Poveste despre vlahi

"Neamul vlahilor este cu totul necredincios si spurcat, neavând credinta dreapta nici fata de Dumnezeu, nici fata de împarat, nici fata de ruda sau de prieten, ci umbla pe toti sa-i însele si minte strasnic si fura mult"[1].

Grele si nedrepte vorbe a aruncat Kekaumenos în vântul istoriei acum o mie de ani. Nu ne propunem sa facem aici apologia vlahilor si a bunelor lor maniere desi o discutie totusi ar merita deschisa, ci mai degraba dorim sa vedem  cum a ajuns un feudal bizantin din Elada sa scrie la sfârsitul secolului XI despre vlahi si mai ales sa aflam cine erau acestia.

Nu este cazul sa povestim cine a fost Kekaumenos. Au facut-o altii înaintea noastra. Poate nu  credeti dar si acum o mie de ani existau oameni, la fel ca unii  occidentali de azi,  care apreciau popoarele în functie de experientele lor personale.Ssi Kekaumenos avea un cuscru....

Niculita Delphinas – un protospatar nehotarât

Niculita din Larrisa nu  avea o dregatorie importanta dar era un om bogat, stapân pe un domeniu mare, cu multe slugi si oameni care la o adica formau chiar o mica armata. Pe atunci, în Elada traiau multi vlahi nemultumiti de masurile de crestere a impozitelor aplicate de împaratul Constantin al X Ducas ( 1059-1067). Si vlahii se pregateau de rascoala. Asa ca Niculita s-a dus la Constantinopol si i-a soptit suveranului: "Bunule stapân, o rascoala o sa aiba loc în Elada si, daca poruncesti, îti voi înfatisa cum are sa porneasca"[2]. Desi ne-am fi asteptat ca bunul împarat sa fie interesat de informatie, totusi "Acela i-a poruncit sa taca"  si desi a mai pierdut o luna prin Oras, Niculita nu a mai reusit sa intre la împarat. Întors acasa a trimis o scrisoare la care nu i s-a raspuns. Vazând dezinteresul împaratului a stat si a chibzuit bine. Rascoala oricum va izbucni si vlahii îi vor spulbera agoniseala, ba chiar vor avea de suferit si fratii lui. Sa se opuna rascoalei nu era sigur de sprijinul împaratului. Asa ca Niculita a luat o hotarâre mare: sa se puna în fruntea rascoalei pentru a o controla.

A luat legatura cu capeteniile vlahilor si au început niste negocieri în stil bizantin. Adica Niculita i-a îndemnat la pace, aratându-le pericolele unei rascoale în acel moment, vlahii s-au lamentat ca sunt darile prea mari. S-au asezat cu totii la masa si dupa prânz, Niculita se afla deja în fruntea vlahilor, care aveau si ei socoteala lor. Daca se rascoala, Niculita se va opune, daca îl omoara, nu folosesc nimic. A început rascoala, au cucerit doua cetati, au început negocierile cu împaratul care, de la bun început, a zis ca e de acord cu toate cererile lor. Drept zalog le-a trimis juramântul lui si o icoana. Desi vlahii au cerut sa continue rascoala, Niculita s-a opus si luând cu sine pe capeteniile vlahilor si larissenilor, adica pe Slovata Carmalakes si pe Teodor Scribon Petastos, a plecat la Constantinopol pentru a încheia negocierile. Au pierdut patru luni pe acolo, timp în care s-au plimbat prin oras ca niste învingatori, dupa care au fost arestati si Niculita a fost exilat în provincia Armenikon, în închisoarea "de marmora". De acolo începe sa scrie cuscrului Kekaumenos si de aici începe povestea pe care fiul acestui cuscru o asterne pe hârtie spre stiinta neamului sau.

Ce faci când ai un razvratit în familie?

În realitate Kekaumenos, un nobil bizantin  de veche spita, prudent si constient ca toata siguranta lor sta într-o relatie buna cu împaratul, a realizat ca "aventura" lui Niculita, arunca o pata asupra întregii familii. Asa ca, a scris o poveste credibila asupra intentiilor onorabile ale acestuia. În realitate Niculita nu a fost nici primul si nici ultimul dregator care s-a aliat cu rasculatii. Zece ani mai târziu vestarhul Nestor se afla în fruntea rascoalei oraselor paristriene[3]. Prin urmare aceasta formula de a controla o rascoala si în acelasi timp de a pastra relatiile bune cu împaratul, era o strategie a nobilimii provinciale de a trece prin evenimente cu minimum de pierderi.

Si nobilul transformat peste noapte în cronicar arunca întreaga vina asupra vlahilor, acuzându-i de cele aratate mai sus. Sunt trei capete de acuzare: necredinta fata de împarat, necredinta fata de Dumnezeu si vicii de caracter (înselatoria, minciuna si hotia).

