|
||||||||||||||||||||||||
| numarul 67, septembrie 2008 | ||||||||||||||||||||||||
|
|
Părintele Graviil Stoica de la Mănăstirea Zamfira
În iureşul timpului abia apucăm să ne mai gândim la viaţa omului; o facem mai ales atunci când aflăm de moartea cuiva drag. Ni s-a intâmplat iarăşi la aflarea veştii trecerii la cele veşnice a Părintelui Gavriil Stoica (74 de ani), cel care a fost atâţia ani slujitorul altarului străbun şi al cărţilor teologice, academice şi duhovniceşti! Părintele Gavriil a trecut hotarul lumii acesteia, născându-se în viaţa cea veşnică, în noaptea de 25 spre 26 august, anul mântuirii 2008. Fiind argeşean de origine, la 25 iunie 1953 tânărul Gheorghe a intrat ca frate şi vieţuitor în mănăstirea Slănic, adică la vârsta de 17 ani, apoi a fost slujitor al mănăstirii domneşti-voievodale din Curtea de Argeş. Când se afla încă aici, a fost arestat în noaptea de 25 august 1964 de către autorităţile comuniste, sub acuzaţia că distribuie cărţi de învăţătură creştină, în special ale marelui slujitor şi misionar, un alt argeşean, anume Părintele Nicodim Mândiţă. A devenit duhovnicul mănăstirii de maici Zamfira – Prahova la 1 august 1978 (aşadar, cu puţin timp în urmă a împlinit aici treizeci de ani de slujire mărturisitoare şi duhovnicie), unde iată, a rămas până la sfârşitul vieţii. A fost ucenic şi apropiat al vestitului duhovnic Arsenie Papacioc, părintele arhimandrit de la Mănăstirea Techirghiol – Constanţa. Tot familia sfinţiei sale a odrăslit un alt slujitor vrednic al altarului bisericii noastre sfinte, fratele său după trup, părintele ierodiacon Iustinian Stoica – economul Schitului Românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că Părintele Gavriil a fost un apropiat şi de Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu – stareţul Mănăstirii Crasna – Prahova, tot un argeşan. Apreciat fiind în mod deosebit de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, părinte Gavriil a fost toată viaţa drept ca bradul (şi la propriu şi la figurat), cu o voce baritonală, tunătoare, intrasingent dar totuşi cald şi cât se poate de uman în toate deciziile pe care le lua, mai cu seamă în problemele bisericeşti, spirituale şi duhovniceşti. Era cu o vitalitate remarcabilă pentru vârsta pe care oricum nu şi-o trăda, cu un simţ al umorului măsurat – aşa l-au cunoscut şi aşa îl vor purta permanent în inimă pe părintele Gavriil toţi cei care au trecut pragul mănăstirii Zamfira. Fie din paginile unor reviste creştine, fie din emisiunile de televiziune, fie direct din înălţimea amvonului, prezenţa cuvântătoare a venerabilului părinte era cuceritoare şi mult folositoare. Prin sinceritate, prin cultura sa duhovnicească, prin trăire, dar mai ales printr-o neclintită voinţă în Mântuitorul Iisus Hristos, căci a voi şi a face în Domnul Hristos au fost două daruri îndelung lucrate şi cultivate de către părintele Gavriil. În altă ordine de idei, părintele a primit cu multă dragoste pe foarte
mulţi tineri la sfat, încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii
teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe
în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun
păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în
societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al
cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi
al poporului român. După ascultarea cu luare aminte a slujbei prohodirii preoţilor, au ţinut să omagieze personalitatea celui plecat mai mulţi slujitori al altarului. Ei l-au evocat ca pe unul care a dat dovadă de multă înţelepciune, răbdare şi pricepere în diferitele momente ale vieţii care i-a fost presărată cu multe ispite, piedici şi suferinţe.Şi au mărturisit că toate întâlnirile pe care le-au avut cu părintele au constituit momente de mare înălţare duhovnicească şi mângăiere sufletească, datorită sfaturilor bune, foarte competente şi pertinente, pe care le-a dat. Cuvintele noastre sunt puţine şi neputincoase pentru a putea spune cât bine a făcut părintele Gavriil Stoica, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi de oameni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica strămoşească!... Se cuvine aşadar, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale! Veşnică să-i fie pomenirea!
Stelian Gomboş |
|||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||
|
Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet! |
||||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||||