Vedere de pe Centură

Hulă pe Lacul Rusesc

Lumea contemporană trece printr-o gravă confruntare pentru resurse primare. Aşa se poate explica şi invadarea Georgiei de către Rusia, ţară ce pare bântuită de vârcolacii obsesiilor imperiale. În timpul reuniunii NATO de la Bucureşti, Traian Băsescu afirma că Rusia trebuie să iasă din logica războiului rece. Era o formulă totuşi elegantă pentru preşedintele care ne-a obişnuit cu expresii mult mai tari. Mai să nu-l recunosc. În realitate, Kremlinul nu se vindecă de mentalitatea imperială. Vrea să deţină monopolul resurselor energetice şi pare dispus să folosească mijloace militare în acest scop. Niciodată Europa nu a fost la cheremul Rusiei, ca astăzi. Reamintim că Traian Băsescu a insistat de mai multe ori, inclusiv la Bruxelles, pentru construirea alternativelor la resursele energetice ruseşti. Oricât de greu ar fi, este singura modalitate raţională. Altfel, multe ţări europene îşi vor pierde suveranitatea în faţa unui colos pe care îl plătim tot mai bine. Tot Marinelu afirmase că "Marea Neagră este un lac rusesc" şi mulţi au cârnit nasul atunci: supărăm Rusia inutil, nu ne mai dă Rusia gaze, noi cumpărăm cele mai scumpe gaze din cauza lui Traian Băsescu, mai bine să plecăm capul! Şi multe alte enormităţi. Iar Prostănacu dacă nu are tupeu, parcă n-ar fi destul: "Traian Băsescu a propus în 2000 privatizarea Petrom sub pretextul rentabilizării sectorului economic. Actualul preşedinte e responsabil de dezastrul din sectorul energetic românesc", a declarat Mircea Geoană. Şi noi care credeam că Adrian Năstase a acceptat clauze secrete în dosarul de înstrăinare a trustului Petrom...

Dincolo de orice glumă amară, să fie însă clar: Gaprom face comerţ la scară planetară, iar nu pomeni, aşa cum mai cred unii inepţi de pe la noi. Rusia nu s-a sinchisit să scumpească mereu gazele chiar şi pentru Belarus, cu toate că Aleksandr Lukaşenko este cel mai slugarnic partener al Moscovei.

Precedentul Kosovo

Evoluţiile ulterioare aveau să demonstreze că evaluările preşedintelui României fuseseră corecte, chiar dacă păreau neconvenţionale. Pajura bicefală Putin-Medvedev s-a comportat la fel ca Stalin. Trupele ruseşti au invadat Georgia sub pretextul apărării rusofonilor "oriunde s-ar afla ei". Ironia face că tancurile Kremlinului au distrus şi Gori, oraşul în care s-a născut Iosif Visarionovici Giugaşvili, "Oţelitul" de mai târziu. În timp ce morţii au scăpat de toate grijile, bieţii georgieni au rămas fără locuinţe în pragul iernii. Evident, Rusia acuză Georgia de agresiune în dulcele stil bolşevic. Am văzut destui "specialişti" şi de pe la noi, care susţineau că preşedintele Mihail Saakaşvili este vinovat de tot dezastrul care a urmat. Eu cred însă că Georgia, stat independent, recunoscut de toate ţările membre ONU, are dreptul să-şi exercite suveranitatea asupra întregului teritoriu, deci şi asupra Osetiei de Sud şi a Abhaziei. Altfel, preşedintele georgian ar fi asemenea miliţianului Voronin de la Chişinău, care, atunci când i-a murit mama din Transnistria, i-a cerut voie lui Vladimir Putin să meargă la înmormântare. Ce facem? Ne jucăm de-a suveranitatea cu mercenari KGB ca Igor Smirnov?

