiei mâna de către evreii americani, acum se puteau întâmpla multe lucruri importante în lume. Era o vorbă: să ne ferească Dumnezeu de triumful Americii şi al Rusiei, şi au triumfat amândouă. Acum se înţeleg de minune.

Pe noi ruşii ne urăsc. Ei ne consideră, Hruşciov a şi declarat-o, "o insulă latină care izolează slavii de nord de slavii de sud". Şi nu mai e nimeni care să ne ajute. Statele Unite nici nu s-au născut, sunt un munte care stă pe loc. Asta din cauza raselor care există acolo. Americanii fac haosul planetar, ei gândesc negustoreşte.

Dacă americanii n-ar gândi negustoreşte, ci, să zicem, teologic, ce s-ar întâmpla?

Ar muta Sfântul Scaun de la Roma la Washington. Ar crea unitatea creştină. Dar în belşugul de acolo nu poate apărea o gândire teologică. N-au vocaţie, ci îl invocă pe Dumnezeu să le binecuvânteze prăvăliile. Numai că se întâmplă un fenomen ciudat: un german, un francez, un orice care ajunge în America se americanizează. Ţin minte că am fost odată, la Moscova, în conflict cu un american. În salonul lui Gafencu. I-am făcut o impresie detestabilă americanului acela.

Tragedia omului de azi e că americanii dictează. Dictează economic, vamal, naval, aerian. Doar atât că nu exercită cum ar trebui stăpânirea lumii, decât la casele de bani. N-au orgoliu politic. Nenorocirea este că americanii sunt foarte puternici şi nu se poate deocamdată ca lumea să le scape de sub control. Sunt cei mai bine înarmaţi; ruşii nu pot duce cursa înarmării cu americanii, cu surprizele lor tehnice.

Şi totuşi americanii i-au menajat pe ruşi într-un moment destul de important.

Asta îi va costa. De altfel, după cum ştii, au dispărut ei şi romanii… Istoria nu iartă, americanii vor îmbătrâni şi ei. Eu când eram tânăr, am scris o prostie: că marile puteri au murit. N-au murit încă, dar e inevitabil. Cu progresul tehnic însă, astăzi, s-ar putea ajunge la situaţii hilare: dacă Elveţia, de pildă, ar avea superioritate tehnică militară, i-ar putea cere o capitulare URSS-ului. La asta ar putea duce concentrările de energii imense în spaţii mici. Repet, însă, orice democraţie este un cimitir istoric.

Cât aş fi de aristocrat în gândire, politic sunt democrat

Să înţelegem că noi ne facem intrarea într-un cimitir istoric?

Noi n-avem nici măcar democraţie. Un cimitir istoric presupune un trecut de viaţă care să fie îngropat. Noi am jucat în Evul Mediu un rol foarte important. Principatele, şi Muntenia şi Moldova, ba chiar şi Transilvania, s-au bătut separat cu Imperiul Otoman într-un mod glorios. Când Ungaria era făcută paşalâc, noi îi băteam pe turci.

Pentru că veni vorba de Ungaria, se agită în ultima vreme ideea că Ungaria este un pericol. Dumneavoastră ce credeţi?

Pentru cine? Pentru România?! Ştiţi ceva, eu nu mor de râs, că nu sunt cardiac. Iar dacă fac gălăgie dânşii, fac aşa, ca o tobă pe care o baţi, dar nu spune nimic.

Şi totuşi, de mai multe luni se perpetuează o stare de tensiune.

Păi, nu sunt ei de vină. Vinovaţi sunt măgarii de la Bucureşti care nu ştiu să facă ordine. La posibilităţile noastre, s-ar putea face ordine la Târgu Mureş şi în secuime în trei ore. Cu scuze! Dar cine să facă uz de forţa de ordine a românilor dacă românii sunt conduşi de nişte nevolnici? Aici nu e vorba de legi, ci de oameni.

Să ştiţi un lucru: eu, cât aş fi de aristocrat în gândire, politic sunt democrat. Masa e absolută: fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia împreună sunt un principiu istoric. Cineva, îmi pare că Aldous Huxley, a spus: "Un singur lucru mi se pare sublim. Nu un spectacol cosmic, care nu-mi spune nimic prin materialitatea lui, ci o mulţime desfăşurată revoluţionar în acţiune". Dar revoluţia n-o face mulţimea. Ea joacă doar rolul apei în vas: îl umple, nu dă forma vasului.

