2% pentru Asociatia ROST

Publicaţie lunară editată de Asociaţia Rost


Blogurile ROST:

Claudiu Târziu

Razvan Codrescu

Mihail Albisteanu


cultural, politic, religios

Cum ne puteţi ajuta           | Numărul curent | Gruparea revistei | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva
Carti ale membrilor ROST | Atitudini la zi: Campanie: "Daruind vei dobindi"
English Edition
numarul 67, septembrie 2008

Sumarul revistei




memoria





studii



studii

Naţiunea şi naţionalismul în viziunea lui Berdiaev (IV)

 

O ultimă idee importantă se referă la relaţia dintre naţiune şi stat. Berdiaev crede că viaţa normală a unei naţiuni se desfăşoară în cadru statal. Cu alte cuvinte, fiecare naţiune tinde să aibă statul său propriu, ceea ce este un semn de normalitate. Pierderea statului poate îmbolnăvi sufletul etnic.

 

Relaţia dintre naţiune şi stat

De exemplu, gânditorul rus e de părere că poporul evreu a dezvoltat o filosofie revoluţionară şi internaţionalistă, adesea îndreptată împotriva ideii de stat naţional, tocmai pentru că a fost obligat să trăiască fără stat în istoria sa zbuciumată. Dar chiar şi poporul evreu a trăit mereu cu gândul la un stat al său, de unde şi utopia sionismului. Aşadar, baza firească a unui stat este elementul etnic. Pe de altă parte, orice stat tinde să depăşească această limitare etnică la o singură naţiune. Este în logica statului şi nu a naţiunii să depăşească limitarea etnică. Putem spune acum că nu naţiunile sunt imperialiste, ci statele? Lucrurile sunt destul de complicate. Căci mai departe, Berdiaev va afirma că numai naţiunile mici au state pur etnice. “Marile naţii, ce şi-au căpătat conştiinţa propriei misiuni în lume, tind să formeze stat imperialist, cu ieşiri peste marginile existenţei naţionale. Voinţa marilor naţii este îndreptată spre uniune imperialistă, în care să-şi găsească împlinirea, chemarea naţională”. În timp ce naţiunile mici se confruntă cu problema menţinerii statului naţional, marile naţiuni vor să-şi împlinească menirea la scară universală. De aici, din cele spuse de Berdiaev, încă nu putem şti cu certitudine dacă elementul imperialist este sufletul naţional al marilor naţiuni sau conjugarea dintre acesta şi forma statală, care aduce cu sine o nouă voinţă, aceea de a răspândi ideea naţională într-un stat cu valabilitate universală, adică într-un imperiu sau, a treia variantă posibilă, această dorinţă imperialistă provine exclusiv din forma statală.

În timp ce naţionalismul şi imperialismul sunt în ordinea naturală a lucrurilor, există o formă a conştiinţei naţionale care depăşeşte această normalitate. Este vorba despre mesianism: “Mesianismul este conştiinţa nesăbuită a poporului, opusă prin natura sa şi naţionalismului şi imperialismului. Naţionalismul şi imperialismul rămân în ordinea naturală. Mesianismul iese din ordinea naturală, el este mistic (...) Spiritul mesianic a fost străin popoarelor ariene. El s-a dezvăluit numai la evrei, în aşteptarea încordată a Mesiei, în conştiinţa evreiască de a se crede poporul ales al Domnului (...) Christos-Mesia s-a născut în poporul evreu, dar El s-a născut pentru toate popoarele lumii, pentru toată lumea. Şi după naşterea lui Christos nu mai e cu putinţă, în lumea creştină, mesianismul evreiesc”.

Aşadar, mesianismul nu mai are obiect după venirea lui Christos. De aceea, popoarele mesianice post-Christos sunt în eroare. Chiar şi formele mai “uşoare” de mesianism i se par lui Berdiaev pernicioase, bunăoară la acele popoare care se cred alese pentru a duce la îndeplinire o misiune religioasă aparte. Aşadar, popoarele care se cred “alese” sau care-şi atribuie o misiune specială în lume alunecă uşor în spirit mesianic degradat, anticreştin. Chiar şi conştiinţa mesianică din creştinism înclină uşor spre vechiul mesianism, crede Berdiaev, ceea ce este un real pericol, căci mesianismul nu poate fi “raţionalizat”, adică nu cunoaşte limită istorică şi astfel poate duce la pierderea controlului istoric asupra acelui popor ales. Acesta se poate comporta cu totul în afara istoriei...