Kremlinul s-a grăbit să recunoască independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei, două provincii aflate în componenţa statului suveran Georgia. Nu este aici un coşmar provocat de Rusia? Este limpede că această ţară şi-a pierdut dreptul moral de a simula pacificarea conflictelor îngheţate din fostul imperiu URSS. Şi iarăşi ne întoarcem la Marinelu care a cerut ca trupele ruseşti să fie înlocuite cu militari din cadrul structurilor internaţionale. În acelaşi timp, preşedintele României a făcut o călătorie la Chişinău, la Kiev, la Tbilisi şi la Ankara pentru a vedea care este poziţia acestor capitale. Cine i-a dat mandat? – s-au întrebat propagandiştii de serviciu şi din oficiu. De parcă şeful statului trebuie să meargă prin lume cu mandat de la Licuriciul cel Mare (SUA) sau de la pajura bicefală Putin-Medvedev. Dar dacă Rusia este îngrijorată de soarta popoarelor, iar noi facem un efort să credem, atunci să recunoască independenţa întregii Osetii fiindcă, oricum, osetinii nu sunt ruşi. Şi dacă balticii sau osetinii au dreptul la independenţă, de ce nu ar trebui să aibă acelaşi drept şi Cecenia, care a fost cucerită abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Ţările Baltice fuseseră cucerite cu peste o sută de ani în urmă. De ce nu ar avea aceleaşi drepturi Inguşetia, Daghestanul şi Tatarstanul?

E adevărat, a existat un precedent creat de Statele Unite în Kosovo, un experiment nefericit, pe care România nu-l recunoaşte şi bine face. Lumea contemporană se află pe marginea prăpastiei din cauza politicii de reîmpărţire a resurselor naturale, iar Washingtonul a subminat grav autoritatea Organizaţiei Naţiunilor Unite prin invadarea Irakului. Cele mai aberante atacuri la adresa ONU le-a făcut preşedintele George Bush înaintea invaziei. Fără ONU, mă tem că ne întoarcem la sălbăticia din preajma celui de-al doilea război mondial. În conflictul din Caucaz, diplomaţii au amuţit şi faptul este grav. Rusia foloseşte un conflict regional pentru a purta un război geostrategic: vrea să taie astfel coridorul Georgia-Azerbaidjan spre bazinul Mării Caspice. Aici va fi noul Kuweit, iar opoziţia Rusiei va duce la dezastru. Cu ce drept blochează Rusia evoluţia unor ţări ca Uzbekistan, Kazahstan, Turcmenistan, Tajikistan? Ne aflăm deja în plin război rece, iar dacă Rusia va continua să se opună deschiderii Caucazului şi a Mării Caspice, vom avea un nou război mondial. Europenii şi americanii au nevoie de resursele regiunii, pe care vor să le plătească la preţul pieţei, nu le confiscă în stil rusesc. Iată adevărata cauză a crizei.

"Rusia trebuie să revină acolo unde a fost!"

Reacţiile internaţionale au marcat o retorică previzibilă şi atât. Deocamdată, nimeni nu are curajul să meargă mai departe. Intuind că lumea bipolară se reface sub ochii lui, preşedintele Bush a cerut Rusiei să se retragă necondiţionat şi imediat din Georgia. "Recunoaşterea de către Rusia a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei încalcă integritatea teritorială şi suveranitatea Georgiei şi este contrară rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, susţinute de Rusia. Această decizie a Rusiei readuce în discuţie angajamentul său faţă de pacea şi securitatea din Caucaz. Ne reafirmăm angajamentul ferm şi continuu faţă de suveranitatea Georgiei în cadrul frontierelor recunoscute internaţional şi vrem să subliniem că respectăm şi susţinem Guvernul democratic şi legitim al Georgiei, într-un moment în care încercăm să găsim o rezolvare paşnică şi durabilă a conflictului", precizează un comunicat elaborat de către miniştrii de Externe din cele şapte ţări puternic industrializate: Canada, Japonia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Statele Unite. Ţările Uniunii Europene au reacţionat cu multă grijă, fiindcă Rusia este sensibilă la decibeli. Bernard Kouchner, şeful diplomaţiei franceze, a precizat că, după Osetia de Sud şi Abhazia, Rusia are "şi alte obiective, printre care Crimeea, Ucraina şi Republica Moldova". Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a avut o reacţie care nu-i mai permite să dea ochii cu omologul francez: "Aceasta ţine de o imaginaţie bolnăvicioasă".