În tot raul  este si un bine

Pentru ca  vorbele lui sa nu para goale a încercat sa le argumenteze si, ca orice intelectual care se respecta, plonjeaza în istorie. Ca sa arate ca vlahii sunt necredinciosi împaratului, ce argument credeti ca aduce? Nici mai mult, nici mai putin, decât originea lor. Ne-am fi asteptat la o origine tracica. Gresit! Kekaumenos afirma sus si tare ca vlahii se trag din dacii condusi de Decebal si razletiti de cucerirea romana în toate partile:

"Loviti cu razboi de împaratul Traian si înfrânti deplin, au fost supusi de acesta, iar regele lor numit Decebal, a fost ucis si capul i-a fost înfipt într-o sulita în mijlocul orasului romeilor. Caci acestia sunt asa numitii daci zisi si besi[4]".

Prin urmare vlahii din Balcani se trag tot de la nordul Dunarii. Cu alte cuvinte toti vlahii si cei de la nordul cât si de la sudul Dunarii, au aceeasi origine daco-romana. Faptul ca la aproape o mie de ani de la epopeea lui Decebal, vlahii îl pastrau în memoria colectiva este un fapt extraordinar. De unde stia acest bizantin amanunte atât de precise despre istoria vlahilor? Probabil de la bunicul sau, Niculita cel Batrân, care a fost numit de împarat conducator peste vlahii din Elada. Acest argument pe care Kekaumenos îl aduce în favoarea necredintei vlahilor fata de împarat, mai arate înca un lucru. Ca vlahii, fara scoli sau structuri politice, reusisera sa îsi transmita timp de o mie de ani istoria.

Originea comuna a vlahilor de pe ambele maluri ale Dunarii este mentionata si de un cronicar din sec. XV, Laonic Chalcocondil care spune: "cum si neamul care locuieste din Dacia pâna în Pind si care se întinde în Tesalia. Vlahi se numesc si unii si ceilalti. Si n-as putea sa explic si sa spun  care din acestia la care au venit"[5]. Asadar Kekaumenos ne face un serviciu imens spunându-ne ca vlahii de la sudul Dunarii se trag tot de la Nordul Dunarii, din Dacia.

În realitate, însa, vlahii si-au aratat de mai multe ori credinta fata de statul roman atât prin faptul ca se înrolau în armata bizantina, cât si  prin participarea directa la diverse batalii. Atunci când latinii au cucerit Constantinopolul în timpul cruciadei a IV din 1204, cel care a aparat imperiul, atât cât a putut, a fost vlahul Ionita Caloian, conducatorul vlahilor si bulgarilor. Aliat cu cumanii, si împrumutând felul de lupta al turcilor, i-au batut pe franci si l-au omorât pe  "vestitul împarat Baldouin"[6]. Spune cronica franceza: "Si când a auzit si a aflat si a fost informat de faptul ca francii au pus stapânire pe Oras si ca au încoronat si împarat, au luat cetatile, au împartit tinuturile întregii Romanii, atunci el a trimis îndata, grabnic, soli în Cumania, dupa ajutor. Au venit 10000 de oameni, toti cumani alesi împreuna cu turcomani alesi, au venit cu totii calare... A adunat si poporul din toata tara stapânita de el, a adunat oaste mare si viteaza si a început o lupta crâncena împotriva francilor"[7].

Credinta fata de un Imperiu decazut, împotriva caruia de multe ori se rasculasera, nu se poate explica decât prin  apartenenta culturala. Vlahii participasera prin romanitatea lor la cultura bizantina, erau integrati acesteia si vedeau în Imperiu o Romania, o continuare legitima a Imperiului Romanilor.

Ionita Caloian  este cel care a adus-o  cu mare alai pe Sf. Parachiva (aflata acum la Iasi), de la Epivat la Târnovo unde se afla capitala taratului vlaho-bulgar, unde Sfânta a stat 160 de ani, pentru ca orice s-ar spune vlahii erau credinciosi.

Si altii spun despre credinta vlahilor

Traditia spune despre biserica Vlaherne, în care se încoronau împaratii, ca fost ridicata de o comunitate de vlahi veniti de la nordul Dunarii.

Primele stiri despre vlahi le aflam dintr-un document din secolul VIII, pastrat la Manastirea Kutlumus din muntele Athos.

În secolul XI un decret al împaratului Alexios I Comnenul îi alunga pe vlahi din Muntele Athos pe motiv ca stricau rânduiala din sfintele manastiri. Daca însa cercetezi cauzele tulburarilor provocate de ei afli de fapt ca datorita relatiilor bune pe care le aveau cu monahii au fost goniti din Athos si unii calugari chiar  i-au urmat "caci parintii de la Athos nu mai puteau uita binefacerile vlahilor : bucuriile si întâlnirile, laptele, brânzeturile si lâna, ospetele, schimburile de servicii si afacerile cu ei, adica între vlahi si monahi, apoi betiile diavolesti care au aparut pâna la urma. Intrase diavolul în inimile vlahilor deoarece aveau cu dânsii si femeile lor, îmbracate în straie barbatesti ca pastorii; pasteau turmele, slujeau manastirilor...faceau si pâine în paraclisele manastirilor si erau, sa zic asa, iobagii si slujitorii îndragiti ai monahilor"[8]. Cea mai grava  acuzatie a fost însa aceea ca ,"Vlahii au ca pastori femeile lor.[9] Or era cunoscuta restrictia impusa femeilor de a nu intra în Sf. Munte. Asa ca cele 300 de familii de vlahi au fost gonite din Athos. Dar mai spune documentul ca "numarul vlahilor a putut fi cunoscut, dar al monahilor era cu neputinta de aflat si de spus, caci parea o multime fara sfârsit[10]". Cum 300 de familii nu puteau hrani o multime fara sfârsit, vedem si motivul neîntelegerilor dintre monahi. Interesant este ca documentul descrie o relatie frateasca între monahi si mireni, relatie pe care o reîntâlnim în tot evul mediu românesc si chiar si astazi.

