Educaţie via Club Bamboo

Astăzi în România se tot vorbeşte de “problema tineretului” şi de modul în care ea ar putea fi rezolvată. Majoritatea soluţiilor propun strategii de adaptare a tânărului la “habitatul” social sau de alterare a “mediului” aşa încât între “mediu” şi “subiect” să nu existe “tensiuni”. Şi într-un caz, şi în altul se aplică o inginerie socială sau economică (în sensul american al termenului engineering) care nu ţine cont de natura personală a fiinţei umane (“personal” în sensul antropologiei creştine: omul este o fiinţă concretă şi ireductibilă, care se “mişcă” într-un câmp dinamic de relaţii sociale de tip “personalist”).

Hipersocializarea şi dispariţia conştiinţei critice

Societatea românească nu-şi propune să-i “cultive” pe tineri. După modelul tehnoglobalist, tinerii trebuie transformaţi în 1) unelte docile de muncă pentru a fi exportate în ţările Uniunii Europene; 2) cetăţeni pasivi care să nu “deranjeze” bunul mers al capitalismului financiar-monopolist cu varianta sa locală, “capitalismul de cumetrie” de tip oligarhic-mafiot. Ingineriei economice îi corespunde o inginerie socială a cărui prim obiectiv este “formatarea” unor generaţii obediente.

Tinerii, care au pătruns deja în “sistem” sau se străduiesc să devină una dintre rotiţele sale, sunt de obicei hipersocializaţi. În viziunea noastră, termenul “hipersocializare” se referă la acceptarea pasivă şi necondiţionată de către tineri a funcţiilor pe care le îndeplinesc în “sistem.” Dacă socializarea este un proces firesc şi benefic de integrare socială, hipersocializarea se dovedeşte un proces de condiţionare excesivă. Odată ce va fi fost hipersocializat, tânărul va executa exact ceea ce sistemul aşteaptă de la el. În categoria tineretului hipersocializat includem tinerii intelectuali şi politicieni educaţi să aplice necondiţionat directivele Uniunii Europene, activiştii ONG-urilor cu tentă mondialistă, feministele, activiştii susţinători ai homosexualilor şi ai persoanelor cu dizabilităţi, tinerii stângişti de toate culorile (“stângiştii de bibliotecă”, multiculturaliştii, revoltaţii “cu voie de la stăpânire” împotriva “rasismului” şi “homofobiei”), tinerii “intelectuali publici” de orientare neoconservatoare, tinerii teologi de orientare ecumenistă, unii “experţi” şi manageri tineri care lucrează pentru proiecte guvernamentale, marile bănci şi firme transnaţionale. Cei mai mulţi dintre ei sunt doar funcţii într-o reţea, o însumare de subspecializări, automate “multi-task” incapabile să mai discearnă întregul.

De pildă, viaţa unui tânăr manager oscilează între activitatea intensă şi inactivitatea totală. Când munceşte pe brânci, când adoarme în faţa televizorului. Munca sa, desfăşurată în regim de sclavie voluntară, îl separă de semenii săi şi de el însuşi în numele “eficienţei”. În biroul-cuşcă (cubicle) este doar un mecanism programat să ducă la îndeplinire “proiecte”; acasă devine un robot domestic, viaţa sa particulară fiind prinsă în păienjenişul altor zeci de “microproiecte” casnice. Fiecare “proiect” îl “feliază”, nu-i mai permite să se adune într-o persoană.

De obicei, aceşti tineri nu au convingeri personale ferme. Comportamentul lor este dictat de cinism şi instinctul de supravieţuire. Singura lor grijă este cum să-şi protejeze venitul şi statutul social “de invidiat”. Sistemul politic şi cel economic recompensează conformismul tinerilor nicidecum spiritul de iniţiativă. Încă din copilărie, “tânărul studios” ştie că nu are şansă să devină “băiat de băiat” dacă nu aparţine unei “transnaţionale”, unei “reţele” sau “găşti” de “şmecheri” locali (“şmecheri” din cultură, din economie, din învăţământ etc.). Devine conformist încă înainte de a fi remunerat pentru slugărnicia sa. Atitudinea cinică îi deosebeşte de tinerii hipersocializaţi din Occident. Aceştia se simt vinovaţi pentru faptele şi spusele contrare aşteptărilor “sistemului”. Tinerii români hipersocializaţi nu se prea încurcă în probleme de conştiinţă. Sunt doar adaptabili. Conformişti din instinct. Îi vom numi “sclavii fericiţi” ai confortului.