Comanda fusese dată de însuşi premierul Vladimir Putin: "Ştim că în Georgia s-au aflat mulţi consilieri americani. Este o mare greşeală să înarmezi una din părţile implicate într-un conflict etnic şi apoi să rezolvi prin forţă o problemă etnică. Acest lucru duce cu gândul la faptul că liderii americani erau la curent cu acţiunea care se pregătea şi, foarte probabil, s-au implicat în aceasta. Încep să suspectez că totul s-a facut în mod intenţionat pentru a organiza un mic război victorios. Iar dacă acesta a eşuat, s-a urmarit transformarea Rusiei într-un duşman pentru a-i uni pe alegători în jurul unui candidat la preşedinţie. Desigur, este vorba despre candidatul partidului aflat la putere, pentru că numai formaţiunea aflată la putere dispune de asemenea resurse", a spus Vladimir Putin. El a promis că va retrage trupele din "zona tampon" după calmarea situaţiei şi a cerut Uniunii Europene să adopte o poziţie rezonabilă faţă de Rusia.

Cu o zi înainte de invadarea Georgiei, Putin a avut şedinţă de guvern. Igor Secin, primul adjunct al premierului, tocmai revenise din Cuba cu veşti calde: a semnat contracte de vânzare a unor bombardiere de tipul TY-204, Kamazî. Putin a spus apoi că Rusia trebuie să revină acolo unde a fost şi o discuţie despre bazele militare din Cuba ar fi oportună. Tatiana Golikova, ministrul Sănătăţii, l-a informat pe premier că anul trecut s-au născut 801000 de copii, cu 7,8% mai mulţi decât în 2006. Este consecinţa unei măsuri luate de acelaşi Putin. Orice rusoaică primeşte zece mii de dolari pentru naşterea unui copil. "Izvestia" titra deja: "Zavtra budet vaina!" - "Mâine va fi război!". Şi a fost.

Deocamdată, alături de Rusia se situează Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Belarus, şi Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei, orbit de ura lui faţă de Bush.

Cred totuşi că Rusia şi-a făcut prost socotelile. Nu se mai poate bate cu toată lumea. Invazia de-acum va determina conducerea Alianţei Nord-Atlantice să accelereze procesul de pregătire a Georgiei şi a Ucrainei pentru intrarea în NATO.

Mai mult, Finlanda vrea să renunţe la neutralitate şi să intre în NATO. Alexander Stubb, şeful diplomaţiei finlandeze, a fost destul de explicit: "Acum este indicat să se examineze chestiunea aderării. Momentul luării unei decizii nu a venit deocamdată, însă ar trebui să fim flexibili şi să ne adaptăm rapid politica de securitate. A crede că intervenţia rusă in Georgia nu va avea un impact asupra securităţii Finlandei, care are frontieră cu Rusia, e o naivitate. Disputele ingheţate se pot acutiza".

Finlanda este ţară neutră şi deţine preşedinţia OSCE. Reamintim că URSS a anexat jumătate din Peninsula Karelia, care aparţine Finlandei.

Ce poate să facă România în actualul context? Cred că prioritatea economică absolută este crearea alternativei la resursele energetice din Rusia. Conducătorii de la Kremlin vor rămâne la fel de vanitoşi, deci nu vor pricepe uşor importanţa relaţiei cu ţara noastră pentru a rezolva conflictele surde cu Ucraina, care vor veni. Gelu Voican Voiculescu afirma recent că Ucraina se va scinda, partea apuseană urmând să intre în NATO. Probabil că dacă va pleca el cu kalaşnikovul la Kiev, România va reprimi întreaga Basarabie.