Aceasta situatie avea o baza oarecum legala deoarece din alt document, un decret al împaratului Alexios I Comnenul ( 1081-1118) aflam ca Marea Lavra avea vlahi dependenti de manastire, dar care erau liberi în deplasarile lor, care nu plateau dari statului, ci dadeau manastirii pentru plata anuala a pasunatului[11].

În secolul XI vlahii aveau o episcopie separata, ceea ce denota numarul mare si importanta lor[12].

Lumea bizantina avea multa diplomatie...

Cât despre viciile de caracter ale vlahilor, Kekaumenos evita câteva amanunte,   Chiar în povestea spusa de el, Niculita a fost cel care i-a tradat pe vlahi prin faptul ca le-a oprit rascoala chiar  în momentul de glorie, fara a se profita în nici un fel de izbânzi.

Si apoi chiar atitudinea împaratului care le promisese satisfacerea revendicarilor  si chiar le trimisese o icoana, ca apoi sa se dezica de tot. Niculita a tradat, împaratul a mintit, Kekaumenos calomniaza. Asta era societatea bizantina, asa ajunsese Imperiul Romanilor. Asemenea oameni o reprezentau. Nu stim cât de mincinosi si hoti erau vlahii, dar într-o societate unde chiar împaratul minte, te astepti la orice. Capeteniile rascoalei au fost lasate patru luni în libertate tocmai pentru ca participantii la rascoala sa se împrastie si nu ca sa îi vada lumea ca învingatori, cum credeau ei. Sa mai spunem cât de perfide erau unele actiuni ale bizantinilor fata de popoarele "barbare". Nu este locul aici. Dar trebuie sa spunem ca Kekaumenos îsi îndemna urmasii sa aiba fata de vlahi urmatoarea atitudine "prefa-te si tu ca le esti prieten". Or când un parinte îsi îndeamna copii la o atitudine duplicitara fata de altii, îl îndeamna la minciuna de fapt, ascunsa sub masca diplomatiei.si lumea bizantina avea multa diplomatie.

Dar nici o absolvire din principiu nu se poate face pentru ca noi nu avem scrisa înca, o istorie a mentalitatii românesti. Nu este exclus ca vlahii, în anumite situatii, si nu toti, sa fi mintit sau sa fi furat. Nu stim. Însa cu totii stim ca în timpul comunismului românii au si mintit, au si furat. Dar aceste pacate au fost, oarecum, explicate prin sistemul care te obliga uneori la asemenea lucruri.  Probabil si celelalte popoare ex-comuniste au procedat la fel. Noi credem ca minciuna si hotia unui popor este altceva decât minciuna si hotia unui individ, desi ambele au la baza acelasi impuls: supravietuirea. Asemenea fapte nu pot fi scuzabile dar pot fi explicate. Prin urmare banuim anumite deficiente ale sistemului bizantin, dealtfel destul de functional, care sa-i  fi împiedicat pe vlahi sa îsi dezvolte economia lor traditionala bazata pe tranhumanta, însa destul de organizata. Astfel,  atunci când vlahii se rasculau în Elada, nevestele lor erau plecate cu turmele în Muntii Balcani, departe de o eventuala represiune împotriva familiilor rasculatilor.

În loc de concluzii

Multe s-ar mai putea spune despre vlahi, dar ne rezumam doar la a sublinia faptul ca în secolul XI documentele îi mentioneaza pe vlahii de la sudul Dunarii ca pe un popor deja format, cu o istorie si obiceiuri pe care le pastreaza de secole în cadrul unui imperiu multi-etnic. Un popor ortodox bine integrat culturii bizantine.

Este interesant faptul ca larissenii, ceilalti participanti la rascoala, nu sunt nominalizati etnic. Sa fi fost greci? Nu stim. Dar aceasta distinctie denota faptul ca vlahii se considerau diferiti de ceilalti si erau priviti ca tare, iar comportamentul lor dovedeste o constiinta etnica.

Trebuie sa mai  mentionam ca aproape nici un popor traitor în imperiul sau în afara lui nu a scapat de limba veninoasa a cronicarilor bizantini[13], dar aceste aprecieri trebuie analizate mereu în context.

Emilia Corbu

Abrevieri

FHDR = Fontes Historiae Daco-Romanae

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!