Confortul este ideologia mediocrităţii şi filistinismului, delăsării şi facilităţii prin care tânărul îşi pune cătuşele la mâini şi-şi leagă ghiuleaua de picioare. “Sclavii fericiţi” iubesc confortul întrucât îşi economisesc eforturile. Nu există confort fără adaptabilitate – Petre Tuţea ar zice “de ploşniţă” – la scheme abstracte şi drumuri bătătorite. Confortabil este echivalentul lui convenabil, “ceva” este redus la forma sa instrumental-utilitară.

O viaţă cu adevărat confortabilă o are cel perfect adaptat la o lume de forme şi imagini prestabilite. Tânărul hipersocializat găseşte că ar fi mult mai confortabil să trăiască în Elveţia decât să-şi câştige existenţa în România: Ţara Cantoanelor îi cere doar să se adapteze la structurile ei eficiente. Acolo, ar funcţiona ca într-o baie de ulei în timp ce în România ar trebui să lupte, să reziste asaltului realităţii concrete. Stabilit în Elveţia, va deveni probabil un sclav fericit; în România, ar avea şansa să rămână om liber. Cu o condiţie: să înfrunte legea dură a realităţii.

Confortul îi oferă tânărului hipersocializat iluzia certitudinii şi a siguranţei. Dacă eşti adaptat la sistem, nu-i nevoie să ai opinii ferme pentru a-ţi găsi echilibrul existenţial. Eşti calibrat din afară prin tot felul de inginerii economice şi sociale. Funcţionezi pe pilot automat. Nu poţi să te împotriveşti angrenajului diabolic întrucât utilul agreabil a devenit un idol. Corespunde perfect aşteptărilor “omului recent”, acest enorm stomac ce digeră perpetuu.

Formarea unor tinere “elite” hipersocializate are un efect negativ asupra educaţiei tinerei generaţii din România. Obiectivul principal al unei democraţii este să creeze cetăţeni liberi nicidecum masteranzi şi consultanţi. Există o frază celebră a lui Aristotel: “Cine este cetăţean? Este cetăţean cel care este capabil să conducă şi să fie condus.” Cu alte cuvinte, cetăţean este cel care poate să-şi asume responsabilităţi şi să aibă iniţiative. Elitele hipersocializate produc însă o contra-educaţie politică şi socială. De pe poziţia lor de role model predică adaptarea la “sistem” în loc să insufle în ceilalţi tineri dorinţa de a schimba cu adevărat starea de fapt. În opinia noastră, cetăţean este cel care îşi exersează drepturile şi datoriile democratice pentru a ieşi din “conformismul generalizat” (Castoriadis) impus de societatea postmodernă – un model de societate spre care România se îndreaptă cu paşi rapizi.

Tinerilor trebuie să li se dezvolte conştiinţa critică. În acest scop, sistemul de educaţie are menirea să-i înveţe cum funcţionează cu adevărat societatea. În loc de analiza critică a mecanismelor sociale şi a ideologiilor dominante, tinerele “elite” hipersocializate ţin discursuri sterile (dar plătite) despre “pluralism” şi “respect pentru diferenţa celuilalt”.

Tineretul hipersocializat ar vrea implementat în România modelul societăţii multiculturale de sorginte neomatriarhală, la modă în Uniunea Europeană. Un astfel de model privilegiază “protecţia” şi supunerea, nicidecum autonomia şi responsabilitatea personală. În România, bătălia tinerelor feministe stipendiate contra familiei patriahale nu va duce decât la distrugerea autorităţii parentale şi întărirea celei etatiste sau a “grupului”. Autoritatea “tatălui” avea un caracter educativ. Nu urmărea să-l menţină pe tânăr într-o stare de infantilizare permanentă. Era mai mult o ucenicie a libertăţii, o practică a exercitării autonomiei faţă de puterile care ar fi încercat să-i submineze tânărului alteritatea sa personală. Distrugând autoritatea “tatălui”, noul matriarhat distruge ecranul protector al familiei, cel care se interpunea între individ şi instanţele anonime ale puterii instituţionale sau de “grup”.