Nu trebuie să fim panicaţi excesiv în legătură cu sursele de energie, deşi aici trebuie să investim cu prioritate. România se numără printre statele Uniunii Europene cel mai puţin dependente de importurile de energie, cu o pondere de 29% a resurselor provenite de peste hotare în consumul intern, la nivelul anului 2006, potrivit datelor Biroului de Statistică al Comisiei Europene, Eurostat.

Polonia şi Marea Britanie au importat, în acelaşi an, 20% din energia necesară, iar Cehia a avut nevoie de resurse de peste hotare în proporţie de 28%.

Cele mai mari rate de dependenţă se regăsesc în Cipru (102% - o parte din energie nu a fost folosită în anul în care a fost importată), Malta (100%), Luxemburg (99%) şi Irlanda (91%).

Singurul exportator net de energie este Danemarca, cu o rată de dependenţă de -37%.

"Rusia sunt eu!"

Ecourile plecării scriitorului Alexandr Soljeniţîn spre lumea mucenicilor ruşi nu s-au stins încă. După ce a fost înmormântat la cimitirul Mânăstirii Danskoi de la Moscova, numeroase personalităţi din lumea întreagă au evocat memoria luptătorului anticomunist. Preşedintele Dmitrii Medvedev şi premierul Vladimir Putin l-au însoţit pe ultimul drum. Ei şi-au exprimat condoleanţele faţă de văduva scriitorului, Natalia, care era însoţită de cei doi fii: Stepan şi Ermolai. Cu cinci ani în urmă, Soljeniţîn l-a rugat pe patriarhul Alexei al II-lea să-i permită să fie înmormântat în cimitirul Mînăstirii Danskoi, acolo unde se odihnesc osemintele altor luptători anticomunişti din Rusia. Vorbind în faţa sicriului expus la Academia de Ştiinţe din Moscova, Mihail Gorbaciov a amintit că Soljeniţîn a supravieţuit totalitarismului fiindcă a urmat calea cea dreaptă. O ironie a istoriei: românul Alexandru Şoltoianu din Basarabia era încă deţinut politic în lagărele siberiene şi pe vremea "democratului" Mihail Gorbaciov.

În 1962, Soljeniţîn publică romanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovici în care descrie viaţa în lagărele din Siberia. În 1970, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru literatură. Au făcut ocolul Pământului cărţile lui fundamentale: Arhipelagul Gulag, În primul cerc. În 1974, comuniştii de la Kremlin au hotărât să-i anuleze cetăţenia sovietică şi să-l expulzeze. În 1990, Mihail Gorbaciov, cel care a inaugurat politica de perestroika şi de glasnosti, i-a redat cetăţenia. Soljeniţîn s-a întors din Statele Unite în Rusia în anul 1994. Şi-a trăit ultimii ani mai mult izolat. Nu s-a dezminţit niciodată. A rămas egal cu sine însuşi până la capăt, ca un mujic rus, ajuns intelectual de rasă. Un simplu ţăran rus. Dezrădăcinat. Mult prea departe de imaginea profetului mesianic sau de ayatollahul pravoslavnic, aşa cum îl vedeau adversarii ideologici. Preşedintele Boris Elţîn i-a acordat Ordinul "Sfântul Andrei", iar Aleksandr Soljeniţîn a refuzat să-l primească. "Nu pot accepta un premiu de la autoritatea supremă, care a condus Rusia spre acest prezent, spre ruinarea statului", a ripostat scriitorul. Toată viaţa a avut două repere morale: sfântul pământ al Rusiei şi Adevărul. În America, avea o casă într-o pădure din Vermont. De-acolo a venit în Franţa la comemorarea lui Philippe de Villiers. Era aşteptat să rostească un discurs asupra istoriei universale. Soljeniţîn a condamnat "principiul distructiv" al revoluţiei bolşevice, care a rupt-o brutal cu trecutul istoric al Rusiei. Era ca o furtună de gheaţă pentru snobii din Franţa, care încă mai credeau în revoluţia comunistă. Comuniştii şi socialiştii francezi, care credeau încă în profetul Satre, nu înţelegeau cum Soljeniţîn poate ataca Revoluţia din octombrie.