Domnule Ţuţea, care ar fi, după dumneavoastră, cea mai ilustră figură istorică a secolului al XVIII-lea?

Napoleon. Un om care a refăcut ordinea naturală punând parul pe haimanalele de pe uliţă. El face adevărata istorie a Revoluţiei Franceze. Când a fost întrebat Napoleon cum îşi explică intrarea armatelor sale în Ţările de Jos, ca pe bulevard, în timp ce regii Franţei se opinteau la ele zadarnic, dânsul a răspuns: "N-au intrat armatele Franţei, ci ideile revoluţionare de pe drapel!". Începuse o nouă filosofie a Istoriei!

Social-democraţia e anticamera comunismului

Credeţi că ideea comunismului ar fi avut vreo şansă dacă încăpea pe alte mâini?

Care mâini pot transforma o eroare în adevăr? Cel mult, dacă încăpea pe alte mâini, se termina mai repede cu comunismul. Sigur!

Ce părere aveţi dumneavoastră despre social-democraţie?

Social - democraţia e anticamera comunismului. Comuniştii nu sunt decât moştenitorii social-democraţiei. Pentru atitudinea mea faţă de social-democraţie s-a găsit un motiv în plus să fiu bătut la fund când eram în închisoare.

Dacă veni vorba, hai să vă povestesc ceva: odată, un codoş de acesta cum mişunau printre torţionarii noştri s-a dus la comandantul închisorii şi l-a rugat să-i dea voie să vină pe la mine ca să mă asculte vorbind. "Păi bine, măi boule, ce înţelegi tu din ce vorbeşte acela?", l-a întrebat comandantul. "Nimic, dar le vorbeşte grozav!", a răspuns individul.

La anchetă m-au întrebat: "E adevărat că ai lăudat social-democraţia?". Iar eu le-am răspuns: "E laptele bătut al comunismului". Ştiţi ce vor social-democraţii? Să facă şi bine, dacă se poate, dar să nu facă cum trebuie. Numai că, dacă prin social-democraţie s-a intrat în comunism, nu se poate ieşi din comunism tot pe-acolo. E ca o uşă care se poate deschide numai dintr-o parte, social-democraţii nu au forţă activă de luptă.

N-au guvernat Germania social-democraţii? Drept care "au făcut pe ei". Acum cea mai bună doctrină politică ar putea fi cea liberală. Liberalii clasici, care organizează societatea pe personalitatea umană.

Şi care credeţi că este sistemul social cel mai bun?

Cel care pleacă de la respectul măştii de om; democraţia. Democraţia obligă, prin însăşi ordinea ei ideologică, idiotul să stea alături de geniu şi să-i poată zice: "Ce mai faci, frate?". Partea proastă este că oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democratice. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influenţeze foarte mult asupra maselor. Aceştia sunt Aleşii. Istoria este făcută de Aleşi. Paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători, iar aceştia o conduc.

Domnule Ţuţea, nu credeţi că acum poporul român trăieşte, după 45 de ani de comunism, o renaştere naţională?

N-am ieşit încă din comunism. N-am ieşit încă din această invenţie năucă.

Francmasoneria

Ce-aţi putea să ne spuneţi dumneavoastră despre francmasonerie?

S-a născut în Evul Mediu ca o reacţiune împotriva tiraniei de atunci. Pe parcurs au luat-o în stăpânire evreii. Au transformat-o în unealtă de stăpânire iudaică. Iniţial, nimeni nu putea deveni, să zicem, Cavaler de Rose-Croix dacă era evreu. Ulterior, s-a putut orice. Asta a fost de fapt, - uite, aici fac poate un păcat şi sunt totuşi fecior de popă, dar o spun - fructul neputinţei creştinismului tolerant până la refuz. Argentoianu a fost odată întrebat de nişte tineri: "Sânteţi francmason, domnule ministru?" La care le-a răspuns: "Fugi bă, de-aici. Am fost, e un fleac". Francmasoneria doreşte puterea, cu lozinci democratice. Nu sunt religioşi. Au o singură religie: propria lor doctrină. Pe duşmani îi anulează social. Au o structură supranaţională. Deci, sunt antinaturali. Toţi cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competiţiei între popoare. Anulează însăşi principiul civilizaţiei moderne, născută prin luptă.

Cassian Maria Spiridon

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!