Fondul mesianic al lumii moderne este parareligios. Astăzi, popoarele “alese” sunt chemate să răspândească democraţia în lume, drepturile omului etc. Aceste forme de mesianism modern sunt la fel de periculoase dacă ajung să se coaguleze în sufletul etnic al popoarelor mari.

 

Naţionalismul zoologic şi naţionalismul creator

Iraţionalismul şi misticismul ca factori pozitivi ai naţionalismului

Există, spune Berdiaev, două specii de naţionalism. Primul este autoidolatrizarea însuşirilor elementare ale poporului, un fel de egolatrie la nivel popular. Acesta este naţionalismul spontan, care, în formele sale extreme, simpliste, devine “zoologic”:

“Naţionalismul poate fi idealizarea însuşirilor elementare, încântarea de sine a poporului. El poate fi îmbătat de aceste însuşiri şi să nu îngăduie critica şi autocritica. Acesta este naţionalismul spontan care, în manifestările sale primitive, poate fi un naţionalism zoologic. Acest gen de naţionalism poate trece în faza de negare a ideii naţionale şi să vadă în slăbiciunile sentimentului naţional şi ale conştiinţei naţionale manifestări ale specificului naţional”. Este cazul internaţionaliştilor ruşi, care văd în autodistrugerea Rusiei un caracter naţional rus.

Există însă şi o altă specie de naţionalism, naţionalismul creator, cu cuvintele lui Berdiaev, pentru care “existenţa naţională devine îndatorire creatoare. Acest fel de conştiinţă naţională nu numai că permite, dar chiar impune autocritica, cheamă la autocritică şi reeducare în numele existenţei naţionale”.

În cele din urmă, ne previne Berdiaev, înţelegerea corectă a fiinţei naţionale va rămâne întotdeauna strâns legată de o bază mistică, iraţională. Acest iraţionalism nu trebuie însă confundat cu absenţa raţiunii şi cu caracterul adesea “criminal” invocat atunci când este atacat naţionalismul. Ca forţă iraţională, acest naţionalism este o formă de cunoaştere ce depăşeşte raţionalismul abstract, sociologismul facil sau chiar vulgar, mecanicismul pozitivist cu care încearcă cei mai mulţi să acceadă la cunoaşterea naţiunilor. Iraţionalismul este aici un factor de cunoaştere şi nu o manifestare a unor energii fizice dezlănţuite, ce pot degenera în crime. Dimpotrivă, acest iraţionalism este mai aproape de ideea de pace universală, prin înţelegerea factorului organic esenţial al naţiunii, care are culoare religioasă. Dimpotrivă, teoriile sociologice neorganice, ideologiile moderne nu duc decât la distrugerea bazei organice a naţiunii şi la transformarea naţiunilor în organisme abstracte, supuse principiilor înguste ale ideilor la modă. Asemenea ideologii sunt, din punctul de vedere al păcii, mult mai periculoase decât iraţionalismul de care vorbeşte autorul rus. Internaţionalismul comunist a făcut numeroase victime, în timp ce naţionalismul creator, chiar dacă mistic şi iraţional, este asociat cu ideea înţelegerii tainei creaţionale din spatele existenţei naţionale.

 

Cristi Pantelimon



Cautam distributori

Revista ROST cauta distribuitori in toata tara si in comunitatile de romani din strainatate: biserici de mir, manastiri, firme locale de difuzare a presei, librarii, magazine generaliste si persoane particulare. Ofera comision generos.

Pentru detalii si contracte, luati legatura cu directorul publicatiei, la telefon 0740.103.621 sau 0727.722.632, ori pe e-mail: rost@rostonline.org sau revistarost@gmail.com.

Acum, revista ROST poate fi procurata de la chioscurile Rodipet SA sau:

  • In Bucuresti – de la librariile "Vasiliada" (Bd. I. C. Bratianu 12) si "Sophia" (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie)
  • In Constanta – de la libraria "Brâncoveneasca" (Str. Vasile Lupu nr. 43)
  • In Galati – de la libraria "C. Negri" (Strada Domneasca 27)
  • In Suceava – de la libraria "Sf. Voievod Stefan cel Mare"
  • In Comanesti (Bacau) – de la libraria „Epiharia"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!