S-a întors în Rusia în 1994 şi a găsit ţara schimbată, răvăşită de corupţie şi de războaie. Merge prin satele sărace şi nu ezită să plătească pensiile luptătorilor anticomunişti din banii lui. Finanţează donaţii de carte pentru bibliotecile din Rusia, într-o perioadă în care mafia politică nu mai are timp de cultură. Aduce în ţară peste 40 de mii de volume pe an şi repatriază arhivele emigraţiei ruse. A visat la refacerea Rusiei, chiar şi cu metehnele ei imperiale. Aşa se explică de ce l-a binecuvântat pe Vladimir Putin pentru reprimarea sălbatică a cecenilor. Tot în numele Rusiei Mari. Este adevărat că nu poporul rus, care a dat cele mai multe jertfe, este vinovat de impunerea experimentului comunist.

"Rusia a pierdut un mare luptător pentru adevăr, care a acţionat pentru reconcilierea ruşilor cu trecutul lor", a spus Jacques Chirac.

Scriitorul a denunţat "mediocritatea morală" a lumii capitaliste. Imediat, a devenit pentru unii snobi intratabil, insuportabil, prea rus, prea naţionalist, prea reacţionar. Cum nu l-a învins nici Stalin, Soljeniţîn nu s-a temut niciodată. Cei care i-au admirat pe Lenin şi pe Mao nu-l vor ierta. Unii l-au comparat cu Dostoievski, alţii - cu Mihail Bulgakov.

A cerut pedeapsa cu moartea pentru terorişti şi l-a sprijinit pe Putin în campania sângeroasă din Caucaz, care a depăşit barbaria din războaiele iugoslave. A abordat fără menajamente un alt tabu: relaţiile dintre ruşi şi evrei, care trebuie să se bazeze pe respect reciproc. Totuşi, un reprezentant al Congresului evreiesc din Rusia a criticat dur cartea Două secole împreună fiindcă antisemiţii ar putea găsi acolo noi argumente în lupta lor. "Intransigenţa sa, idealul său şi viaţa sa lungă şi frământată fac din Aleksandr Soljeniţîn o figură fabuloasă, moştenitoare a lui Dostoievski. El aparţine panteonului literaturii mondiale. Aduc un omagiu memoriei sale", a scris preşedintele francez Nicolas Sarkozy. În 2006, Soljeniţîn a acuzat NATO că pregăteşte "încercuirea totală a Rusiei şi pierderea suveranităţii sale".

Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit scriitorului Ordinul Naţional “Steaua României” pentru curaj şi demnitate.

A suferit alături de ţara lui, a rămas la fel de messianic şi prin atitudinea din ultimii ani. Aşa că putea să spună, fără să-l acuzăm de aroganţă: "Rusia sunt eu!"

După 20 de ani de tranziţie spre capitalismul monopolist de stat, dublat de structuri mafiote de tip sud-american, ruşii l-au uitat pe luptător. Tinerii nu ştiu mai nimic despre el. Dar va veni însă vremea când elitele Rusiei profunde se vor întoarce la Soljeniţîn.

Licitaţia hoţilor şi alegătorul captiv

A mai trecut o vară fierbinte şi aleşii noştri s-au întors mai zeloşi pe băncile Parlamentului Alba-Lux. Gata să plece iar pentru noile alegeri legislative. Până atunci însă, "Cei 322" au reuşit să strângă rândurile şi au votat contra urmăririi penale a lui Adrian Năstase şi a lui Miron Mitrea. Chiar dacă am fost altoiţi rău în raportul Comisiei Europene. Geoană se arată indignat că baronii din PSD trebuie să ajungă în faţa judecătorilor: "Cum naiba timp de trei ani şi jumătate nu s-a întâmplat nimic şi brusc când vin alegerile electorale în România, după patru ani de zile, acesta este subiectul colosal al României? Ce i-a împiedicat să facă acest lucru în 2005 şi 2006? Poate că şi Parlamentul trebuia să se întrunească mai devreme să nu tot târârim subiectul ăsta timp de două luni". Şi dacă Prostănacu pierde "alegerile electorale" tocmai din cauza spălării hoţilor?