Galeria de pseudopersoane ale noului tribalism românesc de tip neomatriarhal – de la mafiotul şarmant şi clănţăul atotcunoscător la “expertul” iluzionist şi politicianul mânjit – nu este produsă de o cultură personalistă “patriarhală” în cădere liberă, ci de o economie în care capitalul financiar si distribuţia de imagini sunt concentrate în mâna unui număr limitat de indivizi. În loc să moşească cât mai multe persoane autonome şi responsabile – aceasta ar fi menirea unei democraţii adevărate – “democraţia” românească produce un număr nelimitat de clienţi (în sensul antic al cuvântului, plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician şi protejat de acesta). Legăturile de dependenţă şi protecţie sunt în mod fals personale; de fapt, sunt legături economice de tip clandestin. Multe dintre “persoanele publice” pe care tinerii le iau drept “personalităţi” sunt de fapt clienţi ai diferitelor mafii (mafia politică, a petrolului, mass mediei, a “tunurilor” din marile contracte etc.) Pentru tineretul român, clientul a devenit personalitatea umană de invidiat.

În opinia noastră, societatea românească ar trebui să refuze orice implant neomatriarhal care-şi propune să delegitimeze competenşa şi autoritatea familiei în educaţia copiilor. Acolo unde autoritatea parentală se manifestă tiranic sau iresponsabil, ea trebuie “domesticită” prin măsuri educative dar nicidecum slăbită sau înlocuită printr-o inginerie socială de tip marxist. Nici o instanţă anonimă nu va putea înlocui familia, singura instituţie capabilă să-l crească pe tânăr în spiritul autonomiei şi a responsabilităţii sociale.

În situaţia României, hipersocializarea este un fenomen totuşi restrâns. Se manifestă îndeobşte la nivelul tinerilor intelectuali şi “cadrelor” care au misiunea să disemineze în rândul populaţiei valorile “democraţiei de masă”s1t promovată de ideologiile globalismului. În lipsa unui stat managerial puternic, socializarea tineretului sub tutela unor ideologii din import rămâne o fantezie a păturii conducătoare, o formă fără fond.

Socializare prin Club Bamboo

În România, predomină socializarea defectuoasă a tinerei generaţii. Vidul cultural, creat de noile realităţi economice şi sociale, a înlesnit manifestările unui tineret abulic, “eliberat” de responsabilităţi şi obsedat de partea materială a vieţii – prin “partea materială” înţelegând sclipiciul societăţii de consum. Un tineret care recuză coerenţa în gesturi şi atitudini. Când se manifestă violent, când se afundă în pasivitate civică şi cinism. Consideră că totul i se cuvine, revendică mereu lucruri la care nu are dreptul. Gândirea sa este o non-gândire, înţelege doar ceea ce este dat: realitatea insignifiantului, banalului şi conformismului generalizat. Hedonismul său îl înrobeşte idolilor zilei. Se vrea provocator şi revoltat, dar îşi exprimă revolta într-o manieră mimetică şi incoerentă, deseori pe banii statului şi a unor sponsori particulari (de pildă, tinerii artişti români ce au expus sub tutela Institutului Cultural Român din New York o amestecătură de falusuri şi zvastici pentru a-şi manifesta “dreptul la diferenţă” şi “spiritul contestatar”). Dar oare tinerii sunt vinovaţi? Nu cumva societatea românească culege acum ceea ce a semănat?

Sub presiunea globalizării şi a unor procese corozive interne, societatea românească este pe cale de a se transforma într-o masă aglutinantă de indivizi nediferenţiaţi, monadici, fiecare mânat de propriile sale interese. Dintr-un neam aşezat, riscăm să devenim o adunătură de unităţi incoerente ţinute laolaltă prin procese mecanice: inginerii sociale şi culturale, relaţii juridice de tip contractualist, stimulente economice venite de aiurea, proiecte de integrare în unităţi statale transnaţionale. Cauza acestui proces de dezintegrare a organismului social rezidă în degradarea constantă a raporturilor personale pe care românul le întreţine cu Dumnezeu, cu semenii şi cu mediul natural. Orice încercare de “renaştere culturală” sau “schimbare politică” este menită eşecului atâta timp cât în existenţa de zi cu zi relaţia personală va continua să subziste într-o formă pervertită.

