O viaţă întru Hristos

Găsesc de cuviinţă că este din partea mea o datorie nobilă – duhovnicească – să semnalez aici şi acum unele date şi întâmplări pilduitoare din viaţa Părintelui Arhimandrit Chesarie, viaţă care, chiar din anii copilăriei, devine interesantă, dar îndeosebi prin cei peste 63 de ani de trăire monahală – din 1945 până în prezent – şi prin cei 52 de ani ai săi de slujire sacerdotală la Altarul Sfânt al Bisericii străbune (1956-2008). Sunt conştientă însă că acest fapt este o încercare destul de pretenţioasă din partea cuiva, pentru a putea contura, şi numai în linii generale, dar esenţiale, profilul fidel al acestui pelerin slujitor la Altarul sfinţitor al Bisericii Ortodoxe Române.

Am fost sortită să fiu în preajma Părintelui Chesarie încă din primele zile ale intrării mele în viaţa monahală (1987), având prilejul să asist la multe “momente triste” (încercări umilitoare), dar şi la numeroase clipe – aş putea spune “raze de lumină” – din viaţa sa mult încercată, atât pe linie de activitate civilă, dar mai ales, pe planul nevoinţelor sale monahale – spirituale – preoţeşti. Manifestările oţioase, gratuite, îndreptate împotriva sa, au fost şi sunt manevrate din partea unor neprieteni ai săi, geloşi şi neduhovniceşti, aşa cum, din păcate, s-a întâmplat adesea şi în viaţa atâtor distinşi părinţi-teologi şi slujitori devotaţi ai lui Dumnezeu şi oamenilor din istoria Bisericii universale, şi chiar în istoria mai recentă a vieţii noastre bisericeşti…

Acum însă când, iată, au început să apară în presa laică unele aprecieri şi mărturii pozitive, concrete, în special din partea unor oameni luminaţi, autorizaţi ai condeiului, care activează extra Ecclesiam, am considerat că este oportun să prezentăm, chiar şi în această formă succintă, date obiective referitoare la personalitatea Părintelui Chesarie Gheorghescu. Din cele încredinţate mie de Prea Cuvioşia Sa şi din numeroasele însemnări din presă cu privire la calvarul vieţii sale, pornind de la Oşeşti – Vaslui (1929-1945) şi până în prezent, acest fiu de ţărani – răzeşi, patriot devotat, om de cultură aleasă, teolog rafinat, monah smerit şi îndelung răbdător, preot consacrat, conştient şi dăruit în slujba Ortodoxiei, Părintele Chesarie a încercat să urce scara tuturor virtuţilor religios-morale şi a pregătirii teologice în perioada cea mai critică din viaţa Bisericii şi a poporului nostru (1944-1989).

Dacă noviciatul său la Mânăstirea Cozia (1945-1954) sau pregătirea sa culturală generală şi teologică, la Mânăstirea Neamţ, Bucureşti şi Moscova (1951-1960) sau acordarea titlului de doctor în teologie (iunie 1980), precum şi misiunea sa de profesor la Curtea de Argeş sau de exarh al Sfintelor Mânăstiri de la Bucureşti (1972-1988) pot fi considerate “raze de lumină” în viaţa sa, atunci condamnarea politică din 1960-1964 şi domiciliul său obligatoriu din anii 1964-1989, cu repercusiuni negative asupra sa de atunci şi până în prezent, reprezintă, desigur, o perioadă plină de “momente triste” în activitatea Părintelui Chesarie. Dacă în Diploma sa de Doctor în Teologie, nr.1576/11 iulie 1980, se spune că “Arhimandritul Chesarie – Constantin Gheorghescu se va bucura de toate drepturile prevăzute de legile ţării şi de statutul privind organizarea şi funcţionarea BOR”, realitatea regretabilă şi toate cele întâmplate cu Părintele Chesarie din 1960 până în prezent ne arată că Sfinţia Sa a fost şi este privat, pe linie bisericească, chiar şi de cele mai elementare drepturi cuvenite unui slujitor devotat al Bisericii. Pilduitor este faptul că Părintele Chesarie a suportat aceste umilinţe şi se străduieşte să le suporte şi de aici înainte pe toate care vor urma, având în vedere cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos care spune: Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29); sau Veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 10, 22).

Aşa cum spunea P. S. Irineu Pop despre Părintele Chesarie, spunem şi noi: “Fiind ucenici ai Părintelui Chesarie, îl preţuim şi îl respectăm, păstrându-l ca viu exemplu în ceea ce priveşte dragostea pentru studii, setea de cunoaştere, înflăcărarea pentru slujirea cu loialitate a Bisericii şi a Patriei, râvna mistuitoare pentru promovarea şi înflorirea monahismului nostru, un adevărat model de muncă şi slujire”, pe tărâmul sfânt al Bisericii româneşti. Părintele Chesarie aşteaptă o trezire şi o luminare a conştiinţei din partea celor care l-au înjosit şi l-au marginalizat, atâţia ani, pe nedrept până acum. În calitate de preot al Bisericii Domnului, Părintele Chesarie, oficiind Sfânta Liturghie şi celelalte taine şi ierurgii ale rânduielii bisericeşti, s-a rugat şi se roagă cu evlavie la Sfântul Altar pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor.

Monahia Miriam-Felicia Cărămidaru

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!