Este cea mai sfidătoare lovitură dată Justiţiei din România din toată epoca de tranzacţie. Iată o mostră despre frumoasa evoluţie a tinerilor în politca momentului. Victor Ponta este un exemplu de toată lauda: "Adrian Năstase va candida şi va fi ales. Şi Radu Mazăre are dosare la DNA, a candidat şi a câştigat". Felicitări, tinere Ponta! Ai înţeles perfect politichia, măi Titulescu de baltă! Va fi ales sigur numai dacă va veni Miki Şpagă să-i ducă sacoşele. Până una-alta, Miţa noastră candidează la Mizil şi, cum în regiune trăiesc din cei care dau chiorâş la ţoşcă, Adrian Năstase are toate şansele să redevină imun. Adică deasupra tuturor legilor.

S-a mai lansat o perdea de fum: dosarul lui Dorinel Mucea şi al lui Codruţ Şereş va fi închis. DNA renunţă la anchetă. Procurorii riscau să se facă definitiv de râs şi au revenit asupra dosarului. Stamen Stancev, acuzat de spionaj, alături de Codruţ Şereş, a fost lăsat să plece din ţară. "Ei mă acuză de spionaj, dar nu am văzut deloc pe ce bază mă acuză. Nu am adus nici un fel de prejudiciu material nimănui, nici unei persoane şi nici acestei ţări. Nu am ucis pe nimeni, în schimb am adus «know-how-ul» în România, tehnologie şi bani. Am adus investitori în România în calitate de consultant al investitorilor aduşi, promovând economia românească", a susţinut Stancev. A fost lăsat să plece şi spionul Vadim Beniatov Don. Codruţ Şereş este acuzat de subminarea economiei naţionale şi de spionaj. Senatorii au votat în favoarea anchetării, după ce au tergiversat toată vara. Acuza este extrem de gravă şi dacă nu se susţine cu probe în instanţă, atunci procurorii trebuie să plătească. Iar dacă acuzele se dovedesc întemeiate, pedeapsa ar trebui să fie exemplară. Bănuim cum se vor mişca inamovibilii. Dacă Marinelu are şi aici dreptate?

"Avem situaţii în care judecători au legături nepotrivite cu oameni din lumea interlopă. Procurorii şi poliţiştii au acelaşi tip de legături. Acestea sunt cauzele pentru care justiţia din România nu este încă suficient de credibilă. Adesea sunteţi în situaţia de a judeca oameni mult mai credibili decât dumneavoastră, ceea ce vă creează un dezavantaj", le-a spus Traian Băsescu magistraţilor. Şi nu le-a crăpat obrazul.

"În Parlamentul României există o coaliţie împotriva justiţiei. Cred că se poate spune deschis că în Parlament domneşte suveranitatea corupţiei naţionale. Parlamentarii din toate partidele se apără de anchetele DNA. Aceasta se poate observa din conduita de vot de azi şi a putut fi observată şi în alte cazuri, cum ar fi suspendarea preşedintelui – şi atunci s-a format o coaliţie transpartinică, care a votat împotriva preşedintelui care a susţinut clar cerinţele Bruxelles-ului în materie de luptă anticorupţie, împreună cu fostul ministru Monica Macovei, dată afară din guvern imediat după aderare. Din păcate, lupta împotriva corupţiei nu este luată în serios decât de o parte a politicienilor români", a spus Robert Schwarz, directorul secţiei române a Deutsche Welle, în emisiunea Fokus Europa. Se vede urât, fraţilor!

Viorel Patrichi

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!