Cum ar putea o astfel de societate depersonalizată să-i socializeze pe tineri altfel decât într-un mod defectuos? Cine este astăzi role model-ul tinerei generaţii? Persoana care să încarneze valorile perene ale onestităţii, integrităţii, devotamentului faţă de bunul public, spiritul de sacrificiu, patriotismul (a fi patriot a devenit în cercurile “multiculturale” dâmboviţene similar cu a fi fascist). Răspunsul este unul singur: Nimeni. Role model-ul tinerei generaţii este Banul transformat într-un idol, un dumnezeu personal, care se manifestă sub forma unei puteri autonome. Banul, în chip de pseudopersoană, concentrează asupra sa privirile înşelate ale tinerilor, generează în sânul lor un comportament hipnotic generalizat. Banul îl seduce pe tânăr oferindu-i o transfigurare iluzionistă a lumii în care trăieşte. Mult visata schimbare la faţă a României s-a produs pe tărâmul aparenţelor. Role model a devenit şmecherul, şmenarul, fâţa, băiatul de băiat, VIP-ul, “figura eclezială de tip modern” şi “intelectualul de elită”, toate odrasle ale Mamonei, reprezentanţii unei lumi realmente răsturnată. Aceste fiinţe larvare – din latinescul “larva” însemnând “mască” iar prin extensie “strigoi” – se prezintă drept contrariul persoanei. Deşi toată lumea ştie că ele nu sunt ceea ce sunt, “larvele” continuă să funcţioneze ca model de identificare în virtutea relaţiei privilegiate cu Banul şi a puterii lor “mistice” de a întrona un fundamentalism al vidului.

Tânărului român îi lipsesc nu numai modele de urmat din prezent, ci şi eroii din trecut. În cei aproape douăzeci de ani care au trecut de la căderea comunismului, în România au avut loc acţiuni sistematice de delegitimare a miturilor şi figurilor legendare ale românilor. De la demitizarea istoriei românilor, operată de “Şcoala Boia”s2t la Eminescul cel hidos al lui Mircea Cărtărescu (“mic şi îndesat”, “negricios, foarte păros”) – iresponsabilele “elite” postdecembriste le-au răpit tinerilor posibilitatea de a se identifica cu marile personalităţi din trecut. Când, în clasă, profesorul povesteşte despre faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul, copilul se gândeşte “Oare de ce n-aş fi fost eu?”. Identificarea cu eroul legendar duce la consolidarea stimei de sine, a demnităţii sale personale. Mitologia naţională nu produce şovinism decât în cazul în care este manipulată cinic (în cazul României, de grupările securisto-naţionaliste ale lui Vadim Tudor şi Artur Silvestri). Altminteri, mitologia naţională este benefică pentru păstrarea identităţii unui popor. De pildă, reputatul istoric britanic David Cannadine, citat de Mircea Platon s3t, departe de a acuza mitologia naţională, aşa cum procedează “Şcoala Boia”, subliniază rolul benefic pe care l-a avut retorica naţionalistă a lui Churchill pentru salvarea Marii Britanii de primejdia ocupaţiei naziste.

Clasa politică post-comunistă din România a conlucrat cu cercurile stângiste din Occident pentru a-i discredita în ochii tinerilor pe luptătorii creştini împotriva comunismului care au murit în închisori. În fiecare martir omorât de comunişti, copilul a fost educat să vadă un Zelea Codreanu. În fiecare cămaşă a lui Hristos, o cămaşă verde. Aşa s-a ajuns ca tinerii de 20 de ani din România să considere că marea tragedie a României nu a fost comunismul ci Legiunea! O astfel de inginerie culturală a avut ca scop eradicarea Memoriei şi discreditarea figurilor rezistenţei anticomuniste. Aşa cum în Occident tinerii sunt educaţi de Noua Stângă să vadă în orice “patriot” un “rasist”, tot aşa în România tânăra generaţie trebuie să descopere în fiecare român care-şi apără neamul, tradiţiile şi istoria un “legionar” şi un “ultranaţionalist”.

Când un tânăr este lipsit de modele “naţionale” viabile, când părinţii săi sunt plecaţi la muncă prin lume, cine ar putea să-l “socializeze”? Care i-ar putea fi modelele? Răspunsul este... Club Bamboo. Iată cum îl descrie un site turistic englezesc: Possibly the hardest club to get into in Bucharest; bring at least one supermodel under each arm if you want to get your foot in the door. Should you succeed, you’ll find you’ve entered a world devoid of any sense of reality. Incredibly rich Romanians come here to flex their egos, show-off last year’s laughable Italian fashion and impose their self-importance over whatever may be happening around them. (Este poate clubul din Bucureşti unde se pătrunde cel mai greu; prezintă-te la uşă cu cel puţin două supermodele agăţate de fiecare braţ, dacă vrei să fii admis înăuntru. Dacă ai reuşit să pătrunzi, vei găsi o lume lipsită de orice sens al realităţii. Români incredibili de bogaţi vin aici să-şi flexeze “ego”-ul, să-şi etaleze îmbrăcămintea, croită după o ridicolă modă italiană de anul trecut, şi să se dea importanţi faţă de orice se întâmplă în jurul lor). În plan simbolic, Club Bamboo este idealul de viaţă pe care-l oferă în prezent tinerilor societatea românească. Prin încrengătura variantelor sale, Club Bamboo acţionează ca principal instrument de “socializare” a tineretului înlocuind instituţiile tradiţionale (familia, şcoala, biserica).

Departe de mine ideea că România nu mai are tineri normali. Problema este că a fi un tânăr normal în România de astăzi este din ce în ce mai greu. Socializarea firească a tineretului a devenit un proces “subversiv”, încă posibil prin eforturilor conjugate şi eroice ale unor părinţi lucizi, profesori şi mentori inimoşi. Tânărul normal are de înfruntat atât presiunea forţelor de hipersocializare, cât şi ofensiva elementelor “bambooizate”. Unele îl vor transformat într-o unealtă intersanjabilă, un mecanism economic alienant, altele îl agresează mereu prin non-valoare şi grobianism infatuat. Strivit între o “elită” tânără cooptată, în care nu se recunoaşte, şi masa de tineri ce visează să ajungă în paradisul lui Club Bamboo, tânărul normal este cea mai periclitată “minoritate” din România de azi.

Concluzii

În acest articol am vrut să atragem atenţia asupra existenţei unor grave probleme în procesul de socializare a tinerilor din România. Pe de-o parte, avem un tineret intelectual în mare parte hipersocializat, cinic şi conformist, pe de-a altă parte masa tineretului socializat defectuos de o Românie bambooizată. Într-o ţară în curs de a-şi pierde identitatea culturală şi total anexată economic, tânărul este socializat de către forţe depersonalizante. Ele nu urmăresc dezvoltarea personalităţii, ci transformarea tânărului într-o simplă anexă a unui “grup” (gaşcă, grup de influenţă etc.) şi o unitate economică (consumator/producător). În loc să fie un univers personal, un “cineva”, tânărul devine un obiect manipulabil, un “ceva”.

Pot instituţiile statului să ajute la remedierea situaţiei? Răspunsul este pozitiv. Cu o condiţie. Statul român trebuie să vadă în tânăr o persoană unică şi ireductibilă care urmează să-şi asume rolul cetăţeanului în mod responsabil şi într-o deplină autonomie intelectuală şi economică. Dacă statul îl va privi în continuare pe tânărul român drept un simplu consumator şi o unealtă de muncă intersanjabilă, care poate oricând fi înlocuit cu un pakistanez sau indian, atunci discuţiile despre implicarea instituţiilor în socializarea tineretului devin inutile. Vom continua să avem o mână de tineri socializaţi pavlovian de UE şi o masă amorfă lăsată de izbelişte socializată de România bambooizată. Într-o Românie anormală, tinerii normali vor continua să fie o “minoritate”. Vor părăsi ţara sau se vor revolta. Speranţa, singura speranţă a acestei ţări, este ca ei să aleagă în cele din urmă calea revoltei.

NOTE:

[1] Democraţia de astăzi are prea puţin în comun cu valorile democratice tradiţionale. Termenul cel mai potrivit ni se pare cel de “democraţie de masă” folosit de Paul Edward Gottfried în cartea sa After Liberalism. Este vorba de o democraţie “de consum” decontextualizată, formulată în termenii statului managerial, ce se adresează unui cetăţean pasiv şi lipsit de cultură politică. Democraţia de masă şterge graniţa dintre consensul popular şi controlul birocratic prin promovarea unei retorici a grijii faţă de cetăţean. De multe ori această grijă este o încercare deghizată de a reglementa viaţa persoanei în cele mai mici amănunte.

[2] Doi istorici români, Mircea Platon în Cine ne scrie istoria? şi Aurel Pop în Despre istorie, adevăr şi mituri. O replică dlui Lucian Boia au demonstrat concludent falsitatea tezelor de orientare neomarxiste ale lui Lucian Boia.

[3] Cine ne scrie istoria? (Editura Timpul, Iaşi, 2007), nota de subsol, p.126

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!